Petrecere de dezlegare de cumnată

Sâmbătă am musafiri! Ce să fac!? Asta e! Trebuie să mă descurc şi mai ales trebuie să ies cu obrazul curat, pentru că multe ar vrea să mă prindă pe picior greşit.
“Cu cântec, înainte marş la piaţă!”, cum ar spune un fost coleg de-al meu, Dumnezeu să-l ierte! Şi am pornit la cumpărare de... nu ştiu ce. Pentru că musafirii vin după-amiază, mă gândesc la nişte legume, numai că eu vreau peşte! Bun. Intru în hala de peşte. Ah, ce minuni! Tot felul de peşte etalat pentru a te ispiti şi cumpăra. Da, numai că unele preţuri îţi luau jumătate din pensie! O bătrânică mă întreabă: “Dragă, acolo scrie 27,5 lei? Adică 275.000 de lei?” “Da”, îi confirm. “Păi, dacă iau peştele întreg, dau un milion. Iau cod, că-i mai ieftin şi nici nu are oase!”, îşi făcu ea socoteala cu glas şoptit. “Cam aşa ceva”, îi răspund şi ceva ca un junghi mă împunse. Am cumpărat şase bucăţi de file şi mi-am făcut socoteala că pe două dintre ele am să le fac “pane cumplit”, aşa cum a zis fumăciosul ăla de băiat al Janei de la trei, care mi-a mâncat un platou cu peşte, acum un an, de Moşii de Iarnă. Pe celelalte patru le fac “munte cu maioneză” montat în colac de legume cu maioneză. Na! Că am găsit şi preparatul ideal pentru musafirii mei! Am cumpărat morcovi, o salată verde, că prea era frumoasă, mărar şi pătrunjel, ca să fie.
Acasă m-am apucat de treabă, pentru că salata asta e minunată, dacă o faci de pe o zi pe alta, în cazul în care nu ai duşmani prin casă, care să atace, noaptea, mai mult de jumătate din reduta de legume şi muntele de cod. Am fiert codul, fapt ce a atras-o pe Draga, cea cu nasul de pisică. A intrat în bucătărie strâmbându-se. I-am spus scopul pregătirilor. A dispărut şi reapărut cu două cutii cu bere, pentru stimularea meseriaşilor. Mi-a zis că ai ei pleacă sâmbătă la ţară, că ea nu are chef şi stă acasă. Bravo!, i-am zis eu fericită pentru că, la mine, vine Fănel! Cu nevastă-sa! Şi nici eu n-am chef! Aşa că ne unim şi facem o petrecere în toată regula, ca să se oftice nevasta lui Fănel, spre bucuria noastră şi a soţului meu. Adică al nostru, pentru că doar el ne rămâne să ne sprijine... moral! Draga a sărit în sus de bucurie. I-am zis că nu era cazul să sară în sus, pentru că ştia foarte bine că poate conta pe mine! Am desfăcut berica şi am ciupit puţin din ea, iar Draga mi-a dat un ajutor la preparat salata şi “paneul cumplit”. Am terminat berica şi o cafea şi preparatul delicios.
Draga a tăiat-o acasă, iar eu fericită am ascuns “muntele” pe balcon şi... toată noaptea am visat-o pe nevasta lui Fănel cum râdea, ca proasta în târg, aruncând cu peşti şi boabe de mazăre în staţia de tramvai. Dimineaţă, am verificat integritatea salatei. Nici un atac! După-amiază îşi făcu apariţia Fănel. Singur!? Ce s-a întâmplat? Nimic. Nevastă-sa a plecat la ţară! Îi făta vaca soră-sii. Trebuia s-o ajute, pentru că bărbatul ei era în Spania.
Ha!, făcui eu în sinea mea. Asta da dezlegare! Şi... Doamneee... ce 8 martie i-am mai tras cu al meu, cu Fănel şi cu Draga, ce şi-a făcut apariţia, ca o prinţesă a mucenicilor moldoveneşti, cu un platou cu moţ. Şi ce dezlegare de brânzică şi ouţe fierte, ajutate la înghiţit de lapte bătut de la ţară şi muntele de cod, dres de ţuiculiţa furată de Fănel de la nevastă-sa. Cu pauza de cafeluţă şi mai o vorbă, mai alta, băgarăm şi “paneul cumplit” împins de vinişorul propriu, auriu ca mierea din mucenicii moldoveneşti, năpădiţi de nucă pisată, făcuţi de Draga!

