Prima zi de şcoală

Cu două ore mai devreme a verificat dacă uniforma e bine călcată, dacă are toţi nasturii, a pregătit ceaiul şi pacheţelul, ghiozdanul, pantofii. Şi-a făcut un ceai, a măncat o felie de păine cu unt şi a băut o cafea. Parcă şi-a mai revenit. S-a dus in dormitor ca să-l scoale. S-a aplecat să-i sărute fruntea. Mirosea atăt de frumos! L-a sărutat uşurel şi el s-a trezit. "Gata, trebuie să mergem?", a intrebat-o speriat. L-a luat in braţe şi l-a dus la baie. Apoi in bucătărie, ca să mănănce.
Băiatul nu avea chef de vorbă, la fel ca in dimineţile cănd trebuia să-l ducă la grădiniţă. Dimineţi pline de supărare şi multe lacrimi. Trei ani blestemaţi, de lacrimi! Cu greu a inghiţit sandvişul şi a băut ceaiul ca un insetat. L-a lăsat in dormitor şi, in timp ce el işi făcea de lucru verificănd ghiozdanul, ea se imbrăca. Amărăţii de pantaloni parcă deveniseră mai largi şi işi pusese tricoul pe dos. Noroc că a observat! L-a ajutat să se imbrace. Şi-a trecut măna prin părul lui. Şi-au făcut curaj şi au inşfăcat geanta şi ghiozdanul.

Cu teamă

Au ieşit in stradă, pe drumul către şcoală, unde s-au intălnit cu o mulţime de copii şi două mame care discutau despre calitatea uniformelor şi a rechizitelor, căţi bani au cheltuit şi altele. Observă că mănuţa băiatului transpirase in strănsoarea ei şi schimbă poziţia. Picioarele ii erau de plumb şi se găndea cu groază cum va face faţă momentului in care el va trebui să intre in clasă.
Au ajuns in curtea şcolii, unde era un balamuc de nedescris. Copiii din toate clasele alergau, se imbrăţişau, se imbrănceau, se tachinau. Erau intr-un careu, adunaţi in grupuri, pe clase. Cei mici, de clasa I, formau o grămadă măricică, impreună cu mamele, taţii, bunicii, unchii şi mătuşile. Unii se cunoşteau intre ei şi ciripeau ca nişte pui speriaţi aruncănd priviri curioase către cei mari şi temătoare către părinţii care incercau să se strecoare pe margine. Al ei nu i-a dat drumul la mănă nici cănd s-a intălnit cu Alina, prietena lui de la grădiniţă.
In sfărşit, a inceput festivitatea noului an şi cei mari au trecut la clasele lor, cu invăţători sau diriginţi. Cei mici au rămas pe loc, pentru a se organiza clasele. Fiecare invăţătoare a strigat catalogul să-şi adune grămada de invăţăcei. Pe măsură ce se auzeau strigaţi, puiuţii se rănduiau căte doi şi formau un şir lung pe care doamna il conducea spre clasă. A, B, C, Vali nu auzea numele fiului ei. Se duse la ultima invăţătoare şi o intrebă dacă ştie ceva. Aceasta ceru numele băiatului şi se mai uită o dată in foaia de hărtie. Da, era la ea in clasă! Ii puse băiatului o mănă pe cap şi ii măngăie obrăjorul care deveni brusc livid. "Ooo, ce frumuşel eşti! Hai, aşază-te aici!", şi-l impinse uşurel intre două fetiţe.

Promisiune

Copilul nu-i dădea drumul la mănă şi fu nevoită să se desprindă. Se uită in ochii lui şi-i zise: "Eşti in clasă cu Alina, o să stai cu ea in bancă. Am să vorbesc eu cu doamna să vă aşeze impreună! Te rog să nu mă faci de răs!". Şi ii şopti la ureche: "Toţi copiii merg in clase, ii vezi pe cei mai mari? Şi ei au fost ca tine!", incerca ea să-l imbărbăteze. Nu mai suporta nici ea tensiunea creată şi ii venea să ţipe. Dorea să intre mai repede in clasă, să scurteze chinul copilului. "Radu, uită-te mamă căt de bucuroşi sunt copiii că merg la şcoală! Lor nu le e frică! Ai văzut ce drăguţă e doamna? Şi dacă-mi promiţi că n-ai să plăngi, am să-ţi fac prăjitura aia care-ţi place ţie cel mai mult şi mai mult"... Copilul dădu din cap că da, lăsănd-o pe Vali să priceapă că "da, nu va mai plănge" sau că "da" in ceea ce privea prăjitura.
Doamna işi luă in sfărşit cărdul de bobocei şi intră incet cu ei in şcoală. Radu, cu mănuţa incleştată de mănerul ghiozdanului şi guriţa strănsă, mergea mai mult cu spatele, tărăit de Alina. Lacrimile i-au ţăşnit fierbinţi, fără control, adunăndu-se sub bărbia incleştată. Vali şi-a dus instinctiv măna la gură. Lacrimile ei au ţăşnit la fel de rapid. Sentimente ciudate au năpădit-o, de la ură la disperare şi un strigăt pe care nu şi-l recunoştea i-a izbucnit parcă din suflet: "Nu plănge, am să te-aştept afară! Stau aici şi te aştept!".
Şi aşa a făcut, pănă la prima pauză, cănd copiii au ieşit in curte. Puiul ei ieşise şi o căuta cu disperare. S-au imbrăţişat, l-a sărutat şi l-a măngăiat, l-a sfătuit şi l-a incurajat. Atăt a putut face. I-a spus că vine să-l ia la prănz, cănd se termină orele, şi că se duce acasă ca să-i pregătească prăjitura. Copilul, acum mai liniştit, dar tot cu inimioara strănsă, se indrepta către clasă.

