Se afișează postările cu eticheta ceapa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ceapa. Afișați toate postările

duminică, 13 ianuarie 2008

Irenne işi arată muşchii!

Una dintre prietenele mele a avut in vizită o doamnă, franţuzoaică get-beget, pe care a cunoscut-o cănd a fost intr-o excursie in Sudul Franţei. Relaţia dintre ele s-a consolidat cu timpul şi au devenit prietene. Delia a invitat-o vara aceasta, aşa... ca intre pensionare, pe Irenne care a ve­nit pentru o lună, cu găndul să viziteze impreună cu Delia tot ce se poate. Au fost plecate un timp, după care prietena mea a organizat o mică petrecere in cinstea franţuzoaicei. Doamna Irenne, cum ne-o prezenta Delia, părea o persoană simpatică, dornică de cunoştinţe noi, relaţii şi chiar prietenii. După o scurtă discuţie am inţeles că doamna Irenne era pricepută in ale gătitului, dar că nu se prea ostenea pentru că nu avea pentru cine.


Ajutor


Delia a fost de acord, astfel că, la masa oferită cu toată dragostea de prietena mea, doamna Irenne a avut ocazia să-şi arate "muşchii". Delia, pe post de prezentator al bucatelor şi al băuturilor servite, se străduia să ne arate care dintre ele erau preparate de Irenne. Am inceput cu un păhăruţ de vermut ­diluat cu zeamă de lămăie şi un cub de gheaţă, spre nemulţumirea Ludmilei, cumnata Deliei, care nu suporta băuturile "tămăiate", apoi cu saleuri şi pateuri cu foitaj. S-au pus pe masă porţioare de piftie de crap cu felioare de morcov şi frunze de pătrunjel, in cuiburi de salată verde, grămăjoare artistic montate din icre, felioare de păine prăjită, melci de unt pe vas cu gheaţă, macrou afumat cu zea­mă de lămăie, zacuscă de vinete rece şi picantă, numai bună pentru vodca adusă de Ludmila. La zacuscă, Lucia mi-a aruncat o privire mirată pe care am ignorat-o. Am făcut o pauză de o cafea mică, după care Delia m-a rugat s-o ajut la supă. Pe căldura asta ne-am străduit să o prezentăm doar călduţă. Mirosul de ceapă şi nucşoară se răspăndea in cameră gădilănd nările.


Cărcotaşele


Unele cercetau felioarele de păine prăjită şi fideluţele de jambon amestecate cu caşcaval ras, altele sorbeau zeama cercetănd-o de gust. Nici un piuit! Mi-am văzut de castronelul meu, trăgănd totuşi cu coada ochiului, doar nu puteam să scap aşa un prilej! Am terminat supa şi m-am dus cu Delia la bucătărie să aducem felul doi: un platou cu ardei umpluţi, călduţi doar, cu un castron plin cu smăntănă groasă şi rece. Ludmila şi-a mai pus o vodcă, iar Delia a injunghiat-o cu pri­virea. Toţi s-au năpustit asupra ardeilor şi a smăntănii. Iar pauză şi rar căte un oftat al Irennei. Vinul alb pus la masă in căni aburite din sticlă, abia scoase din frigider, impreună cu apa minerală la fel de rece, a inceput a relaxa atmosfera. Ludmila a refuzat. La final, am servit eu şi Delia trei feluri de prăjituri cu fructe şi ingheţate. Mulţumiţi, au trecut la coniac şi cafele. Limbile s-au dezlegat şi dialogul cu Irenne curgea după cum obo­seau să dea din măini, ba chiar să şi ţipe la ea de parcă ar fi fost surdă. S-a trecut la afla­rea reţetelor, un joc mişelesc, incercănd s-o implice pe Irenne, spre spaima Deliei care imi arunca priviri disperate. Irenne, extrem de fericită, incerca să priceapă ceva din păsăreasca lor şi clipea des, dănd semne de oboÂseală. Delia o duse in dor­mitor. Se intoarse, bău un pahar cu vin şi le ­trănti un "Să vă fie ruşine!" plin de năduf. Lud­mila dădu din cap aprobănd, cu ochii pierduţi in Siberia din sticla goală. Petrecerea s-a terminat in mulţumiri convenţionale. La lift, Lucia spune unei persoane pe care n-o pu­team vedea: "Pe dracu'! Ele au preparat tot! N-ai văzut cum se indopa franţuzoai­ca? Sunt convinsă că n-a gătit, vreodată!"