Salată de cod cu legume
Ingrediente: 4 bucăţi file de cod, 2 morcovi, 3 cartofi, o cutie ciuperci, 200 g mazăre, 4 bucăţi castraveţi muraţi, 300 g maioneză, sare, piper, muştar, o lămâie. Preparare: Fierbeţi codul în apă cu sare. Fierbeţi morcovii şi cartofii în coajă, apoi daţi la răcit. Fierbeţi mazărea. Tăiaţi mărunt şi stoarceţi castraveţii şi ciupercile. Curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe cartofii şi morcovii. Într-un vas amestecaţi toate legumele cu o jumătate din cantitatea de maioneză şi două linguri muştar, săraţi, piperaţi şi montaţi pe un platou. Amestecaţi bucăţi de cod cu maioneza rămasă, zeamă de lămâie, sare, apoi formaţi un munte într-o adâncitură în mijlocul platoului cu salată. Ornaţi după imaginaţie.

Vedeta borţoasă

Nenumărate sunt ocaziile de a cunoaşte oamenii şi, mai ales, dacă eşti foarte atent, te poţi inspira din orice moment indiferent cât de tragic sau comic ar fi.

Autobuzul se opri în staţie şi din el ţâşniră, însoţiţi de un poliţist, un ţigan slab şi pră­pădit, o ţigancă la fel, dar gravidă vizibil, şi o altă ţigancă înaltă, solidă, ce ţinea în mână o pungă din plastic prin care se zăreau nişte hamsii. Toţi patru s-au năpustit spre trotuar, poliţistul înşfăcându-l din mers pe ţigan de o mână.
– De ce ai lovit-o, mă?, îl întrebă pe ţigan.
– N-a lovit-o el. Eu am lovit-o!, zbieră ţiganca cea mare la trup.
– Ba şi el m-a lovit, domu’ miliţian! Mă bate în burtă că e bărbatu’ meu şi acu’ am copil cu el şi vrea să se ducă cu ea!, zbieră ţiganca gravidă, ştergându-şi sângele de pe faţă. Din buza de sus îi curgea un firicel de sânge, care i se prelingea pe bărbie şi-i murdărea o bluză nespălată, cu nasturii smulşi de bărbatul iubitor. Buza femeii se umfla vizibil şi-i strâmba gura.
– N-am lovit-o, ea s-a împiedicat...
– De pumnul tău, nu?, întrebă poliţistul zgâlţâindu-l.
– Eu am lovit-o, nu el!, sări iar cu gura ţiganca cea mare. Şi, ca să-i arate, se repezi către rivală şi-i administră o cazma de palmă, de sus în jos, peste faţă, de-i întinse sângele şi alte alea pe toată faţa ţigăncii slăbănoage cu gură mare. Cu aceeaşi viteză îşi sterse şi mâna mânjită de sânge tot de bluza victi­mei şi dădu în ea cu punga, îm­prăştiind peştele pe ea şi pe asfalt.
Poliţistul, scârbit, se întoarse către femeia bătăuşă, care era aproape cât el de mare, şi-i zise:
– Dacă mai dai în ea, ţi-o iei! Şi-i arse una după ceafă, aşa, ca să nu crea­dă că glumeşte. Ţiganca nici nu s-a sinchisit şi-i dădea cu gura că nu el şi-a bătut femeia, ci ea i-a tras-o.
– Da, sări cu gura ţiganul, să mor eu că nu! Eu nu dau, că am interdicţie. Ce, m-am prostit să mă pun rău? Ea sare cu gura şi să ţine după mine. Să dă vedetă că am copil cu ea. I-am zis că nu mai stau cu ea, că am altă femeie, da ea, nu şi nu! Ce să-i fac? Şi, ca să arate că are altă femeie, se ascunse sub aripa ţigăncii ciolănoase stârnind râsul oamenilor aflaţi în staţie.
Ca din pământ apărură doi bo­dyguarzi de la o firmă din apro­piere, veniţi în sprijinul poliţistului. În timp ce se făceau cons­ta­tările, ţiganca cea mare se repezi la cea gravidă şi-i mai arse vreo două “cazmale‘‘ în cap şi o apucă de basma şi păr, zgâlţâind-o:
– Na, fir-ai a dracu dă vedetă, dacă nu te înţelegi cu binele! Nu ţi-am zis că eu te-am bătut?! Vedeta dracu! Şi ar fi târât-o pe jos dacă n-o oprea unul dintre bodyguarzi.
Poliţistul şi ajutoarele lui înşfăcară fiecare câte o aripă şi, într-un grup pitoresc, părăsiră scena.
Eu am rămas cu gândul la hamsii, dar... cu maioneză.