Mama te ajută de oriunde

Mi s-a intămplat ceva ciudat. Am visat-o pe mama care mă dojenea pentru că nu sunt in stare să pregătesc un desert deosebit, care-i plăcea enorm.
Eram amăndouă in bucătărie unde mama cotrobăia nervoasă, criticăndu-mi calitatea vaselor şi faptul că erau foarte grele. Aici eram de acord cu ea. Deodată, s-a intors către mine, ţinănd in mănă o crăticioară de doi litri, emailată. Avea ochii in lacrimi de fericire. Da, era aceeaşi crăticioară in care ea făcea in special crema de zahăr ars şi cea de afine, de vişinată, precum şi alte creme minunate. Eu o foloseam tot pentru creme. A pus crăticioara in chiuvetă, a spălat-o bine, apoi a şters-o indelung, mai mult pentru a o măngăia. A pus-o pe aragaz şi s-a dus glonţ iar la cămară, de unde a scos o cutie cu compot de ananas, rondele, pe care in realitate nu o aveam şi, spre uimirea mea, a scos şi o sticlă cu afinată, trei ouă, borcanul cu zahăr, care de obicei se află in dulap, lăngă cel de cafea, untiera, care normal se află in frigider, şi cutia cu miez de nucă şi cea cu fistic - astea da, erau in cămară! M-am dumirit: avea de gănd să pregătească celebrul desert cu ananas şi cremă de afinată, care inmuiase inimile multor duşmani. Mama scotea unele obiecte din locuri unde nu existau in realitate. Deodată, imi zise cu o voce calmă să fac eu reţeta. Am privit-o in timp ce se aşeza pe canapea şi am văzut-o obosită şi dezamăgită, aşa cum era in ultimii ani. M-a cuprins panica. Mi-era teamă că n-am să fac desertul aşa cum ii plăcea! Mama mă privi şi mă rugă să-l fac eu pentru că trebuie să plece.

Reuşita

Am desfăcut conserva de ananas şi am pus rondelele in afinata parfumată, pentru 15 minute, la rece. In crăticioara de creme, pusă la bain-marie, am amestecat pănă am obţinut o cremă ca o smăntănă: trei gălbenuşuri, cu trei linguri de zahăr, cu o lingură de unt şi trei linguri de afinată. Am scos vasul din apă şi am presărat in cremă patru linguri de nuci prăjite, sfărămate. Mama s-a ridicat şi mi-a zis: "Nici o cremă nu se face fără un praf de sare! Un praf!". Şi a pus ea praful. Am amestecat energic şi am lăsat să se răcească puţin. Am scos şi am scurs rondelele de ananas, din afinată, apoi le-am montat pe două farfurioare, căte trei de persoană, peste care am turnat crema călduţă, am ornat cu afine proaspete (din vis) şi am presărat fistic pisat. Mama a scos din buzunarul de la rochiţă două frunze de mentă, ca un magician. Am dat la rece farfurioarele. Am curăţat masa şi am făcut o cafea. Mama aştepta cu măinile in poală. Abia acum am observat că avea măinile frumoase, ca in tinereţe. Nu mai erau uşor noduroase! Doar oboseala lor ieşea la iveală... a degetelor lungi şi albe, prin care au trecut milioane de vorbe şi cuvinte scrise, ce s-au transformat in alte cuvinte scrise, in cărţi, in cuvăntări citite... Măini ce cunoşteau alfabetul şi gramatica romănă pe intuneric! Măini... obosite dar la fel de frumoase! Ii citeam pe chip o dezamăgire pentru mine, iar eu o priveam, agăţăndu-mă de ideea că dacă a venit, totul va fi bine. Am scos desertul din frigider. Mănca. Aşteptam o vorbă, un gest. S-a ridicat şi mi-a spus: "E bun, vezi că poţi? Am să mai vin şi totul va fi bine!". M-a sărutat şi a dispărut! Acum, chiar am să fac desertul de ananas!

Bety, Remus şi grişul

Remus, un băieţel de 4 ani şi jumătate, foarte isteţ şi cuminte, o considera pe Bety, căţeaua Brac a vecinei, cea mai bună prietenă a lui, in timp ce Bety il considera propriul pui. Se jucau impreună in casă şi pe afară, se puricau reciproc şi impărţeau totul, de la măncare pănă la pat sau covorul pe care se tăvăleau.
Intr-o sămbătă spre seară, Doamna, adică vecina, "mama lu' Bety", a pregătit ceva dulce, de data asta griş cu lapte ornat cu dulceaţă. Lui Remus nu-i prea plăcea grişul cu lapte, dar nu măncase din cel făcut de Doamna! Cei doi prieteni se jucau prin curte şi mai dădeau o raită prin dreptul ferestrei de unde venea un miros minunat de lapte fierbinte, aromat cu vanilie. Bety adulmeca indelung şi ar fi intrat degrabă să iscodească ce şi cum cu acele mirosuri tulburătoare şi dulcege, numai că Remus nu dădea nici o importanţă izului ce tulbura nasul şi fiinţa ei pofticioasă.

