Ultima lecţie

Cine face ca mine, ca mine o să păţească! Adică s-ar putea să ajung de răs de cealaltă parte a lumii, in cazul in care ucenica mea nu va fi la inălţimea cerinţelor iubitului ei sau a soacrei! Nu-mi rămăne decăt să sper că mă va căuta, la telefon, ca s-o ajut.
In sfărşit, azi e ultima zi de ucenicie a Laurei! M-am sculat de la 6:00, ca să pregătesc ceva bun, aşa de sărbătorire. Pe la ora 7:00 apare şi ucenica. La fel de mirositoare şi de elegantă, dar insoţită de o sacoşă plină cu cartofi, prune din cele micuţe şi dulci, bune de ţuică, două ouă, o pungă cu zahăr, una cu făină, una cu pesmet şi esenţă de rom. Uimită, am intrebat-o ce are de gănd şi, cu glas sugrumat (juca un teatruuu!...), imi spune că vrea să o invăţ cum se fac găluştile cu prune, pentru că acolo (in State) vrea să-i facă praf şi, nu numai pe ei, ci şi pe colegele de la serviciu. S-a lăudat cu ce ştie ea să facă şi căte a invăţat, nu şi căt m-a terorizat! Ei?! Ce era să fac?! Am acceptat să o invăţ, dar cu condiţia ca după asta să ne răsfăţăm cu ce pregătisem eu, că doar nu era să las să se prăpădească atătea bunătăţi! Acceptarea a fost totală, cu sărituri şi pupături.

Incepem

Trece rapid la ritualul cu dechanelatul şi demachiatul, in timp ce eu spăl şi pun la fiert cu un praf de sare un kilogram de cartofi albi, care sunt mai buni pentru aluat. Şi-a făcut apariţia şi a trecut, aşa curăţică şi naturală, la spălatul prunelor, cam două kilograme. Le-a ales şi le-a scos sămburii, fără să le desfacă de tot, le-a pus intr-un castron şi le-a stropit din plin cu esenţă de rom şi zahăr, in interior.
Am făcut o cafea, aşa de incălzire, şi s-au şi fiert cartofii pe care i-am curăţat de coajă şi i-am trecut prin maşina de tocat, cănd s-au mai răcit. Am pus cartofii pe planşetă şi i-am amestecat cu un praf de sare, o cană cu făină, un ou şi esenţă de rom. Am frămăntat un aluat pe care l-am lăsat la odihnit cam 10 minute şi, intre timp, am scurs prunele de zeama pe care au lăsat-o. Am inceput, mai intăi eu, să luăm căte o bucăţică de aluat, l-am modelat in podul palmei, intr-un strat subţinel, ca să pătrundă o prună, pe care am imbrăcat-o frumuşel şi căt se poate de uniform, dăndu-i forma de găluşcă. Le-am tapetat cu un puf de făină, le-am mai străns in mănă, de uniformizare, şi le-am pus pe rănd una lăngă alta. Intre timp, am pus o oală cu apă şi un praf de sare, la fiert, la clocot domol.

La tigaie!

Am pus o jumătate de pachet de unt intr-o tigaie mai lată, in care am prăjit uşor cam tot jumătate de kilogram de pesmet, in care am amestecat şi nişte miez prăjit de nucă, sfărămat, nu dat prin maşină. L-am dat deoparte şi l-am amestecat cu puţin zahăr. Cănd apa a clocotit, am inceput să punem uşor o parte dintre găluşti. La scurt timp au apărut la suprafaţă căte una, căte una, le inhăţam cu spumiera şi le tăvăleam (ea, nu eu!) prin pesmet. Laura le depunea tacticoasă pe un platou mare şi imediat le prăfuia cu zahăr pudră şi scorţişoară, apoi işi lingea degetele. După primul rănd a venit al doilea şi tot aşa pănă am terminat toate găluştile. Se făcuse o piramidă de toată frumuseţea şi imbătătoare la miros de te lua cu ameţeli.
Am indrăznit să gustăm din vreo două (rateuri) plesnite, pe care Laura le-a imbrăcat frumos in pesmetul-minune şi le-am hăpăit ca lupii. Acum au urmat intrebările şi sfaturile, dar nu oricum, ci... asortate cu feliile mele de franzelă cu peşte afumat, cu roşii şi brănză la cuptor, cu berică, căte o pulpă de pui umplută şi garnitură de ţaţichi, cu un vinişor mic, mai o cafea, mai o trufă şi un coniac mic, din cel primit de ziua mea, păstrat pentru ocazii speciale ca asta! Muncă, nu glumă!