Salată cu peştişori săraţi
Ingrediente: 250 g hamsii sărate, maioneză, două cepe potrivite, un morcov, zeamă de lămâie, ienibahar sau piper (după gust), trei cartofi, muştar.
Preparare: Spălăm delicat peş­ti­şorii (după caz, le îndepărtăm capetele) şi îi lăsăm la scurs într-o strecurătoare. Facem o maio­neză dintr-o cană de ulei, un găl­benuş şi o linguriţă de muştar. Curăţăm cele două cepe şi le tăiem solzişori. Curăţăm morco­vul şi îl radem pe răzătoarea mică, adăugăm puţină zeamă de lă­mâie, ceapa tăiată solzişori şi un praf de sare. Alegem trei cartofi potriviţi, pe care îi spălăm bine şi îi fierbem în coajă, apoi îi dăm sub jet de apă rece. Acum, îi de­cojim, îi tăiem cubuleţe şi îi punem într-un castron. Adăugăm ceapa cu morcovul şi maioneza, ames­tecăm şi peştele, apoi dre­gem de sare, piper şi adău­găm zeamă de lămâie după gust. Pentru cine doreşte, poate adăuga o lingură de smântână. De ase­menea, putem folosi boabe de mazăre fierte sau fasole verde, din conservă. Alăturat, pe platou, se pot pune salată de sfeclă roşie şi dovlecei prăjiţi. Merge grozav cu o votcă sau o pălincă.

Lecţia de sushi

Cineva sună insistent la intrare şi mă scoate din starea de odihnă-activă cerebrală în care mă aflam în timpul orei de cafeluţă. Lucru ce-mi creează o stare de iritare pentru toată ziua.
Dar cine mă cunoaşte nu face această greşeală. Deci, era cineva care nu mă cunoştea.
Deschid uşa şi în prag apare o fe­tişcană cu o sa­coşă în mână. Mă salută res­pec­tuoasă şi-mi spune dintr-o răsuflare că este în gazdă la o vecină de la etajul patru şi că ştie ea că aş putea s-o ajut să pre­gă­tească nişte sushi, pentru că are un iubit japonez care vine la Bucureşti mâine şi vrea să-i ia “maul”. Îmi vine s-o strâng de gât. Dar mă gândesc iute că nu e vina ei şi o poftesc în casă.

DE SUSHI ÎMI ARDE MIE!

Cafeaua mi se răcise şi trebuia să scap de fată într-un fel. Aşa că o poftesc în bucătărie şi încep să o iscodesc dacă se pricepe la gătit, dacă are tot ce-i trebuie pentru sushi, o atenţionez că mai bine n-ar încerca pentru că n-o să iasă preparatul pe gustul japonezului, doar-doar o voi face să renunţe. Ea, aş! Mi-a spus că el, niponul, este încântat când o vede dornică să înveţe ceva şi, mai ales, când doreşte să se perfecţioneze. Mda! Bine, dacă asta vrei, asta ai să ai, îmi zic eu în gând şi o avertizez că nu am chef de pregătit japonezării. Fata nu s-a descurajat deloc, ba chiar a îndrăznit să-mi ofere sprijinul. Iar m-am enervat.
Se apucă să pună pe masă, din sacoşă, o cană cu orez cu bobul lung, o sticluţă cu oţet, patru linguriţe de zahăr, 1/2 linguriţă sare, un pachet de foi de algă sushi nori, 100 g somon afumat, castravete tăiat fâşii subţiri, patru bucăţi de sparanghel fiert, pastă de wasabi, sos de soia japonez shoyu, ghimbir murat, toate în ambalaje proprii sau ghemotoace din hârtie. Când am văzut toate astea înşirate pe masă, m-am întors la ea şi am întrebat-o:
– Dragă, dacă tu cunoşti reţeta, de ce nu o faci singură?
– Mi-e frică! Dacă nu iese bine? Dacă nu pun ceva şi...
Hârcâi şi o reped cu un “treci la treabă!”. N-a stat prea mult pe gânduri şi a spălat orezul, l-a pus la fiert cu o cană cu apă într-un vas. Apoi l-a lăsat la fiert 10 minute, după care alte 10 minute la foc mic. În timpul ăsta, eu am studiat celelalte ingrediente şi o cercetam pe sub sprâncene. Hm! Nu era o frumuseţe, dar era tânără, bine îmbrăcată şi fără farduri. Japonezul a ales bine. Se întoarce la mine şi-mi cere din ochi un vas pentru răcit orezul. Da, e şmecheră! Îi dau vasul şi îi arăt cum să răsfoiască orezul, pentru ca să se răcească. Ea se repede şi pune în ibricul de pe masă două linguri cu oţet, zahărul şi sarea, din ghemotoacele de hârtie. Le pune la foc până se topeşte zahărul şi apoi toarnă lichidul peste orez, amestecă uşor şi gustă ca să dreagă de ceva. Îşi ţuguie buzele şi, mulţumită, se uită la mine întrebătoare.