Supă de ceapă


Ingrediente: 6-8 cepe albe mari, doi litri de apă (sau supă de carne), un pahar de vin alb (300 ml), 3 linguri de unt, caşcaval ras, 6-8 felii de păine, sare, piper, două linguriţe de făină, un praf de nucşoară.Preparare: Cepele tăiate peştişori se călesc in unt şi, cănd e sticloasă, se adaugă făina. Se amestecă, se pune vinul, apa sau supa de carne, sarea, piperul, nucşoara. Se fierbe 30 minute la foc mic, luănd spuma. Păinea se prăjeşte. Supa se pune in boluri, iar deasupra una-două felii de păine prăjită, caşcaval ras şi se dă la cuptor cinci minute. Se poate pune şi intr-un castron mai mare, se adaugă feliile de păine, se presară caşcaval şi jambon tăiat fideluţă şi călit.

"Invataturi" de post

Gust minunat si o reteta uimitor de simpla . In Post, cine a zis ca nu poti manca bine si ca nu stii ce sa mai faci? Nu-i mare scofala!Iarna, se face repede intuneric. Si cand trebuie sa mai faci si cumparaturi, parca-ti vine sa te lipsesti. Iti faci in gand inventarul frigiderului si-al camarii si, daca afli pe lista ceva ce poate fi preparat, esti gata cu masa. Ce-ti mai trebuie un drum pana la magazin?! Asta mi-a fost gandirea pana am intrat in scara blocului. Aici, ca de obicei, a trebuit sa astept liftul. Asteptare fatala!... Prin usa apartamentului de langa lift se insinua ticalos un miros minunat...Cartofi prajiti! Da, dar nu oricum,... mai mirosea si a... altele, mai ticaloase, mai minunate! Doamne, ceapa prajita? Din cea inabusita bine, cu obrazul rumeniu?! Descopeream intr-una... Oh! Patrunde un miros de... mujdei cu otet?! Nu, asta e prea de tot! Narile-mi frematau ca ale unui ogar la adulmecat, stomacu-mi picura ceva... La foamea pe care o aveam, m-a cuprins un lesin usor. Cineva a coborat cu liftul si nu stiu daca i-am raspuns la salut. Stomacul... iar... si... mi-am revenit. Am judecat repede si am sunat cu tupeu. In prag aparu vecina cu o furculita-n mana. I-am explicat, cu gatlejul uscat, ca vreau sa ma invete cum face cartofii prajiti.
S-a uitat la mine neincrezatoare, banuindu-ma de vreun apropo. "Auzi, pai, cum sa te superi pe cineva care trimite spre tine mirosuri care-ti iau mintile?", i-am zis eu si i-am repetat rugamintea. M-a chemat in bucatarie, unde am ajuns plutind, si acolo m-am patruns de invatatura gospodinei. Fie vorba intre noi, si de mirosul "invataturii", pe care l-am carat tocmai la etajul noua si mai apoi pe balcon, c-a trebuit sa scutur toate toalele cu care fusesem imbracata. Da, dar rezultatul... a fost pe masura asteptarilor (mele!). Numai sa vezi fete maine! C-am invitat niste prieteni la o... vorba mare: "Cartofi prajiti"! Ei dau vinul... rosu... de la tara, ca merge si la muraturi!...


