Fiul rătăcitor

Sâmbătă, pe la ora cinci după-amiază, când se mai înmuia căldura şi cei care veniseră de la slujbe tocmai terminaseră de mâncat şi se destindeau puţin după o săptămână de lucru, la turcu’, în chioşcul din curtea plină de flori şi de răcoarea salcâmilor bătrâni de peste o sută de ani, se adunau, unul câte unul, prietenii din copilărie şi ­vecini pe aceeaşi stradă.
Adunarea era musai, pentru că venea în vizită Ion “fărăţară”, unguru’, şi trebuia văzut, pipăit, iubit, insultat, pupat şi altele, cum îi stă bine unui prieten vechi care n-a mai dat ochii cu ei de vreo doi ani. Şi, cum acesta îşi anunţase sosirea cu trei zile înainte, Coana Mare, mama turcului Tică, pregătise bunătăţi, pentru că acest pui de ungur îi căzuse la suflet de cum îl cunoscuse în perioada când au fost refugiaţi în zona Blajului.
Ionel era un bărbat chipeş, cu părul negru şi ondulat, cu ochii de tăciune şi o mustaţă deasă şi neagră, mare cât un vrăbioi. Făcuse o facultate şi lucra ca inginer la aprovizionarea unui grup de şantiere de construcţii. Toată viaţa şi-o petrecea pe drumuri, de aceea l-au poreclit “fărăţară”. Iubirea pe care i-a arătat-o Coana Mare, pe vremea când avea doar 15 ani şi îi murise bunicul, ultimul din familia lui, l-a făcut să rămână pentru totdeauna “unul ­dintre copiii ei rătăcitori”. Coana Mare era mama de care nu avusese parte şi la care venea ori de câte ori se simţea debusolat sau plin de fericire, iar copiii acesteia, fata şi băiatul, erau fraţii lui. Când ajungea la Bucureşti, fie şi numai pentru câteva ore, o înştiinţa cu două zile mai înainte pentru ca ea să aibă timp să-i pregătească ceva bun. Sătul de cantina şantierului, unguru’ mânca cu o deosebită plăcere tot ce-i pregătea Coana Mare spre încântarea ­acesteia. Era copilul ascultător pe care şi l-ar fi dorit oricare mamă. Învăţase de la ea cum să-şi spele rufele, cum să le calce, cum să mănânce frumos, cum să se poarte cu oamenii. Doi ani, cât au stat împreună ca refugiaţi, copilul ungur pe care-l luaseră cu ei se dovedise un om deosebit. Apoi a urmat perioada de şcoală, lupta pentru dobândirea unui loc printre oameni.

Mai multe personaje, drept în faţă

Pe la patru şi jumătate, după ce-şi închisese micul atelier de cizmărie, Mihai, rusul, se înfiinţă la poartă, cărând o plasă cu două sifoane şi o sticlă cu votcă. Se instală în chioşc aşteptând să apară şi Tică, turcul pensionar, fost constructor de avioane, băiatul Coanei Mari. În curte intră curând şi Ellias, albanezul plăcintar, împreună cu Josef, evreul profesor de istorie şi geografie la şcoala de peste drum şi vecin la trei case distanţă, fiecare cu şase sticle de bere. La zumzetul şi hârcăielile lor apăru şi Tică purtând pe braţ o faţă de masă uriaşă şi un platou cu tacâmuri. Mâini dibace aranjară rapid faţa de masă şi tacâmurile. Coana Mare îşi făcu apariţia în pragul bucătăriei, iar Ellias, care era pe fază, sări degrabă şi veni cu farfuriile pe care le duse la masă. Pe poartă intră şi Robert, armeanul, împreună cu Mitică, grădinarul, român sadea, cărând o paporniţă în care se aflau trei sticle cu votcă şi trei pepeni verzi uriaşi. Pepenii fură băgaţi urgent în răcitorul din bucătăria de vară, a cărui ladă fusese umplută, încă de la patru dimineaţa, cu două blocuri mari de gheaţă. Instalaţi, fiecare pe locul ales, se puseră pe o vorbă şi o ţigară. Nu aşteptară mult, că musafirul, Ionel unguru’, intră pe poartă şi făcu o mişcare de star care-şi face intrarea în scenă. Aşa arăta frumosul bărbat în costumul alb din buret. Impecabil ca întotdeauna. Toţi s-au ridicat – care mai de care s-a repezit spre el să-l sărute, să-l ciupească, să dea noroc – şi se comportau ca nişte copii, în timp ce Ionel îi împingea cu geanta către bucătărie, unde, în prag, Coana Mare, cu lacrimi în ochi, îl aştepta să-l sărute. Ajuns lângă ea, îi sărută amândouă mâinile, o îmbrăţişă şi îi sărută părul alb ce se vedea din basmaua legată la spate. Bătrâna fericită, îl strânse la pieptul ei, mângâie obrazul bărbatului-copil şi-i cercetă ochii negri, umezi de lacrimile reţinute. Citise ea ceva acolo şi, liniştită, îi dădu drumul împingându-l către chioşc. L-au primit în urale şi alte comentarii de-ale băieţilor, s-au desfăcut băierile vorbelor şi o sticlă de votcă. Erau de povestit doi ani şi mai bine de fiecare parte şi se anunţa o noapte foarte scurtă pentru atât timp. Curând, Coana Mare apăru ca o zână, învăluită în aburul uriaşului castron cu ciorbă de perişoare, făcută cum numai ea ştia. Era favorita “copilului rătăcitor” şi, ca de fiecare dată când venea acasă, ea îi pregătea minunata ciorbă. Ionel îşi puse o porţie şi, înainte de a lua prima lingură de ciorbă, trase adânc în plămâni aburul plin de miresme ameţitoare. Închise ochii şi încercă să descopere pe rând mirosurile: de perişoare, de ardei gras, de păstrârnac, de borş, de leuştean. Cuprins de o ameţeală plăcută, gustă puţin din zeamă şi, curând, se pomeni cu a doua porţie. Coana Mare îi cerceta cu ochii, din pragul bucătăriei, gata să le sară în ajutor. Cei doi pui fripţi, grămada de cartofi prăjiţi şi uriaşul castron cu salată de roşii, din grădina lui Mitică, se topiră curând ajutaţi de berea aburită. Pe masă îşi făcură apariţia farfuriile pentru pepene şi cafelele ce aveau să le însoţească votca şi vorbele de noapte.