RULĂM, RULĂM

Împing către ea peticelul din beţe de bambus pentru rulat. Îl trage uşor şi se uită lung la el. Eu desfac pachetul de foi de algă şi aşez o foaie pe pe­ticel. Ea trage vasul cu orez, cu ochii la mine ca un cleptoman care te fură cu ochii în ochii tăi. Dau din cap şi, încurajată, înşfacă lingura, pune pe alge jumătate din cantitatea de orez, apoi o împrăştie uşor pe toată suprafaţa. Mai pe margine, spre ea, montează feliuţe de somon, apoi beţişoarele de castravete, două bucăţi din sparan­ghelul fiert şi se opreşte cu ochii la mine. Preiau lucrarea şi-i arăt cum se rulează, apoi o las să continue. Obţine un rulou uniform. Mă priveşte cu un aer triumfător şi-i fac semn să treacă la al doilea rulou. Îl face şi pe acesta şi apoi îi arăt cum se taie. Facem rotocoale întocmai ca la carte şi le montăm pe un platou de-al meu. Încântată mă îmbie să mâncăm, ară­tându-mi sosurile, wasabi şi soia, precum şi ghimbirul murat. Nu am chef şi-i spun că, dacă niponului nu-i pla­ce sushi-ul, să vină să-i dau nişte sarmale de-ale noastre şi să-i spună că ea le-a făcut.
Fata zice “sărut mâna”, strân­ge ce i-a mai rămas, ia platoul şi, la uşă, îmi zice:
– Tanti, ştiam eu că eşti de gaş­că şi mai ştiam că, dacă nu iese, ai şi un “plan B” în mânecă! Şi, dacă nu-i place, am să fac sex cu el de o să uite şi de mama su­shi-ului de la ei!

Precizări necesare

Pentru a obţine un sushi cât mai aproape de cel japonez, e bine să folosiţi ingredientele originale care se găsesc şi la noi în maga­zine. Respectând reţetele, aceste delicii orientale pot fi preparate în orice gospodărie. Peştele, proaspăt sau afumat, precum şi legumele fierte pot fi asezonate după dorinţă, imaginaţie şi curaj. Iar sosurile... tradiţionale musai!

Nicu pescarul şi Impăratul lacului

A fost odată, intr-un lac mare, mare de tot, un crap bătrăn, da... bătrăn rău. El era Impăratul crapilor din Lacul cel uriaş, unde veneau tot felul de pescari care doreau să prindă peşte. Iar dorinţa lor cea mai puternică era să-l vadă măcar pe bătrănul crap, nu mai vorbim de visul unora de a-l prinde. Şi avea crapul ăsta o mulţime de copii, mai mari, mai mici, mititei de tot, băieţi şi fete, nepoţi, strănepoţi şi străstrănepoţi. Şi... el trebuia să-i instruiască, să-i inveţe cum să se descurce in viaţă şi cum să se ferească de necazuri, dacă nu pe toţi, măcar pe o parte dintre ei. Bietul crap se cam săturase de a fi profesor al atător neastămpăraţi şi abia aştepta să se facă frig rău afară, ca să ia o vacanţă binemeritată.
Nu mai vorbim că la vărsta lui devenise cam nesuferit, urăcios şi certăreţ, ocărăndu-i pe elevi pentru cea mai mică greşeală. Ieri, de exemplu, un grup de pui, abia ieşiţi din icre, in loc să se ascundă, după cum fuse­seră dăscăliţi de el, intre algele din mijlocul lacului, au alergat şi s-au pus pe joacă la mal, sub frunzele căzute de la o salcie pletoasă, ba chiar s-au ascuns intr-un bocanc vechi, aruncat acolo.
Bocancul era casa unui rac nesufe­rit, care alungase patru broaşte şi cinci lipitori ca să-şi insuşească minune de locuinţă. Vă daţi seama ce s-ar fi intămplat cu micuţii peştişori, dacă racul era pe aproape?! N-ar fi rămas nici urmă de ei! I-ar fi hăpăit căt ai zice peşte! Noroc mare pe capul lor că unui pescar aflat pe mal i-a căzut minciocul in apă şi a intrat să-l scoată speriind racul ce tocmai se intorcea acasă. Puişorii s-au ingrozit şi au fugit rapid salvăndu-se. Nu avea dreptate bietul profesor?