Cartofi prajiti cu ceapa

Ingrediente: 1 kg cartofi albi, 3 cepe mari, ulei pentru prajit, o capatana de usturoi, o lingurita cu otet indoit cu apa (dupa gust), piper.Preparare: Alegi cartofi albi, care fierb bine si la prajit se fac pufosi, ii cureti de coaja, ii speli in apa rece si ii tai betisoare. Apoi, pui uleiul la incins intr-un vas pentru prajit. Speli iar cartofii si ii stergi de apa intr-un prosop curat. Cand s-a incins uleiul, pui cartofi la prajit doar cat iti incap, pentru o prima transa, cei care raman trebuie sa stea acoperiti in prosop ca sa nu-si schimbe culoarea. Dupa 5 minute, cu o spumiera ii intorci si ii rasfiri, pentru ca si cei de deasupra sa ajunga la fundul vasului. Acum poti sa dai focul mai mic, pentru ca trebuie sa se patrunda, nu sa se rumeneasca pe deasupra si inauntru sa fie cruzi. In timp ce cartofii se prajesc, curata cepele, spala-le si taie-le feliute fine si pune-le in alt vas la prajit cu putina sare! Prajesti ceapa pana se rumeneste, dar tot la foc moale. Curata 5-6 catei de usturoi, pe care-i pisezi cu putina sare si peste care torni otetul. Daca ai prajit toti cartofii, ii pui intr-un castron (sau alt vas pentru servit la masa). Daca ceapa s-a prajit, ii scurgi uleiul, o torni peste cartofii din castron si mai pui usturoiul cu otet. Cu doua furculite rasfiri cartofii, pentru ca zeama de usturoi si ceapa sa-i atinga pe toti. Drege de sare si piper.Garnitura? Normal ca...muraturi! La drept vorbind, merg castravetii murati.

Spionul din bucatarie


Usor de preparat si delicios. O masa gustoasa, cu aspect deosebit si "parfumuri" imbatatoare face o sarbatoare din fiecare zi.
Am iesit sa cumpar o paine si pe drum imi clateam ochii prin vitrine. Traseu de documentare si program de spionita! Nu prea aveam ce vedea, "toate vechi si noua toate", vorba celebrului (nu-i spun numele ca e... sufletul meu!). In dreptul unui magazin "mixt" cu produse alimentare dau nas in nas cu vecina de la trei.

Abordare


Ne salutam, ne intrebam de una-alta si, trancanind in acelasi sens, adica spre magazinul cu paine, vecina imi zice: "Doamna... am o mare rugaminte!... Fata mea, stii, e plecata din tara de mai multi ani si mi-a scris acu doua zile" si facu o pauza, in care mi-am zis, in gand, ca nu-i cunosc fata si ca habar n-am ca e plecata.

Mancaciosul


Vecina continua: "M-a rugat sa-i trimit o reteta, da... asa, ceva mai deosebit! Vrea sa-l dea gata pe socru-sau, care mananca de rupe tot ce face fii-mea, de cate ori vine pe la ei. Lasa, ca si ea se straduieste sa le arate ca noi, romanii, suntem oameni adevarati!". "Si reuseste?!", o intreb eu putin ironic. "Da, am vazut cu ochii mei inca de acum trei ani!", imi spuse cu mana la gura, asa, ca pe un secret. "Si... cam ce vrea sa faca?", ma interesai eu spre dumirire. "Pai, o mancarica, ceva. Da... sa fie ceva cu pui, ca... socru-sau are o ferma de pasari si un restaurant, unde vinde preparate de pui."

Spionul


"Aha! Deci domnul socru vine la documentare si eventual la furat retete!", ma dumiri eu in gura mare. "E, daca face el ceva bun si se cauta, copiii au de castigat! Ca-i ajuta, nu gluma! Ca... numai pe el il are. Pe gineri-miu! Si iubeste tare si nepotii! El ii tine la scoli! Ca noi, din pensiile noastre"... si ma lasa sa inteleg ce isprava ar fi facut cu ele. M-a atins la coarda sensibila si... am reactionat la fix. "Draga, i-am zis, iti scriu o reteta de-o sa-l faca praf pe socru si... cine stie? Poate ma cheama la el ca bucatar-sef!", glumesc eu si-i promit ca i-o dau maine. Ma gandeam deja la... niste ficatei de pui cu ceapa, pentru ca tot i-am zarit in galantar, prin vitrina, in magazinul plin doar cu... vanzatoare si vagi urme de cumparatori. Spionita, de!

Sfaturi pentru meniul perfect

Curata bine ficateii, sa nu ramana urme galben-verzui de la fiere sau chiar fiere. Daca apar, indeparteaza-le cu cutitul. Nu-i tine mult in apa, scurge-i si usuca-i intr-un prosop. Daca vrei mai multa ceapa, nu ezita, taie mai multa! Si sos, daca vrei mai mult, pune un pahar cu vin alb indoit cu apa. Stropeste cartofii natur cu sos si presara piper, sare si patrunjel in suparare! Nu face economie de ceapa!