La spălat

Bety o văzu pe "mama" la geam. "Copii, hai la masă şi la spălat!", le zise femeia. Căt ai zice peşte, se şi aflară in bucătărie ţopăind pe toate picioarele. Copilul spuse că doar se spală pe măini şi pe picioare. Doamna ii zise că va trebui să guste şi el, pentru că Bety n-ar mai mănca şi ea a muncit degeaba. Remus se spălă pe măini, işi suflecă pantalonii, işi vări picioruşele in cădiţa cu apă caldă şi se aşeză pe scăunel. Bety se vări şi ea cu picioarele in apă, dar plină de nerăbdare adulmeca spre grişul călduţ. Doamna ii dădu băiatului un castronel din sticlă plin cu griş aburind uşor, peste care se lăfăia o lingură intreagă de zeamă de dulceaţă de cireşe, patru la număr, gogoneţe şi roşioare. Bety cu ochii sfoară şi gura plină de poftă clefăi şi intinse gătul.
Doamna ii puse in vasul ei o porţie de griş cu dulceaţă lăngă cadă şi ieşi cu treabă. Bety o cercetă, parcă numărănd cireşele, adulmecă şi incet, tacticos, scoase limba şi luă o cireaşă... şi incă una, şi alta, şi... pe ultima, apoi fără prea multe fasoane se năpusti asupra grişului, pe care-l termină căt ai zice peşte şi oftă mulţumită. Remus mănca incet, fără entuziasm. Bety, cu pofta in găt şi ochii cănd la castronel, cănd la linguriţă, urmărea drumul grişului. Remus o observă şi traiectoria linguriţei se modifică. Acum, linguriţa lua griş, intra in gura lui Remus, apoi lua iar griş şi intra in gura pofticioasei. "Ia mai mănăncă şi tu, că e foarte bun! Pentru mine e mult, tu mai vrei!", ii zicea băiatul cănd i-a surprins Doamna.
Bety, aşezată in fund in apa călduţă, lăngă picioruşele neliniştite ale băiatului, primea impărţeala acum frăţească a grişului, adică ea două linguriţe şi Remus una. Cănd mai erau căteva dăre de griş, Remus dădu castronelul aproape de Bety, care-l curăţă dintr-o singură mişcare şi oftă mulţumită. "Ţi-a plăcut?", o intrebă Remus pe Bety, care ii răspunse plescăind. "Bine, stai să ne ştergem!" şi işi scoase picioarele din cădiţă, pe un prosop, apoi se intoarse şi o frecă peste tot şi pe Bety. Doamna işi făcu apariţia şi Remus ii intinse castronelul curat lună. "Săru' măna! Mai tărziu!", zise uităndu-se cu inţeles la Bety şi se urcară pe pat, semn că acum mergea o... poveste. Şi pentru Doamna... la fel.

Grişuleţ

Este un preparat dulce agreat de toţi copiii şi prietenii lor cu codiţe şi patru picioare. Dacă este ornat cu dulceaţă sau cu un topping după dorinţa copilului, grişul devine mai delicios şi acesta il va savura cu plăcere.

Nepotul Mircea se insoară in Olanda

Ah! Nepoţii ăştia! Cănd sunt intr-o incurcătură dau fuga la mătuşi ca să-i scoată din... necaz. Şi de data asta mă pune in mare incurcătură Mircea, nepotul de la Timişoara. Il găsi insuratul! Şi nu oriunde, ci tocmai in Olanda! Acolo şi-a găsit ju­mă­tatea sau, mai precis, jumătăţul, că-i bărbată!
Şi, uite aşa, am primit un telefon de la nepotul Mircea, care do­reş­te nespus de mult să-i dau o reţetă de ceva deosebit, pentru George, vii­toarea lui mireasă. Bietul George vrea să-i pregătească lui Mircea o prăjitură pentru ziua in care se vor căsători, aşa, ceva care să răm­ană ca un simbol al acelui moment, la fel ca o melodie, ca o ima­gine... Mi-am pus imaginaţia la fiert, pentru ca să nu mă fac de răs şi să satisfac mireasa. Pentru că imi făcuse un portret verbal al acesteia, am inţeles că-i un băiat frumuşel, delicat, talentat şi sensibil. Ok, da'... cu gătitul cum o sta? Nu ştiu cum s-o, să-l iau?! Să-i dau reţeta ca unui expert sau ca unei incepătoare? Nu vreau s-o sperii!
Am stabilit că trufele sunt cele mai delicate şi mai fine pe care le poţi alătura unui moment fericit. Şi am pus măna pe telefon pentru luminarea lui George.

INDICAŢII

Mi-a răspuns chiar el. Dragă George, sunt eu, mătuşa de la Bucureşti. Cea cu reţe­ta de ceva bun. Sper să nu te sperii, pentru că eu sunt ceva mai repezită şi nu ştiu dacă exprimarea mea va fi intocmai cu cerinţele. Fii ingăduitoare! Pardon!
Am stabilit că trebuie să prepari ceva dulce-amărui, pentru că e deosebit, deci, trufe. Da, ai inţ­eles, trufe. Nuuuu, nu ciupercile acelea pe care le descoperă porci dresaţi special prin unele zone din Franţa, nu, ci bomboanele acelea din unt şi diverse alea deosebite, care ţi se topesc in gură şi te fac să uiţi de necazuri sau iţi măresc fericirea, atunci cănd e. Da. Alea. Păi... ai nevoie de un pachet de unt, 200 gr zahăr pudră, un gălbenuş, trei linguriţe de cacao, bucăţele de coajă de portocală in zahăr, stafide şi curmale tăiate mici, mici bucăţele, ciocolăţică rasă sau cacao, esenţă de rom şi un praf de sare. Cum ce-ţi trebuie sare? Păi, fără sare, nimic nu-i gustos, dragă! Sarea face să iasă in evidenţă dulceaţa componentelor. Bine. Ai in casă toate astea? Perfect! Pune-le pe masă! Te-ai spălat pe măini? Mă! Eu te intreb, pentru că aşa trebuie! Nu am de unde să ştiu că tu eşti pregătită.

DULCE



Treci la treabă! Fato! Nu stra­nuta peste ingrediente! Aha! Bine, hai să preparăm! Ce faci? Aa, iţi pui căştile? Puneţi-le! Gata? Acum trebuie să freci bine untul cu zahărul pudră. Bagă-l la blender! Ah, m-ai asur­zit! Gata? Opreşte-l! Incorporează gălbe­nuşul, apoi pune cacaua, esenţa de rom. Dă blenderul la viteză mică şi adaugă coaja de portocală, stafidele, curmalele şi un praf de sare. Ce faci? Ce ţi-a căzut? Păi ţine bine de el! Doar nu-l laşi să umble pe masă! Opreşte-l! Scoate-i capacul şi gustă compoziţia. Vezi, potriveşte de dulce după cum iţi place! Să fie puţin amăruie! Aşa trebuie, dau o senzaţie deosebită! Scoate va­sul şi bagă-l in frigider pentru 15 minute. Nu, dragă, nu mai stau la telefon pănă atunci! Hei, ce faci, bă­zăi? Termină, că mă induioşezi prea tare şi-mi strici ziua! Fii aten­tă! După ce trece timpul scoţi compoziţia şi faci bulgăraşi mici, pe care ii dai prin ciocolată rasă fin şi cacao. Apoi le păstrezi la rece, intr-o cutie din carton sau capito­na­tă cu pergament. Cum? Nu te aud bine, lasă smiorcăiala! Aaa, mulţumesc! Aştept să mă suni! Cum? Măine plecaţi şi luaţi trufele cu voi? Păi, ăia din Olanda nu au tru­fe? A, am uitat! Scuză-mă! Daaa, cred că o să fii un mires, o mireasă, o, un, scu­ză-mă! Incă nu m-am obişnuit, dar o voi face! Oricum, eu tot vă iubesc! Casă de piatră!