O pauză

Astăzi s-a hotărăt să-i trimită mai devreme la joacă. Nu mai avea chef de nimic. Singurul lucru pe care şi-l dorea era să lenevească puţin şi, de ce nu, să aţipească. Dintr-o zvăcnitură de coadă se ridică mai aproape de suprafaţa apei cu gănd să vadă soarele. Se opri şi găsi un soare trist de toamnă tărzie. Se lăsă cuprins parcă de o amorţeală şi o căldură il invălui. Se simţea bine. Dintr-odată, inima ii pulsă mai repede, aripioarele parcă-l făceau să zboare mult mai uşor, solzii erau, parcă, din argint, mustăţile erau mai semeţe. Se zbenguia o dată cu ceilalţi, ba chiar se avăntase intr-o intrecere cu răutăcioasa aia de ştiucă. Aia ce are casă intre pietrele albe din stănga şi care se repede mereu după elevii lui. O frănă bruscă şi un ocol de dreapta, ştiuca nu i-a ghicit intenţia şi a trecut mai departe ca o săgeată, pierzăndu-l printre alge. Crapul se intoarse măndru de tehnica lui şi inotă agale către trunchiurile de sălcii, scufundate in mijlocul lacului. Intălni pescarul care venea zilnic pe malul lacului, inotănd alături de un banc de pui, şi-i făcu semn cu o inotătoare.

Coşmarul

Alunecănd printr-o rărişte de alge, văzu o tipsie uriaşă, verzuie, pe care se aflau, ca din intămplare, morcovi uriaşi, cartofi, cepe mari, ardei, legume, pe care le văzuse, uneori, aruncate in lac. Acum erau proaspete şi frumoase. Il ademeneau cu mirosul lor deosebit şi culorile lor vii il atrăgeau ca magnetul. Se apro­pie tiptil, neincrezător, curios. Ajuns deasupra legumelor le amuşină, le pipăi cu mustăţile şi chiar impinse uşor un morcov. Deodată, ii veni o ideea nebună: să se aşeze intre ele. Se uită in toate părţile şi, convins că e singur, se aşeză direct peste legume şi, uşurel, se lăsă in jos, pe tipsie. Cu două ondulări se cuibări intre le­gume. Mirosul lor il ameţea. Ii era atăt de bine, cum nu-i mai fusese de mult timp. Greutatea lui, de aproape 70 de kilograme, era acum inexistentă, corpul parcă-i plutea şi săngele-i alerga prin vene de parcă n-ar fi avut 100 de ani, ci numai 1-2 ani. Se lăsă pradă noilor simţiri şi se aşeză mai bine.
Nu mai ştia de căt timp stătea nemişcat acolo şi se incărca de o energie ciudată. Deodată, un curent de aer rece il străbătu şi il trezi la realitate din coşmar. Băgă de seamă că se afla la suprafaţă, cu aripa de pe spate scoasă din apă, că nici vorbă de tipsie şi legume, iar de pe mal il privea fascinat un pescar. Acelaşi pescar cunoscut, ce monta o mulţime de undiţe cu momeli şi rareori prindea căte un peştişor neastămpărat şi neascultător.

Minunea

Pescarul era atăt de tulburat la vederea uriaşului peşte, incăt se uita la el incremenit şi nu-i venea a crede. Il privea de aproape o oră şi-l cerceta cum se ridica incet, incet la suprafaţă, fără să facă nici o mişcare, ca un submarin. Mai mare de un metru, uriaşul crap, Impăratul lacului, cel la care toţi pescarii visează, dacă nu să-l prindă, măcar să-l zărească, era acolo. Tocmai lui, Nicu, cel mai păgubos pescar de pe lac, i se ivise rarisima ocazie de a-l vedea. In toată splendoarea lui! Şi, nu numai atăt, au avut chiar un vis impreună! Inotau şi chiar s-au salutat.
Marele peşte işi reveni primul, işi mişcă mustăţile a nemulţumire, se incordă, arcuindu-şi inotătoarea in semn de salut şi dispăru in adăncuri ca şi cănd n-ar fi fost. Supărat că s-a lăsat purtat de vise rele şi ingrijorat ca nu cumva vreunul dintre elevii lui să-l fi zărit adormit şi lipsit de apărare, inota grăbit spre mijlocul lacului. In sinea lui ii zicea pescarului să nu-şi facă iluzii, că o altă ocazie de a-l vedea nu va mai avea. Poate doar peste 50 de ani, cănd ii va veni sfărşitul.
Pescarul se ridică de pe scăunelul pe care stătuse incremenit şi salută milităreşte in timp ce peştele se făcea nevăzut. Simţea ceva ca o frăţie cu el, un respect deosebit.
Hotări a-i purta recunoştinţă pe viaţă, pentru onoarea ce-i făcuse de a se lăsa văzut tocmai de el. Da, acum ştia că Impăratul lacului există şi, chiar dacă tovarăşii lui de pescuit il vor lua in bătaie de joc, el il va venera şi-l va saluta in fiecare zi.