Ficatei de pui cu ceapa

Ingrediente: 1 kg ficatei; 5-6 cepe mari; 400 g costita afumata, feliata fin; un pahar cu ulei; faina; sare; piper; ulei pentru prajit ceapa si mujdei.
Preparare: ficateii trebuie spalati si uscati bine, apoi ii dai prin faina, ii prajesti usor (nu-i rumenesti) intr-o tigaie in care ai pus uleiul. Ii scoti si ii pui intr-o cratita. In uleiul ramas de la prajit, daca nu-i ars, pui o jumatate de pahar cu apa, dregi de sare si piper si lasi sa fiarba cam 10 minute (mai adaugi apa, daca scade). Apoi strecori sosul fierbinte intr-o tava de friptura. Peste fiecare ficatel pui cate una sau doua felii subtirele de costita afumata si adaugi mujdeiul in sos. Da la cuptor, cu foc potrivit, 15 minute, ca sa se lase afumatura, intr-un iz fin, pe ficatei si sa se rumeneasca usor costita. Separat tai solzisori cepele curatate si le prajesti intr-o tigaie cu ulei. Solzisorii de ceapa trebuie sa fie rumeni. Se servesc doi ficatei de persoana, presarati cu ceapa prajita. Poti adauga cartofi natur. Da-i culoare cu patrunjel verde si gust cu... un evantai din gogosari acri. Acum merge o berica sau un vin rosu, vioi.

Simfonie in rosu si alb


Am plecat dimineata ca sa ajung pana-n ora pranzului la tara, la Tanta, verisoara si prietena mea de suflet. Pentru mine, aceste vizite erau o reincarcare, o imbogatire, o implinire a fiintei. De fiecare data aflam ceva inedit, invatam ceva nou, imi puneam langa inima ceva drag. Prin geamul masinii, in ninsoarea de afara tremura nerabdarea mea si campul alb parea ca scoate aburi in rafalele vantului. Pe la 12:00 am ajuns. Am intrat si m-am bucurat ca Mona, cateaua, m-a latrat scurt si s-a varat in cotet. Prin curte era o liniste ciudata, de iarna la sat. M-am furisat in tinda din fata bucatariei, s-o surprind pe Tanta si s-o sperii. Era liniste in bucatarie si m-a izbit un miros... minunat! Mai precis, mai multe mirosuri! Ma apropii de geam si trag cu ochiul.