Trufe


Ingrediente: un pachet de unt, 200 gr zahăr pudră, un gălbenuş,3 linguriţe cacao, bucăţele coajă de portocală in zahăr, stafide şi curmale tăiate bucăţele mici, ciocolată rasă sau cacao, esenţă de rom, un praf de sare.
Preparare: se freacă bine untul cu zahărul pudră, se incorporează gălbenuşul, apoi cacaua, esenţa de rom, coaja de portocală, stafidele, curmalele şi un praf de sare. Potriviţi de dulce. Se fac bulgăraşi mici, ce se dau prin ciocolată rasă fin şi cacao.
Se păstrează la rece, intr-o cutie din carton sau in staniol.

Clătita aurie şi buclucaşă

Tănăr să fii şi să vrei să faci clătite! O experienţă de neuitat este aceea in care inveţi să găteşti. Important este să vrei şi să fii căt mai indărjit. Aşa s-a intămplat şi cu tinerii despre care vă povestesc acum.
Rămaşi, sau mai bine lăsaţi singuri acasă, Toma şi Crina, proaspăt logodiţi, au fost nevoiţi să-şi pregătească de-ale gurii. Grea pedeapsă! Ea nu se pricepea la nimic, iar el pretindea că a găti e o nimica toată pentru căt de indemănatic era. Au trecut in revistă mai multe măncăruri pe care le-ar fi dorit pe masa din bucătăria de vară in care se aflau. Lui Toma ii veni ideea genială de a prepara ceva uşor de făcut şi delicios: "Clătite!", zbieră el din toţi rărunchii. Crina fu de acord şi amăndoi au pornit cu entuziasm şi foame in găt să le prepare. Conform reţetei, au pregătit compoziţia şi au lăsat-o la odihnit cam o oră. In acest timp au pregătit tigaia, uleiul să fie la indemnănă, farfuria pentru clătitele bune şi pe cea pentru rebuturi, e bine să fii prevăzător, şi-au făcut de lucru pe la păsări şi alte cele ca timpul să treacă mai uşor. Şi a trecut!

Pricepere

După o oră s-au năpustit pe uşa bucătăriei să vadă compoziţia. Toma a stabilit că mai trebuie puţin lapte şi l-a pus. Crina a aprins aragazul şi a pus tigaia pe foc, a turnat ulei, l-a incins, apoi l-a scurs intr-o crăticioară. Toma a puns in tigaie un polonic de compoziţie care a sfărăit şi s-a imprăştiat imediat cuprinzănd tot fundul tigăii, după mişcarea măiastră a bucătarului, spre incăntarea iubitei. Rapid, clătita s-a bronzat şi a trebuit intoarsă. Crina i-a oferit un cuţit lat pe care el l-a vărăt sub clătita care acum se mişca lejer in tigaie şi a intors-o pe cealaltă parte, făcănd-o să sfărăie. După un minut, clătita se afla pe farfurie. Satisfacţie, delir! Cu mare viteză, Toma puse iar tigaia pe foc şi ritualul continuă pănă la a treia clătită, cănd ii veni ideea genială de a demonstra că poate să intoarcă clătita aruncănd-o in aer şi prinzănd-o in tigaie, aşa cum fac specialiştii clătitari. Idee primită cu entuziasm de viitoarea nevastă. Toma, plin de elan, sub privirile ei curioase şi incurajatoare, işi muşcă buza, se incruntă la tigaie, puse compoziţia şi, cănd o văzu că e pregătită să fie intoarsă, dintr-o zvăcnire o aruncă in sus! In sus, că in jos n-a mai ajuns, intrucăt elanul a fost prea mare, iar tavanul bucătăriei avea doar cu o palmă mai mult decăt vajnicul luptător cu clătitele. Amăndoi se uitau sideraţi la ticăloasa de clătită care, printr-un plici total, cum nu s-a mai auzit, s-a lipit de tavan. Nu ştiau ce să facă! Clătita arăta bestial, aşa, lipită de tavan, etalăndu-şi partea rumenită frumos. "Parcă e o aplică!!", observă Crina şi amăndoi izbucniră in răs. Problema era că trebuia dată jos, iar tavanul curăţat, pentru că fapta criminală nu va fi iertată uşor.

Fălosul

După o discuţie s-a ajuns la concluzia că trebuia să o lase să se usuce, pentru că altfel se curăţa cu var cu tot. Elanul s-a ofilit şi trei rănduri de clătite, făcute in vechiul stil, au fost depuse in farfuria de rebuturi. Magicianul işi intră in mănă şi clătitele se depozitară pe rănd in farfurie. Crina observă că rebuturile dispărură şi ei n-au observat! Hotărără să-l prindă pe făptaş. Au rămas la păndă pănă cănd, ascuns de faţa de masă, scoase ciocul şi moţul bleg, Fălosul! Curcanul veşnic furios şi ingămfat care se furişase acolo. Toma inşfăcă tigaia să-i dea cu ea in cap. Crina il prinse de mănă şi-l temperă: "Lasă-l, dragă, i-o fi şi lui poftă!". Fălosul a scăpat doar cu o suduială. Le veni ideea să-l vadă la treabă. Curcanul nu se intimidă şi din două inghiţituri clătita dispăru. Dar nu şi cea din tavan, rămasă lipită mult timp, vizionată ca o vedetă de famililie şi musafiri.