Hering afumat sau peşte sărat

Astăzi imi doresc o lene. Da' una d'aia de să trosnească fotoliul sub mine! Sunt obosită frăntă! Am alergat pe la toate supermarketurile in dorinţa nebună de a-mi procura ceva deosebit. Ceva care nu se mai găseşte in altă parte! Nici vorbă! Peste tot aceleaşi produse. Nimic original!
Deziluzia mea era la cote inalte şi mă indreptam abătută spre ca­să. In maşina care inlocuieşte tramvaiul ce nu mai funcţionează demult, două doamne discutau aprins despre nişte pregătiri ce trebuia făcute pentru un parastas. Doamnele discutau aprins şi fără să vreau ascultam ce preparate aveau de gănd să facă pentru un asemenea prilej. Problema era că suntem in post. Una dintre doamne, cea cu pălărie verde, ii zice celeilalte cu batic inflorat cum că parastasul trebuie făcut sămbătă, cu trei zile inainte de ziua pomenirii şi se poate servi peşte, rezolvănd astfel problema. Basmaua inflorată se găndi puţin şi găsi ideea bună. Hotărără să coboare la piaţă ca să cumpere peşte. Am coborăt şi eu, cu gănd să mai chibiţesc, pentru că numai in mine mai pot avea incredere!
Şi cum mă alintam eu aşa, m-am hotărăt să-mi fac şi un cadouaş, pentru că merit! Am intrat in hala de peşte unde am inceput un tur de recunoaştere. Aveam de unde alege. Cu ochii pe produsele etalate am ajuns in dreptul unor cutii mari in care se aflau mai mul­te feluri de peşte afumat. Aurii, cu miros imbătător, cărnoşi şi sfrijiţi, după cum le era felul, peştii, cu cap sau fără, slobozi sau legaţi fedeleş, ispiteau din cutii şi te ademeneau să-i cumperi.

SIGUR CĂ DA!

Numai că eu doream ceva deosebit! Ceva... altceva, care nu se găseşte oriunde! Şi scormonind cu ochii, am dat peste cele două doamne. Şi ele erau la scormonit, numai că deja căzuseră la o inţelegere să cumpere nişte crap mare, sărat. Păi cănd ai peşte proaspăt, ce-ţi cumperi sărat?, mă intrebam eu. E drept, crapii cei mari, săraţi, pe care-i cumpa­ra­seră arătau foarte bine şi mă ispitea un gănd să iau mă­car unul, dar mirosul heringului afumat, din dreapta mea, mă ameţea. Comand două bucăţi mai mari şi basmaua inflorată, ajunsă nu ştiu cum lăngă mine, mă intrebă. "Cum il faceţi, doamnă?". Am dat banii şi mi-am luat pachetul preţios, apoi m-am intors către basma: "Păi, fac unul cu lămăie şi cu maioneză, iar pe celălalt il fac pastă, da, pastă pentru ceaiul de dimineaţă sau un aperitiv ceva acolo". Pălăria verde era şi ea aproape şi ii zise: "E, pastă d'aia de care ne-a dat Aneta. Dă nu era bună nici pe bocanci!". "Ce?", mi-a sărit mie muştarul. "Aneta dumitale nu ştie să gătească!", ii arunc eu vorbele şi ofuscată le intorc spatele să-mi continuu vizionarea. Cele două au rămas să discute. Fac ce fac şi ajung la peştele sărat. Gata, am cumpărat un crap mare, sărat! Am să-l fac pe orez! Ce dacă pe vremuri era o măncare de bază, la ţară, in timpul postului? Acum e o raritate. Nu se mai face! Nu mai e trendy! Ba eu il fac! Şi o să mai fac şi o minunată pastă de hering cu măr.
Să moară pălăria verde de necaz!

Pastă de hering cu mere

Ingrediente: Un hering mare, afumat, un măr mare, 100 g unt, un ou răscopt, sare, piper, măsline.
Preparare: Se indepărtează capul, coada, pielea şi oasele peştelui. Carnea se dă prin maşina de tocat şi se trece prin sită. Gălbenuşul se trece prin sită, se freacă bine cu untul şi se adaugă peştele tocat. Se amestecă bine. Mărul, curăţat de coajă, se dă pe răzătoarea fină şi se scurge de zeamă. Pasta obţinută se amestecă bine cu cea de peşte, se drege de sare, se piperează şi se montează, după imaginaţie, pe un platou. Se ornează după dorinţă cu bucăţele tăiate fin din albuşul rămas, felioare de măsline şi de lămăie etc.