Tablou


In bucataria scunda, cu tavan din lemn vopsit intr-o nuanta de maro, langa fereastra ce dadea catre ulita din spatele casei, pe pat era Tanta. Cu fata intoarsa putin, cerceta din privirie fulgii de afara ce zburau in toate partile. Aceeasi Tanta, putinica la trup, dar cu forta de barbat, sedea pe marginea patului, cu mainile in poala cu sortulet alb, pus peste capotelul de diftina rosu-visiniu cu floricele roz. Basmaluta veche, grena, era legata in acelasi nod, la spate, si lasa sa se vada cateva fire castanii si albe pe la tample. Ma astepta... cu masa pusa, cu gandul dus, intr-o absenta ciudata, cu mainile, pe care le stiam neobosite, lasate in poala intr-o relaxare si neputinta pe care nu le cunoscusem inca. Aproape de pat era pusa masa pe care Tanta asternuse o fata de masa din in, cu model brodat. Aici era blatul cu mamaliga, tocatorul pe care se afla o tava alba, in care se ascundea sub aburi o tocanita de ceapa cu cartofi alburii care se iteau din sosul rosu, specialitatea casei, si intr-o farfurie intinsa, doi gogosari acri, rosii-sangerii, plini cu miez "alb-coala" de ridichi negre. Nu stiam ce sa fac!... Sa bat in geam, sa stric tabloul?... Sau sa mai stau, sa ma patrund de imagine, de mirosuri si de liniste? Ori sa curm melancolia si asteptarea Tantei? Un gest hotarator l-a facut pisica, ce s-a atins usurel de bocancii mei si apoi s-a prelins pe pragul bucatariei cu un mieunat alintat. Tanta a tresarit si a capatat deodata vioiciunea pe care i-o cunosteam. M-a zarit pe geam si mi-a deschis larg usa: "Intra, te asteptam!". Si... am intrat, m-am descaltat si m-am dezbracat, m-am asezat pe pat. Tanta a impins masa pana in dreptul meu, varandu-mi pana sub nas tava cu tocanita. "Iti pun?" Hm, intrebare de control, la care nu astepta raspuns... ne cunosteam atat de bine...
Desfatare Cu tocanita si bulgari aurii de mamaliga in farfurie, am tras intre noi gogosarii ce-si cascau guritele pline de pufoasele firicele lungi, albe, de ridiche. Inspiram cu nesat... sa ma patrund de miresme cunoscute, indelung lipsite, dorite si neavute, rascolitoare de amintiri si de dorinte de viitor. Parca o simfonie suava se raspandea-n surdina o data cu aburii minunat mirositori, ce pluteau usurel spre tavan. Mancam si auzeam infundat ultimele noutati din zona, pe care Tanta mi le punea la dispozitie. "Bea-ti vinul, sa facem si-o cafea!" si turna in pahare. Stingator de iuteala de piper si alungator de fidelute de ceapa dulce muiata-n bulion rosu, lunecos, vinul negru, acrisor, gros, prapadea si gustul dulce-intepator al gogosarului si colora violet dintii, de-ti puneai mintea sa-l plimbi prin gura. Vin vartos ce punea sangele in miscare si dadea rost mancarii. Pana mi-am desfatat sufletul cu paharul de vin, Tanta a si pus pe masa cescutele de cafea. Turna de sus cafeaua direct in mijlocul cestii, ca-ntr-un ritual. Aburul inmiresmat al cafelei schimba atmosfera si-mi aduse aminte ca trebuie sa plec. O tristete grea imi dadea tarcoale, dar nu doream sa stric aceste momente unice. Fac parte din comoara sufletului meu! Ne-am despartit la poarta. Fiecare se intorcea la treburile ei. Momentele fericite sunt atat de scurte...

Imagini vizuale


Cu ochii pe fereastra, in inserarea ce se lasa tot mai repede, dincolo de fulgii de nea, ce alergau vijeliosi pe langa geam, imi aparea ca un tablou imaginea Tantei ce privea spre nicaieri, pe fereastra, fata de masa alba, tava cu tocanita rosie, gogosarii sangerii cu gurite albe, vinul negru-albastriu, mamaliga aurie, cafeaua neagra-aurie... si... mai mult decat orice, mainile Tantei, uitate in odihna sortului... Mainile Tantei... Oare ce pictor ar fi redat si ce maestru ar fi putut compune mai bine ca Tanta aceasta... "Simfonie in rosu si alb?!"

Tocanita de ceapa si cartofi cu gogosari umpluti cu ridiche neagra

Ingrediente: un kg ceapa, o jumatate de pahar de ulei, 6 cartofi mari, 4 linguri de pasta de rosii, sare, piper, cimbru, usturoi, patrunjel verde.
Preparare: Ceapa se curata, se spala, se taie fideluta. Se incinge ulei intr-o cratita si se inabusa ceapa cu un praf de sare. Cand devine sticloasa, se varsa intr-o tava de friptura. Cartofii se curata, se spala si se taie in sferturi, pe lung. Se adauga cimbru, piper si apa fierbinte cat sa acopere ceapa. Se da tava la cuptor, la o temperatura potrivita, pentru 15 minute. Se amesteca, se pune apa daca a scazut la mai putin de jumatate, apoi se adauga pasta de rosii diluata cu putina apa si se drege de sare si piper. Se pune si usturoiul taiat in felii fine. Se lasa in cuptor pana cand scade la jumatate si capata o pojghita fina deasupra. Trebuie sa arate ca un sos potrivit de gros. Se orneaza cu patrunjel verde. Se serveste cu paine sau mamaliguta, cu gogosari (umpluti cu ridiche neagra) sau ca garnitura la pulpe de pui.