Aluat de clătite

Ingrediente: 2 ouă, o cană cu făină, un praf de sare, o cană cu lapte, o lingură de ulei, ulei pentru prăjit.
Preparare: Intr-un castron adănc se pun făina, sarea, se sparg ouăle şi se bate bine totul, adăugănd treptat laptele şi uleiul, obţinănd o compoziţie de consistenţa smăntănii. Lăsaţi la odihnit o oră, apoi bateţi iar şi, dacă s-a ingroşat, mai adăugaţi puţin lapte. In tigaia incinsă şi unsă cu ulei turnaţi cam un polonic de compoziţie. Mişcănd tigaia acoperiţi toată suprafaţa. Cănd s-a rumenit uşor, circa 2 min., intoarceţi clătita cu un cuţit lat sau cu o spatulă. Mai lăsaţi un minut şi o scoateţi pe o farfurie. Le puneţi pe toate una peste alta, apoi le umpleţi cu ce doriţi.

Andreea şi perele

Am avut parte de o experienţă deosebit de plăcută. Ei, da, o să ziceţi şi ce-i cu asta?! Este, pentru că mi se intămplă rar. Iar cănd este vorba despre tineri este şi mai rar. Şi dacă şi iubeşti persoana, mulţumirea e totală.
Din bucătăria ingustă şi lungă, răzbătea miros de aer cald, de unde am dedus că se puneau bazele unui preparat copt, şi de scorţişoară, deci... ceva dulce. In bucătărie era Andreea, care se afla in largul ei, pentru că, slăbuţă şi diafană, nu se simţea incorsetată de ingustimea spaţiului. Am continuat să privesc, fără să o deranjez. Am observat pe dulap nişte pere mari, o rădăcină de ghimbir şi borcanul cu miere. Domniţa a spălat şase pere şi a inceput să le taie in lung. Jumătăţile de pere trebuia golite de sămburi. Andreea, intărătată de indărătnicia jumătăţilor de pere, le executa pe rănd, cu mare atenţie, incruntăndu-se la ele. Acum scotea din miezul perelor, aducăndu-le la o grosime de un centimetru! Miezul il punea pe o farfurie şi-l toca mărunt. A terminat şi această operaţie, a uns cu miere interioarele perelor şi le-a lăsat intr-un lighenaş.

Un alt efort

A luat un castron in care a pus brănză de vaci, a ras ghimbir, cinci linguri de miere, nuci măcinate, un praf de sare, scorţişoară şi a inceput a le amesteca vărtos. Aaa, şi-a şters fruntea de sudoare şi, după ce a gustat, mulţumită de parfumul şi omogenitatea compoziţiei, a dat deoparte castronul. A uns tava cu unt. Spectacolul a devenit din ce in ce mai interesant şi palpitant in momentul in care a fost nevoită să scoată jumătăţile de pere. Cu două degeţele de la măna stăngă scotea o jumătate de pară, o scurgea, scuturănd-o de două ori, de mierea şi de zeama lăsate de fruct, strămbăndu-se a silă, de lipiciul mierii, o proptea pe farfurie şi, cu linguriţa, o umplea cu crema de brănză, apoi o aranja căt mai bine in tavă. A repetat acest ritual, fără abatere, pănă la ultima jumătate de pară. Şi-a muşcat uşurel buza de satisfacţie, apoi a ornat cu bucăţele de nucă şi a dat la cuptor, la foc potrivit. A inchis uşa aragazului şi s-a indreptat de şale, răsuflănd uşurată. Atunci a dat ochii cu mine. Am intrebat-o ce face şi, senină, mi-a zis că a pus ceva la cuptor şi că abia aşteaptă să-i spun dacă-mi place. In timp ce ea a dispărut din zonă, ca o boare, am spălat vasele. Măcar cu atăt s-o ajut, nu?! Mirosul dulceag şi parfumat imi stărnea pofte gurmande, ticăloase.

Rezultat aromat

După o jumătate de oră, zăna mirosului divin işi făcu apariţia şi, cu glas dulce, mă invită afară ca să poată scoate tava. Uşa cuptorului eliberă o dogoare parfumată. Tava scoasă ne dezvălui o mulţime de moviliţe aurii, pe care Andreea le pudră cu scorţişoară. Le-am lăsat la răcit şi fiecare ne-am apucat să facem ceva, pentru ca timpul să treacă mai uşor. In sfărşit, s-au răcit şi ne-am pus căte o jumătate de pară, care nu mai avea atitudinea aia războinică şi indărătnică pe care o afişa in măna Andreei cănd le scobea de miez. Aspectul resemnat, turtit de moviliţa de brănză divin mirositoare, te imbia să guşti fără grabă. Mmmm, gust minunat, dulce-acrişor, cu o tentă fină de iute-ciudat, parfum amestecat de pulpă de pară şi scorţişoară. Gustul de nucă, intărit de praful de sare, evidenţia pe cel al brăzei dulci. Minunat! "Vă place?", mă intrebă ea cu glas subţirel. "Eu am creat-o!", zise ea, fără să mai aştepte răspunsul meu. Bine, e foarte bună! Şi ii zic: pot să-i dau numele tău? Inclină capul intr-o parte şi după o găndire rapidă, acceptă.

Pere umplute

Ingrediente: 6 buc. pere, 300 gr. brănză de vaci, 5+2 linguri miere, 100 gr nuci măcinate, o jumătate linguriţă ghimbir ras, un praf de sare, scorţişoară pudră, unt pentru uns tava.
Preparare: Se taie in două, pe lung, perele şi se curăţă căsuţa de seminţe, apoi se scobesc pănă rămăn groase de 1 cm, se ung cu miere şi se lasă deoparte. Brănza se bate bine cu 5 linguri de miere, ghimbir, sare, nuci, scorţişoară şi pulpa scoasă de la pere, tocată mărunt, şi se drege de dulce. Jumătăţile de pară se scurg de zeamă şi se umplu cu crema de brănză, se ornează cu miez de nucă şi scorţişoară, apoi se dau la cuptor 30 min. la foc potrivit, in tava unsă cu unt. Se servesc reci, cu sos de vanilie sau frişcă.