Draga ucisă cu aperitive şi votcă

Sunt furioasă foc! Vreau să prepar ceva rapid, care să-mi placă, să miroasă frumos, deosebit, suficient de dur, aţăţător, dar şi rafinat. Ca s-o ucid pe Draga! Pentru că nu m-a mai vizitat şi am băut cafeaua nemăcănită. Oare unde o fi?
Şi acum, gata, trebuie să pregătesc ceva mortal şi mă duc la magazinul de la parter, aşa, de o inspiraţie. La intrarea in magazin, inşfac un coş şi incep să iscodesc, cu ochii, rafturile cu preparate din brănză, ambalate atrăgător, apoi galantarul frigorific cu cele neambalate şi... nu simt nici un zvăc! Nici cel mai mic. Trec pe la mulţimea de produse conservate, aranjate frumos, pe sortimente. Nu-i ce-mi doresc. N-au tăria de a mă dezmorţi! Acum trec pe la vitrinele frigorifice pline cu pungi in care se află legume şi amestecuri de legume din cele mai variate. Eu mă uit la ele şi ele la mine!

Intalnire cu victima

Mă indrept spre un galantar cu măsline, gogoşari şi castraveciori muraţi. Am cumpărat doi gogoşari mari. Na! Acum parcă mişcă ceva! Numai că... nu-i de ajuns. Trec pe la produse din carne. Beah! Acum mi s-a culcat de tot elanul! Şi cum nu era de ajuns, o zăresc pe Draga făcănd ochi dulci unei bucăţi de tobă, din galantarul cu mezeluri. Mă duc s-o inghesui, cu toate că era doar ea acolo. Tresări şi răse cu subinţeles, ca să-mi facă in necaz. Imi spuse că m-a văzut cănd am intrat şi s-a ţinut după mine. O credeam in stare de aşa ceva şi i-am zis că vreau ceva deosebit. Ea, la fel! Şi-a cumpărat tobă, mi-a zis că trebuie să plece pentru că vine instalatorul să-i repare ceva la baie şi s-a cărat. Intr-un fel m-am bucurat pentru că nu doream să mă influenţeze in alegerea mea şi apoi cum aveam s-o mai "omor" cu preparatul meu?! Am trecut la treaba mea şi am continuat cercetarea. M-am intors puţin şi... un miros fin, de peşte afumat, uşor sărat, mi-a mişcat interesul. Ah! S-a produs scurtcircuitul, flama! Şi... am luat două bucăţi de macrou afumat! Perfect! L-am amuşinat şi mi-am umplut plămănii de mirosul pe care-l căutam. Daaaa, fin şi dur, rafinat, aţătător...

Acţiunea

Acum, revigorată, mă intorc acasă. La parterul blocului meu, cineva prăjise păine. Altă flamă! Da, imi aduc aminte perfect reţeta. Pregătesc totul, bag tava in cuptor şi apoi scot sticla de vodcă şi două păhărele pe care le aranjez frumos pe platou. Mirosul ucigător, pătrundea prin toate crăpăturile, către toate nasurile. Am scos sandvişurile şi le-am lăsat la răcit, le-am garnisit cu ceva maioneză şi verdeaţă şi... Şi Draga nu mai apărea! "Mă aşteptai, nu?!", imi zise ea dănd năvală. I-am dat o farfurioară cu sandvişuri şi am imbiat-o să le guste. Draga n-a stat pe gănduri şi a inceput să mănănce. "Lua-te-ar naiba! Credeai că n-o să vin, după ce m-ai omorăt cu mirosul?", şi se delecta cu gusturile care-i răscoleau simţurile. Am innobilat aromele cu o votcă ce a avut efectul pe care-l aşteptam. Draga, cu ochii inchişi, imi zise: "Dragă, aşa ceva iţi poate provoca un orgasm! Şi chiar o moarte!", mai zise ea muşcănd delicat dintr-un sandviş. Păi, chiar asta am şi vrut, ticăloaso! Am vrut să te omor cu ceva ce-ţi place, pentru că n-ai mai dat nici un semn de viaţă două zile! Ei, ce zici?, am intrebat-o. "Nimic! Mai omoară-mă şi altă dată!", imi zise şi se mai lăsă ciupită de incă un păhărel de votcă.