Sfaturi!

Folosiţi numai cartofi albi.Sunt cei mai buni pentru aluaturi cu cartofi. Prunele cele mai bune sunt cele mici, de ţuică. Sunt mai dulci şi se pun intregi. Dacă doriţi ceva deosebit, puteţi umple pruna cu o vişină din dulceaţă, bine scursă de sirop, sau miez de nucă. Nu puneţi multă făină in cartofi, pentru că veţi obţine un aluat prea vărtos, şi găluşca va fi tare. Tapetaţi-o cu făină după ce aţi format-o in mănă. Fierbeţi la foc domol, cu capac.

Simfonie in rosu si alb

Am plecat dimineata ca sa ajung pana-n ora pranzului la tara, la Tanta, verisoara si prietena mea de suflet. Pentru mine, aceste vizite erau o reincarcare, o imbogatire, o implinire a fiintei. De fiecare data aflam ceva inedit, invatam ceva nou, imi puneam langa inima ceva drag. Prin geamul masinii, in ninsoarea de afara tremura nerabdarea mea si campul alb parea ca scoate aburi in rafalele vantului. Pe la 12:00 am ajuns. Am intrat si m-am bucurat ca Mona, cateaua, m-a latrat scurt si s-a varat in cotet. Prin curte era o liniste ciudata, de iarna la sat. M-am furisat in tinda din fata bucatariei, s-o surprind pe Tanta si s-o sperii. Era liniste in bucatarie si m-a izbit un miros... minunat! Mai precis, mai multe mirosuri! Ma apropii de geam si trag cu ochiul.