Primul week-end alături de soacră

Rudele! Persoanele incadrate in această categorie, cănd te solicită, e musai să le ajuţi, mai ales dacă sunt foarte tinere.
Ieri am primit o scrisoare de la nepoata mea Daniela. Şi-a inceput cu "Scumpa mea mătuşă", deci situaţia era disperată. A intrat in subiect de la prima frază. Ii vine in vizită soacra, de la Piatra-Neamţ! Iar soacra este o foarte bună gospodină şi, probabil, se aşteaptă la minuni din partea nurorii. Numai că nora are o mătuşă, pe care soacra incă n-a cunoscut-o! Hm! Daniela ştie să gătească, dar n-are timp. Şi-a luat o săptămănă de concediu ca să-şi plimbe soacra prin Timişoara şi vrea să-i arate căt de bine găteşte şi ea. Doar n-o s-o ducă mereu la restaurant! Aşa că Daniela mi-a scris, cerăndu-mi doar o reţetă de week-end! Doar de un desert deosebit! Dar ce mă fac eu acum? Soacra asta a ei se pricepe la bucătărie şi nu ştiu cum s-o "zăpăcesc", aşa cum vrea Daniela. Eu am fost la nişte prieteni in Piatra-Neamţ şi am văzut de ce minuni sunt in stare gospodinele de pe acolo. M-au făcut praf cu specialităţile lor din peşte, cu păstrăvii lor afumaţi in crengi de brad, cu plăcintele lor, cu tocăniţele, cu garniturile lor din ghebe murate, borşul de sfeclă cu smăntănă... Cum s-o uimească nepoata mea pe soacră-sa?


LA TREABĂ!

M-am infipt cu convingere in caietul meu cu reţete şi am inceput să triez tot ce aveam mai deosebit. Prăjituri cu fructe de sezon, tarte, torturi, creme, spume, ingheţate, toate au fost trecute in revistă. In zadar! Nu-mi plăcea nimic! Toate păreau obişnuite. Imi venea in minte figura dezamăgită a Danielei cănd va citi scrisoarea. O reţetă ca oricare alta, pe care o putea găsi şi singură, intr-o carte de bucate, nici vorbă! Renumele meu, făcut praf! Ah! Trebuie să găsesc eu ceva, nu se poate să nu-mi ajut nepoata! Ceva, ceva... trebuie să iasă de data asta şi am inceput să răsfoiesc din nou. La ingheţate am găsit un bileţel, cu o reţetă, de prin anii '70.

PERFECT!

Deci trei ouă, 250 g zahăr pudră, 300 g frişcă şi, după dorinţă şi imaginaţie: o lingură cacao, nuci prăjite şi pisate mai mare, stafide, coajă de portocală zaharisită sau din dulceaţă, vişine din dulceaţă, esenţă de rom. Şi se pregăteşte aşa: cele trei albuşuri se mixează pănă se face o spumă tare, se incorporează pe rănd cele trei gălbenuşuri, se adaugă (in ploaie) zahărul pudră, apoi cacao cernută şi esenţa de rom. Se incetează mixarea şi se adaugă frişca, amestecănd uşor pănă la incorporare. Se toarnă totul intr-un vas curat (fără miros) şi se dă la congelator pentru o oră. Se scoate, se adaugă nucile pisate şi ce mai vrem, apoi se pune la rece. Poţi face şi alt fel de ingheţată, cu nes in loc de cacao, cu vanilie etc. Se pot pune unul peste altul straturile, adăugănd intre ele tot ce dorim, formănd un tort, pe care-l putem scoate din formă, dacă-l băgăm puţin in apă fierbinte, şi-l răsturnăm pe un platou. După ce serveşti, restul bagi in congelator.
Şi dacă faci mai multe feluri şi cu o lingură iei din fiecare şi umpli un pepene galben, ţinut la rece, pe care l-ai căptuşit cu un puf de zahăr pudră?! Il ornezi cu frunze de mentă şi ceva fructe? Şi-l pui pe masă pe un platou inconjurat de farfurioare şi tacămuri pentru desert? Vezi?! Numai puţin trebuie ca imaginaţia s-o ia razna! Şi uite aşa salvez şi nepoata!

Vremea socului

La umbra unui soc. Moţăind, după o masă deosebită, la iarbă verde m-am lăsat pradă amintirilor din copilărie, inspirate de mirosul socului inflorit. Inchideam ochii şi imaginea bunicii apărea brusc, pregătind o mulţime de preparate spectaculoase, culese de-a lungul timpului şi in peregrinările prin lume. Dintre cele mai variate şi deosebite erau cele preparate din flori de soc. Erai răcit şi tuşeai, aveai temperatură? Bunica iţi pregătea imediat un ceai de soc, te punea să faci şi inhalaţii cu prosopul in cap, adăugănd in fiertura de soc şi ceva muşeţel, "de dezinfecţie". Era vară şi cald de te coceai şi ţi se topea sufletul după un pahar cu ceva rece? Bunica scotea iute o sticlă aburindă cu socată dulce-acrişoară, de te răcoreai imediat.

LICOARE

Imi amintesc serile, de taifas intre prietene, care aveau intotdeauna, pe timp de vară, un păhăruţ aburit de licoare aurie, tare, dar nu prea, demisec, mirosind a soc, vinul preparat după o reţetă numai de ea ştiută. Minune de vin "pentru femei", cum zicea bunica, dezlega limbile, potolea furiile femeilor neinţelese şi cu multe probleme, dădea blăndeţe şi inţelegere celor cu copii mulţi, limpezea ochii in situaţii grele. Bunica il folosea ori de căte ori se ivea prilejul ca o nefericită să vină să-i ceară sfatul şi-i zicea vinului: "Licoarea clară", adică, de cum bei un pahar sau două, cum incepi să vezi mai clar, ţi se limpezeşte mintea şi vezi altfel problema. De exemplu, cănd vecina Marica şi-a prins bărbatul in flagrant de... cum a venit la bunica şi i-a administrat două pahare de licoare, cum a renunţat să-i mai taie... şi l-a iertat. Cănd băiatul profesorului Barbu in loc să dea examen la Medicină a dat şi a reuşit la Teologie, nevasta profesorului a şi venit la bunica. Numai după un pahar şi o vorbă a constatat că şi popia e o meserie bună. Şi zeci de alte exemple.