Sandviş cu peşte afumat

Ingrediente: păine, două bucăţi macrou afumat, 200 g unt, Â două ouă, 100 gr măsline, doi gogoşari acri, două lămăi, piper, o legătură mărar şi pătrunjel, smăntănă sau maioneză.
Preparare: păinea se taie felii (12 bucăţi). Peştele se curăţă de piele, se dezosează, se rupe bucăţele ce se pun in zeama de la o lămăie, pentru o oră. Tava se unge cu unt. Feliile de păine se ung cu unt şi se aranjează in tavă, cu partea unsă in sus. Se pun ouăle bătute intr-o tigaie, atăt căt să se coaguleze puţin şi se trag deoparte, se adaugă gogoşarii tocaţi mărunt, storşi de zeamă şi rondele de măsline, apoi se montează pe fiecare felie de păine căte puţin. Peste ou se pune căte o bucată de peşte, se piperează, se toarnă puţină zeamă in care a stat peştele, se acoperă cu o felie subţire de lămăie şi se dă la cuptor, la foc iute căt să se prăjească păinea. Se serveşte rece, cu smăntănă sau maioneză şi verdeaţă tocată.

File de cod cu cartofi

Am cumparat 500 g file de cod cu gandul sa-l fac asa, mai de "ulcer", vorba prietenei mele Draga. Ajunsa acasa, suna cineva si intra! Era... Draga! O rog sa ma ajute si se pune pe treaba.

Incepem

"In timp ce tu speli codul si-l pui la fiert, eu pun la fiert opt cartofi potriviti. Ai maioneza? A, da, am gasit!", zise ea cautand in frigider. Scoase borcanul cu mustar si branza de vaci, o legatura de cimbru, doua de marar si una de patrunjel. Mai scoase un castravete si patru rosii mari din camara, doua linguri de nuci, uleiul de masline, boiaua dulce si le puse pe toate pe masa din bucatarie. Eu bag viteza cu codul, il pun la fiert si scot o cratita pentru cartofi. Draga tocmai ii spalase si ii baga in cratita cu un praf de sare. Imi vari sub nas legaturile de verdeata pe care trebuia sa le spal si sa le toc fin. M-am executat rapid, ca sa nu ratez operatiile ce urmau. Draga puse miezul de nuca intr-o tavita, in cuptor. Dupa cinci minute il scoase si-l lasa la rece. Codul incepu sa fiarba si-l tinu cam 15 minute, apoi il scoase la racit. Draga incepu sa cotrobaie dupa o craticioara de doi litri, asa ca i-am indicat locul craticioarei. "De ce?", "Ai sa vezi!", imi zise si o bucurie mare ma inunda brusc. "Ai sa vezi!"... cuvinte magice, pe care numai Draga stie cum sa le materializeze. Cartofii erau gata. I-am undit in apa rece si i-am lasat la racit. Codul se racise, iar Draga l-a facut bucatele si l-a bagat in castronul cu zeama de lamaie, peste care a turnat doua linguri de ulei de masline, praf de boia dulce, pentru culoare, sare si le-a amestecat usor.

Truda

"Cartofii curatati si raciti trebuie taiati felii rotunde, groase de o jumatate de centimetru"! "Da, sa traiti!", am zis si ma frigeam cu sarg jupuind cartofii care nu se lasau cu una cu doua. Cand am terminat, i-am aruncat cu naduf in camara sa moara de frig, pana-i vom folosi! Draga turti nucile cu o sticla, puse intr-un castron sase linguri de branza de vaci, pe care incepu s-o bata bine, turna patru linguri de maioneza, drese de sare, piper si incepu sa le amestece bine cu nucile. Apoi, lua cartofii din camara, ii taie rondele peste care puse un praf de sare si piper. Aranja in craticioara un strat subtire din crema de branza, peste care monta bucatile de peste care, acum aratau rozaliu, de la boia! Peste bucatile de peste puse crema, cam de un deget, apoi rondele de cartofi, apasa putin, apoi crema si iar rondele de cartofi. Puse cratita la rece. Felie pe razatoare castravetele. Scoase din camara cratita si, pe un platou pe care a pus un strat de crema, rasturna compozitia din cratita, care iesi ca un tort! Peste peste, Draga aseza un strat de crema pe care o amestecase cu tocatura de verdeata. Peste crema asta a adaugat rondele verzulii, cu miros de aer curat si apa, de castravete si cubulete de rosie si un mot de patrunjel, ca un panaj de coif inconjurat de un sos verzuliu de ulei de masline, zeama de lamaie si marar tocat fin. Nu-mi venea sa cred. Vorba bunicii: "Din trei spanace, poti sa faci o masa bogata!" Si ce frumos arata obiectul acela! "Nu-mi vine sa-l mananc!", ii soptii. Draga imi arunca o privire care-mi zicea: "Parca nu te-as cunoaste!", si-mi zise: "Vii cu aperitivul asta si-l mancam la mine!" Pai, daca e de ulcer... Mancam tot!