Portret dreapta

În bucătărie, Coana Mare puse cu grijă pe aragaz, la îndemână, o olicică plină cu minunata ciorbă. Ştia ea că, peste noapte, cineva anume va veni să o mănânce. Stinse lumina. Bătrâna îşi aranjă basmaua pe micul conci de la ceafă şi se aşeză pe scaunul de lângă fereastră, cu mîinile în poală, privind la bărbaţii-copii care se jucau acum cu vorbele şi cu gesturile, în chioşcul bătrân, sub becul ce se lupta cu întunericul, luminând slab. Din grupul de copii-băr­baţi, unul arunca din când în când o privire pătrunzătoare prin întunericul bucătăriei, ştiind că acolo, pe scaun, îl privea plină de iubire cea care l-a primit în sufletul ei şi ­care-i era adevărata mamă. Ştia că va duce cu el pretu­tindeni portretul bătrânei, sfânt sufletului său.

Ciorba de burta

Bunica zicea: "Pentru ciorba de burta ai nevoie de linistea sufleteasca si de talentul ce-ti trebuie si la cozonac. Ea starneste si imbata simturile"
Pentru a iesi din monotonie, trebuie sa fac din cand in cand un preparat deosebit, chiar daca acesta este mai greu de gatit, adica necesita un timp mai lung de preparare. Dar satisfactia este pe masura.

Cum o preparam?

Am sa fac ciorba de burta! Am cumparat doua kilograme de burta, gata curatata, de la magazin si... un os mare de vita, spart in doua, ca sa-i dea gust bun "sita". Le-am spalat, am portionat in bucatele burta si le-am pus la fiert cu osul, boabele de piper si o foaie de dafin intr-o oala de 10 litri. Cand a inceput sa clocoteasca, am potrivit focul si am scos spuma. Dupa o ora am controlat daca s-a fiert burta, am scos maduva de la os, am pus o lingura de delikat, am adaugat un litru de apa fierbinte si am mai lasat-o sa fiarba. A mai fiert inca trei sferturi de ora. Am scos bucatile de os si de burta, apoi am lasat lichidul sa se limpezeasca si sa se racoreasca pentru o jumatate de ora. Am pus un castron cu zeama, separat, la racit. Am asezat bucatile de burta in alta oala de opt litri si am strecurat cu grija zeama peste ele. Am amestecat si dres de sare. La o oala in care ai aproape sapte litri de ciorba, pui amestecul miraculos intr-un castron, bati bine patru oua peste care torni, cate putin, un borcan de 800 g smantana groasa, pana cand se omogenizeaza bine. Cu un polonic am luat din zeama racorita, din castronul pus deoparte si le-am amestecat. Sosul obtinut si restul de zeama racita le-am turnat, amestecand mereu, in oala mare. Am strivit cu furculita trei catei de usturoi, i-am pus in strecuratoare si am turnat peste ei, in oala, o jumatate de pahar cu otet. Am potrivit de sare. Ei bine, daca-mi place, e buna, daca nu, mai adaug sare sau otet! Ah, ce divin miroase!