CRENGUŢE

Dar tot din soc, bunica pregătea pentru noi, copiii, un fel de prăjiturică ciudată, căreia ii spunea flori de soc prăjite. Cum făcea? Păi făcea un aluat de clătite, dintr-un ou, două linguri de făină, o jumătate de cană de apă sau lapte, o lingură de zahăr, vanilie, un praf de sare, şi, dacă era prea gros, il mai subţia cu un pic de apă. Punea tuciul la incins cu ulei, căt să se cufunde bine floarea tăvălită prin aluat şi prăjea pălăriuţele ţinăndu-le in furculiţă, pănă se rumeneau, cam patru-cinci minute, undindu-le şi rumenindu-le frumos, de se transformau in crenguţe trosnitoare in dinţii celor care aşteptau nerăbdători, cu ochii sfoară şi apă in gură. Le punea mai intăi pe un platou, ca să se scurgă de ceva grăsime, şi le pudra cu zahăr mirositor a vanilie. Cănd răbdarea asistenţei ajungea la margine şi ultimele crenguţe erau gata, bunica se apropia cu platoul mirositor şi măini hrăpăreţe inşfăcau crenguţe, care cum apuca, fără să le pese că scuturau minune de praf alb ca neaua imprăştiindu-l pe rochiţe, pe pantalonaşi, pe sandale, pe braţe. Cu mustăţi albe ca neaua pe obrajii mănjiţi de zahărul lipicios, răsuflam mulţumiţi şi incăntaţi de lupta dusă cu crenguţele crănţănitoare. Numai bunica putea să facă o asemenea minune din floare de soc!

Cine a zis ca nu se poate manca dulce?

Bunatatile facute de gospodinele satului buzoian reduc la minimum frustrarile culinare ale postului.
Am ajuns la tara de cateva zile si tocmai in perioada postului. E drept ca nu pot sa spun ca mor de foame si nici n-am mancat aceleasi bucate mai multe zile la rand, dar, dupa ciorba de varza si zarzavat, dupa varza cu rosii si ceapa, dupa tocanita de cartofi taiati in patru, cu multa ceapa si bulion, parca as fi vrut ceva dulce. Mi-am facut curaj si i-am zis verisoarei Tanta ca tare as vrea sa faca niste gogosi asa cum stie ea, dar... de post! "Da, facem si gogosi de post!", a zis ea si a disparut zambind. Mi-am adus aminte de ce zambea.

RASFAT

Cu cinci luni in urma am trecut pe la ea la sfarsit de saptamana, in doua zile ne-a rasfatat cu tot felul de bunatati. In sambata aia, patru oameni in toata firea, la taclale, cu ceva tuica si vin am dovedit un lighean plin cu gogosi! Un lighean! Dar cine nu stie cum sunt gogosile Tantei e normal sa se minuneze. De-aia zambea Tanta. Stie ea ce stie. Nici n-am scapat bine de amintirea vechilor gogosi, ca Tanta s-a si infiintat carand un lighean mare, in care pusese o punga cu zahar, o sticla cu ulei si cele ce-i mai trebuia pentru gogosi.

SURPRIZA

A pus totul in ordine, asa cum obisnuieste ea, si a inceput. Ea executa, explica, arata. Eu, atenta, urmaream fiecare miscare si bagam la cap, turnam lichidul atunci cand imi spunea ea, ca sa fac si eu gogosi (zise si "minciuni") cu alta ocazie. Abia acum, cand framantatul s-a terminat si a dat coca la crescut, am simtit un miros ciudat, cunoscut, dar neintalnit din copilarie. Credeam ca ma insel. Intreb a ce miroase si Tanta, mustacind, imi zise: "Parca spuneai ca-ti place gutuia intr-un fel". Nu-mi venea sa cred! Tanta, ca de fiecare data, imi facea o surpriza minunata! Am inspirat adanc, sa-mi patrunda in toti porii mirosul acela divin de gutuie coapta, miros pe care nu-l mai intalnisem din copilarie. Dar gustul... Ce minune! Cu miere, cu sirop de zahar, e o delicatesa! Dar alaturi de gogosi... o vorba buna, un suflet curat, o Tanta cu maini vrajite!

Gogosi de post

Ingrediente: 500 g faina, un pachetel si jumatate cu drojdie de bere, doua cani cu zahar, o cana cu ulei, aproape un litru de apa calda, vanilie, sare, coaja rasa de lamaie, doua lingurite cu scortisoara.
Preparare: Mai intai preparam maiaua din drojdie amestecata cu doua linguri cu apa calda, doua lingurite cu zahar si o lingura cu faina. Se amesteca bine si se lasa la crescut. In alt vas se pun uleiul, apa calda, zaharul, coaja de lamaie, sare, scortisoara si se amesteca pana se dizolva zaharul. Intr-un alt vas, in care framantam, punem faina, maiaua si amestecam turnand si apa cu ulei. Se framanta bine si se lasa la crescut, la cald. Cand s-a dublat in volum, se intinde o foaie din care se decupeaza cu un pahar rondele. Le mai lasam sa creasca cel putin un sfert de ora, apoi le punem in ulei incins, intr-o cratita la prajit. Le scoatem rumene si le pudram cu zahar si scortisoara sau cu sirop din dulceata.

Stelutele miros a cer si a nori

Ar pregati ceva dulce, care sa-i tina cateva zile, dar nu o ispitea nimic. Si culmea, ii venea in vizita nepotica. Mica printesa nazuroasa, satula de produsele din magazine, devora prajiturile facute in casa. Problema era ca-i placeau cel mai mult biscuitii. Asta era! O sa faca biscuiti. Pregateste faina, untura, oua, mirodenii si tavi. A! Uitase formele. Ii placeau biscuitii in forma de stea, de parca cei rotunzi n-ar fi avut acelasi gust. Dar... mamaia trebuie sa faca stelute! Deci, mobilizare totala! Da drumul cuptorului, ca sa fie bine incins, pregateste maiaua si o pune la caldurica, pe calorifer. Tocmai cand punea faina si untura suna cineva si se auzi o bataie usurica in usa. E, a venit! Mai devreme decat se astepta! Lasa totul si o ajuta pe printesa sa se dezbrace. In tot acest timp, gurita i-a debitat o multime de intrebari la care a trebuit sa raspunda mamaia. Scapata de hainele groase tasni ca din pusca din mainile femeii si se duse direct la bucatarie. Se instala cu greu pe un scaun, foarte aproape de masa si incepu a cerceta. Pe masa, un peisaj fascinant o intampina: gramada de faina alba, pufoasa o ispitea si chiar incerca sa sufle in ea. Mamaia, care o urmase de aproape, o stopa cu un "nu" ferm si actiunea inceta brusc. Si incepura sa curga: asta ce e, ce faci cu asta, de ce pui aia, si altele si altele. Nu mai vorbim de manute, care incercau cu frenezie sa se strecoare in tot ce era pe masa. Maiaua crescuse si mamaia a putut manevra rapid si cu dexteritate componentele, facandu-le sa dispara intr-un amestec unic si cat mai indepartat de manutele inamice. In timpul acesta se straduia sa raspunda cat mai pe intelesul fetitei potopului de intrebari. Cu tot protestul ingerasului periculos, aluatul a fost lasat la crescut, cu explicatiile de rigoare.

La treaba!

S-a scurs timpul si acum trebuia intins aluatul pentru facut stelute. Fetita si-a reluat locul la masa. Mamaia smulse un cocolos de coca si i-l dadu copilei, mai mult ca sa scape de ea. Incantare si mare bucurie aparu pe fetisoara de ingeras. Nu-i venea sa creada. Avea in manuta o mingiuta de coca, moale ca plastilina de la "gradi", pe care putea s-o transforme in ce vrea ea si s-o faca biscuiti. Ba... chiar primi si un praf de faina, in care-si baga amandoua manutele si se mozolea de zor intr-un framantat frenetic. Mamaia intinse aluatul si, cu forma, intocmea stelute.

Apar stelutele!

Forma de stea ajunse la marginea aluatului. Fetita se opri si, cu un gest scurt, isi inlatura un zuluf de pe frunte, murdarindu-se de faina pe fata, ofta si-i ceru femeii forma, ca sa-si faca si ea stelute. Reusi sa faca doar doua, pe care le puse deoparte, si continua sa framante si sa bata cu palma picul de coca ce-i ramasese. Mamaia orna acum stelutele, cu stafide si rahat. Le-a bagat la cuptor si s-a intors la alta coca, sa termine biscuitii, multumita de faptul ca i-a dat copilei de lucru si poate sa-si faca treaba fara probleme. Concentrata la maximum pe treaba deosebita pe care o facea, fetita comenta, din cand in cand, cum si in ce fel aveau sa arate stelutele ei, cat de bune vor fi si ce va zice mami cand va afla ca ea a facut stelute cu mamaia. Gurita rosie, cat o ciresica, se tuguia si capsorul cu zulufi blonzi se intorcea intr-o parte, cand cerceta turtirea sau rotunjirea botului de coca. Se inrosise la obrajori si brobonite de sudoare se zareau la radacina parului de la tample de atata efort si caldura din bucatarie.

Premiul cel mare

Primul rand de stelute s-a copt. Femeia a pus in cuptor alta tava cu stelute. A scos din cele coapte cateva, le-a stropit cu esenta de rom, le-a presarat cu zahar pudra si le-a asezat pe un platou. A repetat operatiunea si cu celelalte si le-a pus pe alt platou, pentru racit. Pe o farfurioara a asezat trei stelute, in dreptul fetitei, care s-a oprit din framantat, a scuturat palmutele de faina si a tras farfurioara mai aproape. "Ai grija, frige!", i-a zis mamaia. Ochisorii albastri ca cerul se uitau fascinati la stelute. Isi apropie nasucul de farfurie si trase adanc in piept mirosul minunat. Ridica palmutele trandafirii, cu degetelele rasfirate ca petalele unei flori exotice, isi propti privirile albastre in ochii femeii si cu glas aproape soptit ii zise: "Mamaie, stii a ce miroase steluta asta? Stii?" "Nu", raspunse mamaia, cu gandul ca n-a pus ce trebuie in coca. "Mamaie, miroase a... cer... si a... nori, mamaie! A... steluta norocoasa!" Vorbele copilei o uimira fericit pe femeie. Un sentiment pe care nu-l mai intalnise o napadi si lacrimi ii incercau ochii. "Da, e premiul cel mai mare pe care-l poate primi o mamaie pentru stelutele pe care le face! Asta da premiu!", zise mamaia cu sufletul plin de fericire, sarutandu-si nepoata.

Biscuiti fragezi

Ingrediente: un kg faina, 500 g untura, doua oua, o cana de lapte (sau apa calduta), 25 g drojdie de bere, o mana zahar, o jumatate de lingurita de sare, esenta de rom (una-doua sticlute), stafide, rahat, fructe din dulceata (dupa placere), zahar pudra, fulgi de cocos.
Preparare: In lapte (sau apa calduta) dizolva drojdia, doua linguri de faina si o lingurita de zahar. Lasa la crescut (maiaua) pentru 15 minute. Pune-o pe masa in faina, in mijlocul careia adaugi untura, cele doua oua, sarea, zaharul ramas si esenta de rom. Amesteci totul si faci un aluat pe care il lasi la crescut 1/2 ora. Intinde o parte din aluat si fa o foaie de 0,5 cm grosime, din care decupeaza in formele dorite si orneaza cu stafide, rahat, etc. Repeta operatiunea pana la terminarea aluatului. Pune in tava si coace la foc potrivit, timp de 20-25 minute. Nu trebuie sa le rumenesti. Le scoti cu atentie pe platou, le poti stropi cu esenta de rom sau de vanilie, sau chiar cu coniac si presari zahar pudra sau fulgi de cocos. Daca le doresti sarate, poti sa le umezesti cu o pensula uda si presari sare grunjoasa.