Tablou

In bucataria scunda, cu tavan din lemn vopsit intr-o nuanta de maro, langa fereastra ce dadea catre ulita din spatele casei, pe pat era Tanta. Cu fata intoarsa putin, cerceta din privirie fulgii de afara ce zburau in toate partile. Aceeasi Tanta, putinica la trup, dar cu forta de barbat, sedea pe marginea patului, cu mainile in poala cu sortulet alb, pus peste capotelul de diftina rosu-visiniu cu floricele roz. Basmaluta veche, grena, era legata in acelasi nod, la spate, si lasa sa se vada cateva fire castanii si albe pe la tample. Ma astepta... cu masa pusa, cu gandul dus, intr-o absenta ciudata, cu mainile, pe care le stiam neobosite, lasate in poala intr-o relaxare si neputinta pe care nu le cunoscusem inca. Aproape de pat era pusa masa pe care Tanta asternuse o fata de masa din in, cu model brodat. Aici era blatul cu mamaliga, tocatorul pe care se afla o tava alba, in care se ascundea sub aburi o tocanita de ceapa cu cartofi alburii care se iteau din sosul rosu, specialitatea casei, si intr-o farfurie intinsa, doi gogosari acri, rosii-sangerii, plini cu miez "alb-coala" de ridichi negre. Nu stiam ce sa fac!... Sa bat in geam, sa stric tabloul?... Sau sa mai stau, sa ma patrund de imagine, de mirosuri si de liniste? Ori sa curm melancolia si asteptarea Tantei? Un gest hotarator l-a facut pisica, ce s-a atins usurel de bocancii mei si apoi s-a prelins pe pragul bucatariei cu un mieunat alintat. Tanta a tresarit si a capatat deodata vioiciunea pe care i-o cunosteam. M-a zarit pe geam si mi-a deschis larg usa: "Intra, te asteptam!". Si... am intrat, m-am descaltat si m-am dezbracat, m-am asezat pe pat. Tanta a impins masa pana in dreptul meu, varandu-mi pana sub nas tava cu tocanita. "Iti pun?" Hm, intrebare de control, la care nu astepta raspuns... ne cunosteam atat de bine...
Desfatare Cu tocanita si bulgari aurii de mamaliga in farfurie, am tras intre noi gogosarii ce-si cascau guritele pline de pufoasele firicele lungi, albe, de ridiche. Inspiram cu nesat... sa ma patrund de miresme cunoscute, indelung lipsite, dorite si neavute, rascolitoare de amintiri si de dorinte de viitor. Parca o simfonie suava se raspandea-n surdina o data cu aburii minunat mirositori, ce pluteau usurel spre tavan. Mancam si auzeam infundat ultimele noutati din zona, pe care Tanta mi le punea la dispozitie. "Bea-ti vinul, sa facem si-o cafea!" si turna in pahare. Stingator de iuteala de piper si alungator de fidelute de ceapa dulce muiata-n bulion rosu, lunecos, vinul negru, acrisor, gros, prapadea si gustul dulce-intepator al gogosarului si colora violet dintii, de-ti puneai mintea sa-l plimbi prin gura. Vin vartos ce punea sangele in miscare si dadea rost mancarii. Pana mi-am desfatat sufletul cu paharul de vin, Tanta a si pus pe masa cescutele de cafea. Turna de sus cafeaua direct in mijlocul cestii, ca-ntr-un ritual. Aburul inmiresmat al cafelei schimba atmosfera si-mi aduse aminte ca trebuie sa plec. O tristete grea imi dadea tarcoale, dar nu doream sa stric aceste momente unice. Fac parte din comoara sufletului meu! Ne-am despartit la poarta. Fiecare se intorcea la treburile ei. Momentele fericite sunt atat de scurte...

Imagini vizuale

Cu ochii pe fereastra, in inserarea ce se lasa tot mai repede, dincolo de fulgii de nea, ce alergau vijeliosi pe langa geam, imi aparea ca un tablou imaginea Tantei ce privea spre nicaieri, pe fereastra, fata de masa alba, tava cu tocanita rosie, gogosarii sangerii cu gurite albe, vinul negru-albastriu, mamaliga aurie, cafeaua neagra-aurie... si... mai mult decat orice, mainile Tantei, uitate in odihna sortului... Mainile Tantei... Oare ce pictor ar fi redat si ce maestru ar fi putut compune mai bine ca Tanta aceasta... "Simfonie in rosu si alb?!"

Tocanita de ceapa si cartofi cu gogosari umpluti cu ridiche neagra

Ingrediente: un kg ceapa, o jumatate de pahar de ulei, 6 cartofi mari, 4 linguri de pasta de rosii, sare, piper, cimbru, usturoi, patrunjel verde.
Preparare: Ceapa se curata, se spala, se taie fideluta. Se incinge ulei intr-o cratita si se inabusa ceapa cu un praf de sare. Cand devine sticloasa, se varsa intr-o tava de friptura. Cartofii se curata, se spala si se taie in sferturi, pe lung. Se adauga cimbru, piper si apa fierbinte cat sa acopere ceapa. Se da tava la cuptor, la o temperatura potrivita, pentru 15 minute. Se amesteca, se pune apa daca a scazut la mai putin de jumatate, apoi se adauga pasta de rosii diluata cu putina apa si se drege de sare si piper. Se pune si usturoiul taiat in felii fine. Se lasa in cuptor pana cand scade la jumatate si capata o pojghita fina deasupra. Trebuie sa arate ca un sos potrivit de gros. Se orneaza cu patrunjel verde. Se serveste cu paine sau mamaliguta, cu gogosari (umpluti cu ridiche neagra) sau ca garnitura la pulpe de pui.