Cum o mancam?

Daaa, acum e ora la care vin acasa barbatii familiei cu foamea in gat cat haul "Marianelor"! Dau fuga si pun masa, de data asta pentru cinci barbati, ca... s-au anuntat ceva prieteni. Nici n-am terminat de pus farfuriile si sarea, ca au si intrat. Trei cat muntii, ai mei, si prietenii, doi... pirpirii, bietii de ei! Dupa spalat si alte alea, au navalit in sufragerie. Musinau mirosul imbietor, dar se tineau tare. Am dat un rand de tuici (tuica ce face margele, de la Tanta) in paharute mici, doar de-o gura, numai cat sa le gadile gatlejul si sa-i starneasca la stomac... I-am auzit plescaind. Am pus pe masa painea, un castronel cu otet ca sa-i imboldeasca la miros, unul mititel cu ardei iute uscat, zdrobit in solzisori sangerii si unul cu ceva smantana, pentru cei mai dulcegi. Ochii lunecau nelinistiti de la un castronel la altul si buzele ba se strangeau, ba se largeau in zambete.
Am adus fara sa astept indemnuri o strachina mare, plina cu ciorba alba, laptoasa, aburinda. Si am dat repede inca un rand de tuici, ca sa le abat elanul de la strachina. Aburii albiciosi le gadilau narile cu mirosurile amestecate. Bucatelele fildesii de burta se iteau in mijlocul strachinii si solzisorii de ardei, pe care i-am pus dupa ce am umplut-o, scanteiau sangerii deasupra, facand stomacurile sa salte zglobii. Hai, luati!, i-am indemnat si-am bagat in functiune polonicul, umpland pe rand farfuriile cascate a mare pofta. S-a auzit un rasuflat usurat. Aburii umbreau mustatile si obrajii tinerei. Preocupati, hapaiau de zor, de parca era ultimul lucru pe care trebuia sa-l faca. Hm, acum nici nu ma astept sa aud ceva, dar, lasa, ca... vine el al doilea rand... Vi se inmoaie voua spinarile, acum incordate ca la arcasi! Si a venit! Farfuriile s-au golit rapid si unii ochi s-au indreptat catre mine! Spinarile s-au mai inmuiat, obrajii s-au inrosit si au aparut chiar zambete.

Au dat de gust

Eeee, mai vreti?! Treaba voastra! Si le-am mai pus un rand. Da, abia acum i-au aflat gustul! Acum striveau lichidul de cerul gurii si limba dadea de simturi precum degustatorul de vinuri rare. Acum ii descopereau dulceata si grosimea smantanii, intepatura si mirosul usor al otetului, ciupitura ardeiului, lunecusul oului, damful fin al dafinului si... da, mai era ceva ce le era greu de inteles... Da, talentul lui Burdoi, pe care numai mie mi l-a lasat! Oare sa fie ceva... usturoi? Parca..., dar e prea fin, prea putin, prea... Una peste alta, bucatelele de burta, bine fierte si scaldate in zeama laptoasa cu miros unic, i-au pus la cale de-au terminat ditamai strachinoiul. Acum, mai domoliti, s-or uita mai cu atentie si la snitelul cu cartofi fierti, opariti cu unt sfaraitor, inverziti de patrunjel si aromati acrisor de gogosari rosii, scanteietori si grosi in carne. Si... de nu le-o place, maine mama... alta face!

Sfaturi

Pentru ciorba de burta nu-ti trebuie decat burta, un os de vita cu sita, smantana, otet, sare si ou. Totul este dupa cantitatea de ciorba pe care vrei s-o faci. Adaptezi din mers, dupa gustul tau! Asa cum iti place, asa e buna! Daca vrei, ii pui usturoi, mai mult otet, ardei iute. Multi amatori de ciorba de burta prefera muraturi.

Ardeiul iute

Este un alt condiment despre care se stie inca din vechime. El a fost si este folosit in diferite moduri, de la forma naturala pana la cei murati, uscati si sfaramati, transformati in pudra si in celebra pasta de ardei iuti. Este o planta ce se cultiva usor. Pentru a-l avea oricand, multi iubitori de ardei iute il cultiva in ghivece, unii facand o pasiune pentru diversitatea aspectului acestei plante.

Usturoiul

Usturoiul este un condiment des uzitat in preparatele culinare. Este folosit inca din cele mai vechi timpuri in alimentatie si se cultiva aproape pe toate continentele. Are proprietati terapeutice spectaculoase in diferite tratamente ale unor boli parazitare. Se foloseste curatat, intreg, zdrobit, sub forma de creme, in amestecuri, murat sau ca atare. Verde, usturoiul da savoare salatelor de primavara.