marți, 10 ianuarie 2012

Pâinea – regina modestă


Într-o staţie de autobuz, un tânăr mânca cu poftă dintr-o pâine. Dovedise aproape jumătate din ea şi muşca cu nădejde din ce-i rămăsese, făcând poftă celor care-l priveau. Tânărul nu se sinchisea, avea doar un scop, acela de a-şi potoli foamea cu pâinea aia foarte proaspătă şi frumos mirositoare.
Mă gândeam la pâine, la cât de preţuită este de toate popoarele lumii. Pentru pâine unii şi-au dat viaţa, iar alţii au luat vieţi. Istoria pâinii, atât de îndepărtată şi însoţeşte omul încă de la primele semne de civilizaţie.
Pe măsură ce omenirea a evoluat, pâinea a însoţit-o fiindu-i partener la toate realizările. Nimic nu s-ar fi putut înfăptui dacă „Pâinea noastră cea de toate zilele” nu ne-ar fi fost dată nouă. Ce rol important are în viaţa omului! Şi cât de puţini sunt cei care îşi dau seama de acest lucru. Nici nu pot să mă gândesc ce s-ar întâmpla, dacă, printr-o nenorocire, ar dispărea pâinea. Brusc! Fără nici o explicaţie, ca printr-un mister, nimeni n-ar mai avea nici o fărâmă de pâine. Cred că atunci ar fi, cu adevărat, o mare nenorocire pentru omenire şi sper să nu se întâmple niciodată.
Dătătoare de viaţă
S-ar cuveni ca în fiecare ţară să existe un monument închinat grâului, pâinii şi primei gospodine care a făurit-o. Eu sunt convinsă să era femeie. Poate a fost un bărbat, cu toate că mă îndoiesc să stea un bărbat la foc, în loc să meargă la vânătoare, în vremurile îndepărtate. Tare aş dori să văd cum a procedat. Cum a măcinat sau a zdrobit grâul. Şi, de ce? Cum a amestecat praful de grâu cu apă? Şi, de ce? Cum de l-a făcut mai vârtos? Şi, de ce? Cum de l-a copt? De ce şi pe ce? Oare i-a plăcut? S-a simţit sătul? Iată mulţimi de întrebări fără răspuns.
Deocamdată, noi ne bucurăm de acest minunat aliment, care cu modestie se află pe mesele noastre. Pâine mare, pâine mică, simplă sau cu adaosuri de cartofi, seminţe şi alte ingrediente care, se consideră că o îmbogăţesc, ea este prezentă pe orice masă. Mare şi rotundă, fierbinte sau rece, dar proaspătă, pâinea are un scurt moment de fală, atunci când nu este tăiată felii sau ruptă bucăţi, când este mâncată din priviri. De cum punem, mâna pe ea, o şi facem felii şi feliuţe, o ungem cu de toate, o facem bucăţele, o băgăm în sosuri, în zemuri şi ajungem să ne hrănim cu ea, fără a o aprecia la adevărata ei valoare.
Salatele, sosurile, mâncărurile în general sunt apreciate. Rar ai să auzi pe cineva spunând că bucatele au fost foarte bune, dar pâinea a fost minunată! De fapt, ea este modesta regină a mesei! Modestă, hrăneşte ca o mamă iubitoare, care nu aşteaptă musai recunoştinţa copiilor crescuţi cu trudă, blândă şi bună, pâinea ne menţine în viaţă.
Pâinea caldă, abia scoasă din cuptor, adună familia şi aduce asupra ei pacea şi căldura căminului. Mirosul unic, domoleşte spiritele şi înalţă sufletele.

Lipii sau cocuţele bunicii
Ingrediente: 4 căni făină, 3 linguri untură, după anotimp (sau 5 linguri ulei), o cană de apă, un pacheţel de drojdie proaspătă (ţaică), o linguriţă de sare, o linguriţă de zahăr, făină şi apă la îndemână, dacă e nevoie.
Preparare: Pune toate cele, de cu seară, în bucătărie, la cald. Dimineaţa, pune într-un castron ţaica şi bate-o cu zahărul, o lingură de făină şi apă călduţă, cât să faci o maia ca o smântână. Las-o la crescut o oră, acoperită cu un şervet curat. Pune sarea în făină şi cerne-o în covată. Când a crescut maiaua pune-o peste făină, şi treptat apa şi untura topită, apoi frământă bine până se desprinde de pe mâini. Dacă cere apă şi făină mai pune puţină. Lasă la crescut o oră, apoi formează turte, în palme, cât vrei de mari. Le pui la copt, pe ambele părţi, pe plită sau în tigaie de teflon, la foc potrivit, să nu se ardă, şi... gata cocuţele!

Pâinea de casă a bunicii
Ingrediente: 1 kg făină (de ţară), un pacheţel şi jumătate de drojdie proaspătă (ţaică), 4 linguri ulei, o linguriţă de sare mai grunjoasă, o linguriţă de zahăr, două căni de apă călduţă.
Preparare: Pune toate la cald, în bucătărie, de cu seară. Dimineaţa, încinge cuptorul. Prepară maiaua din drojdie bătută cu zahăr, o lingură de făină şi puţină apă, cât să se facă o ciulama şi las-o la crescut într-o strachină mare, acoperită cu un ştergar curat şi culcuşită între cârpe, la cald. Ea creşte repede, sau mai încet, după cum de vioaie e ţaica şi cât de cald îi e. Cerne făina în covată, sau lighenaş, împreună cu sarea.
Dacă ţi se pare deasă, înseamnă că nu-i bine uscată şi mai cerne-o o dată şi încă o dată până devine pufoasă. Fă o gaură în mijloc, pune maiaua care a crescut de dă să iasă din strachină, amestecă puţin, apoi pune uleiul treptat şi apa călduţă, în timp ce amesteci. Frământă bine şi tra¬ge toată făina, treptat, fără grabă să simţi coca mătăsoasă în mâini. Dacă e prea vârtoasă adaugă apă călduţă, dacă e prea moale, adaugă câte un praf de făină. Făina este cea care dă vârtoşenia la cocă. Trebuie să se desprindă coca de pe mâini. Dacă e numai bună, o acoperi cu două-trei ştergare şi dai covata pe pat sau pe masă, culcuşită bine.
O oră trebuie să stea la crescut şi când s-a ridicat, să fie dublă aproape, o scoţi pe planşeta presărată cu făină, îi dai forma rotundă şi o mai laşi lângă sobă ca să mai crească, preţ de un sfert de oră. O pui, după cum ţi-e cuptorul, direct pe vatră sau într-o tavă presărată cu făină. Pe urmă, o crestezi în cruce, o ungi cu puţină apă călduţă şi o presari cu un puf de făină, faci semnul crucii deasupra ei şi o bagi la copt. Nu umbli la ea, o oră, la foc potrivit spre mare. E gata când s-a rumenit frumos şi, dacă o loveşti uşor sub ea, sună a gol. O scoţi şi o acoperi cu un ştergar.

Niciun comentariu: