Rostul Postului cel Mare

A fost odată ca niciodată o femeie care avea patru feciori. Femeia rămăsese văduvă şi îşi creştea singură copiii. Pe rând, fiecare dintre ei şi-a ales calea în viaţă, după cum i-a fost talentul şi dorinţa. Doar cel mic rămăsese pe lângă casa mamei lui. Încă de când era mititel îşi însoţea mama la cumpărături şi stătea pe lângă ea, atunci când gătea, şi devenea din ce în ce mai bine pregătit în ale bucătăriei.

Într-o seară, pe când erau gata de culcare şi se răcoreau puţin pe banca din faţa curţii, apăru pe uliţă un bătrân călugăr, ostenit şi flămând. Băiatul şi femeia îl iscodiră şi aflară că vine de foarte departe şi că are drum lung de făcut. Înduioşaţi de smerenia bătrânului, l-au poftit în casă. Băiatul a sărit numaidecât, i-a pus un lighean cu apă caldă să se spele şi l-a ajutat să se dezbrace şi apoi să se şteargă. I-a adus cămaşă şi izmene curate. Picioarele bătrânului erau pline de răni căpătate de la încălţările rupte. Băiatul i le-a spălat şi apoi, cu mare grijă, i le-a uns cu o alifie făcută de mama lui.  După ce l-au ajutat să-şi cureţe trupul ostenit şi şubrezit de vreme, l-au îmbiat să mănânce. I-au pus pe masă ce aveau mai bun: o pulpă de pui fript, o farfurie cu ciorbă de cartofi, pâine şi o cană cu vin. Bătrânul a luat doar farfuria cu ciorbă de cartofi şi pâinea, spre uimirea celor doi. Şi-a făcut cruce, a murmurat o rugăciune şi a început să mănânce. S-a închinat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru toată ziua aceea şi s-a întins pe patul curat în care l-au poftit să doarmă. Femeia i-a spălat hainele şi le-a pus la uscat pe cuptorul sobei, i-a aruncat obielele rupte şi i-a pus lângă pat o pereche de papuci. A doua zi, în zori, băiatul s-a sculat şi s-a dus direct la patul călugărului. Spre uimirea lui, patul era gata făcut, iar bătrânul se afla afară, pe prispa casei, unde-şi spunea rugăciunea. Spălat, hrănit şi odihnit, bătrânul arăta mult mai bine, doar picioarele îi erau înfăşurate, în papuci. Băiatul nu l-a deranjat de la rugăciune şi s-a dus să-şi ajute mama la tocmitul mesei. Femeia a pregătit masa ca pentru oaspeţi: ouă fierte, brânză, unt, lapte proaspăt, pâine şi ceai din plante. Toţi s-au aşezat la masă şi, spre uimirea lor, bătrânul a ales doar pâine şi ceai. După ce au mâncat, băiatul îl întrebă de ce alesese doar ceaiul şi pâinea. Bătrânul călugăr îl întrebă dacă ştie cine-i Domnul Iisus Hristos, apoi încet, pe rând, începu a-i lămuri toate neînţelesurile.  Curând ajunse şi la Postul cel Mare şi-i spuse că cele 40 de zile sunt zilele în care tot creştinul se pregăteşte sufleteşte pentru sărbătoarea Învierii Mântuitorului şi că acest lucru se face printr-o hrană fără carne, untură, ouă, lapte, brânză, băutură şi peşte. Că poţi mânca toate legumele şi poţi bea toate ceaiurile, fără oprelişte. Iar în anumite zile, sorocite, poţi mânca peşte, brânză şi poţi bea vin. Dar lucrul cel mai important este ca în tot acest timp să fii un om generos, răbdător şi plin de înţelegere cu toţi cei din jur, să-ţi iubeşti casa şi familia.  Femeia auzise şi ea povestea bătrânului şi îşi aminti că şi părinţii ei se purtau asemenea lui, numai că ea, în lupta cu nevoile vieţii, uitase cerinţele credinţei. Îl rugă pe călugăr să-i pună pe hârtie regulile uitate ca de acum înainte să le respecte şi ei. Bătrânul mai rămase la ei până i se vindecară rănile şi în acest timp viaţa mamei şi a fiului ei se schimbă complet.   Nici că plecă bătrânul că se treziră la poartă cu doi bărbaţi şi o femeie, lihniţi de foame. Băiatul şi mama sa îi poftiră în casă, îi ajutară să se spele şi le puseră masa. Oaspeţii primiră, uimiţi de omenia lor, şi mâncară pe săturate bucate făcute numai din legume, dar deosebit de gustoase şi foarte bine alăturate, după cum îi învăţase călugărul. Ciorba de linte era minunată. Ghiveciul servit la masă era bine tocmit de sare, piper şi usturoi, astfel încât îndrăzniră să mai ceară câte o porţie. Iar după masă, le oferise câte o bucată de prăjitură cu bulion şi o cană de apă proaspătă care-i încântară. La plecare, oaspeţii le lăsară banii pentru mâncarea şi omenia lor, întocmai ca la un mare han.  Cu banii primiţi, mama şi fiul au mai cumpărat legume, condimente şi ceaiuri pentru ca să poată face faţă fără zgârcenie dacă va mai veni cineva. Nici nu aranjară în cămară legumele că la poartă au apărut alţi călători osteniţi şi înfometaţi. Şi de această dată, cei doi s-au descurcat de minune. Şi au fost răsplătiţi pe măsură.  Treptat au devenit atât de cunoscuţi încât au fost nevoiţi să mai angajeze câţiva oameni care să se ocupe de călători şi să construiască o casă mai mare, cu mai multe camere unde să-i găzduiască. Băiatul începuse a găti şi devenise specialist în arta de a face mâncăruri de post foarte gustoase. Salatele, ciorbele, supele, legumele umplute cu orez erau nespus de bune şi aromate întocmai cât să nu le uiţi gustul. Era un maestru al mâncărurilor din fasole. Ciorba, iahnia, dar mai ales fasolea bătută bine şi dreasă de usturoi, cu guler gros de ceapă înroşită de bulion şi praf, tocmai cât trebuie, de piper era fala băiatului.  Cu banii obţinuţi au organizat bine gospodăria. Curăţenia şi mâncarea cea proaspătă şi gustoasă au dus faima noului han. Hangiul avea tot timpul muşterii pe care-i trata cu mult respect. Pe unii care erau bolnavi îi ajuta să se întremeze sau chiar se vindecau mâncând legume şi bând ceaiurile preparate de el. Oamenii lui au construit trepte până în vârful dealului, din spatele casei, pentru ca cei care doreau să se retragă la ceai să ajungă mai uşor la umbra copacilor, să se poată bucura de minunata privelişte.  Într-o seară, hangiul se duse pe deal să-şi bea şi el ceaiul. Soarele apusese şi cerul se întunecase lăsând să se vadă stelele. Din vale se auzea un murmur uşor şi din hornul de la bucătărie de ridica un fum de lemne. Un vânt uşor a atins cu o pală obrazul hangiului şi-i aduse mirosuri deosebite de mâncăruri şi diafane parfumuri de plante din ceaiurile servite la mese. O linişte, o pace cuprinse sufletul hangiului care-şi aminti de bătrânul călugăr şi de sfaturile sale. Cu voce înceată, cu sufletul plin de evlavie, hangiul începu o rugăciune şi apoi şopti toate sfaturile călugărului. Vântul adia uşurel şi lua cu el vorbele şi pacea din sufletul hangiului, purtându-le aiurea prin lume.  Se spune că, de aceea, seara, când te întorci acasă şi pe drum îţi aduce vântul un miros de mâncare bine condimentată sau de prăjitură proaspăt scoasă din cuptor, ori de oţet fiert pentru gogoşari, sau de peşte fript şi chiar de ceai de muşeţel fierbinte, de undeva, din adâncul sufletului te cuprinde o căldură, o bunătate şi o dorinţă aprigă de a ajunge în pacea şi căldura familiei tale. De vină e vântul care plimbă fuiorul de miresme furat de la hangiul cel priceput şi bun la suflet, învăţăcelul călugărului care i-a împărtăşit rostul Postului cel Mare.

Incepe postul Crăciunului

Ştiaţi că la 14 noiembrie incepe Postul Naşterii Domnului? Nuuu? E, acum ştiţi! Ştiam şi eu, numai că nu mi-am inchipuit că poate stărni atăta panică. Chiar groază!
Prietena mea Draga a venit mai mult decăt ingrozită pentru că intrăm in post! Ei şi, ce-i cu asta?, i-am spus eu. Ce, ai uitat să găteşti, să faci minuni din legume şi fructe? Treptat, fruntea i se lumină şi trecurăm la o cafeluţă de relaxare şi limpezire a situaţiei cumplit de tensionate. Măi, fato! Nu-ţi dai seama că acum, in perioada asta, poate o gospodină adevărată să-şi etaleze talentul?! Păi, ai uitat cănd pui pe masă minune de măncărică din dovlecei cu chifteluţe din soia, de-alea grozave din care faci tu, de nu recunoaşte nimeni inlocuirea cărnii cu soia, cănd faci tu, pentru sămbătă şi duminică, scrumbie in pergament sau plachie de crap, de mor de poftă jumătate dintre vecini, ei, cum e, dragă?! Şi, vrei să-mi spui că ai un reţetar minuscul? Tu?!
Draga mă privea din ce in ce mai increzătoare. Se scutură ca de fiori şi-mi spuse că nu-şi dă seama ce o apucase. Imi mai zise că, in magazin, la coada de la păine, intălnise pe vecina de la trei, care-i spunea cu groază că intrăm in post şi că ce-o să mai gătească ea, pentru că ai ei nu mănăncă decăt carne şi brănzeturi. Atăt de speriată era vecina de la trei, incăt ii indusese şi ei starea de panică. Nu-mi venea să cred şi, pentru că tot eram la o cafeluţă, i-am tras un perdaf şi i-am spus că, atunci cănd se instalează bătrăneţea, panica işi face de cap. Draga a percutat rapid, arsă de ciupitură, şi mi-a zis că-mi va demonstra ea ce poate.

Aşa te vreau, Drago!

Şi, cănd a dat să plece, i-am zis că ar putea să mă ajute să prepar ceva pentru cuscrul meu, care trebuia să mănănce numai legume fierte. Draga şi-a indreptat spatele şi a ieşit pe uşă cu aerul unui general plin de răni, care a reuşit să obţină un armistiţiu. Ce-mi veni cu cuscru’ nu ştiu, dar imi trebuia un motiv care să justifice intr-un fel măncărimile de degete şi imboldurile pe care le aveam. Mi-am zis că n-ar strica să incep o intrare in subiect, uşoară pentru inceput. Buuun! Deci, chitită pe lucruri mari! M-am infipt in frigider şi am scos cutiile cu legume. Instalate pe masa din bucătărie, cutiile trebuia să-mi ofere tot ce m-ar inspira pentru o creaţie culinară deosebită. Aş! Toate erau nişte obscure legume: dovlecei, roşii, ţeline, ardei graşi - galbeni şi verzi - morcovi, mărar şi pătrunjel. Ptiu! Nimic deosebit! Elanul mi se pleoştise! Dar nu trebuia să arăt asta! Musai trebuia să prepar ceva! Mă enerva semnalul subliminal pe care mi-l transmisese Draga! Ia te uită, dragă, cum se transmit ideile proaste şi panica fără rost!

Ajutor de la ranita!

Pe uşă işi făcu apariţia Draga, mă intrebă ce fac şi se oferi să m-ajute. S-a dus la cămară, a scos patru cartofi, două cepe, un borcan cu fasolică verde, o căpăţănă de usturoi, ce mai calea-valea, tot ce trebuia să caut eu in cămara mea. Cu toate legumele inşirate pe masă, ne-am apucat să le curăţăm şi să le pregătim pentru a face o minunată măncărică. Fără carne, evident! Am curăţat, am tocat, am fiert, am combinat, am adăugat, am sărat şi piperat, am usturoiat...
La sonerie, bing-bang! Aud ca prin vis. Mă ridic cu greu din fotoliul in care adormisem şi deschid. La uşă, Draga, speriată pentru că nu-i răspundeam. Ce-i cu tine, dragă, de nu răspunzi? Sun de cinci minute! Ţi-e rău? Mă uit la ea şi clipesc des ca să o văd mai bine.
Hai să bem o cafea, da'... o faci tu, că eu sunt adormită şi obosită! Pănă acum, cănd m-ai deranjat cu soneria, preparam amăndouă o măncărică de legume. De post, tu!

Măncare de legume

Ingrediente: două cepe, trei roşii, doi ardei graşi, un morcov, trei cartofi, fasole fideluţă, o sfeclă roşie mică, usturoi, sare, piper, mărar, pătrunjel, cimbru.
Preparare: morcovul şi cartofii se pun la fiert. Sfecla se fierbe separat. Ceapa tocată şi ardeii feliuţe se inăbuşă cu puţină apă, se adaugă fasolea, roşiile descojite, tăiate felii, morcovul şi cartofii fierţi, curăţaţi şi tăiaţi bucăţi, sfecla tăiată cubuleţe, usturoi tăiat, sare, piper, cimbru. Se dă la cuptor incins 15 minute. Se ornează cu verdeaţă.

"Invataturi" de post

Gust minunat si o reteta uimitor de simpla . In Post, cine a zis ca nu poti manca bine si ca nu stii ce sa mai faci? Nu-i mare scofala!Iarna, se face repede intuneric. Si cand trebuie sa mai faci si cumparaturi, parca-ti vine sa te lipsesti. Iti faci in gand inventarul frigiderului si-al camarii si, daca afli pe lista ceva ce poate fi preparat, esti gata cu masa. Ce-ti mai trebuie un drum pana la magazin?! Asta mi-a fost gandirea pana am intrat in scara blocului. Aici, ca de obicei, a trebuit sa astept liftul. Asteptare fatala!... Prin usa apartamentului de langa lift se insinua ticalos un miros minunat...Cartofi prajiti! Da, dar nu oricum,... mai mirosea si a... altele, mai ticaloase, mai minunate! Doamne, ceapa prajita? Din cea inabusita bine, cu obrazul rumeniu?! Descopeream intr-una... Oh! Patrunde un miros de... mujdei cu otet?! Nu, asta e prea de tot! Narile-mi frematau ca ale unui ogar la adulmecat, stomacu-mi picura ceva... La foamea pe care o aveam, m-a cuprins un lesin usor. Cineva a coborat cu liftul si nu stiu daca i-am raspuns la salut. Stomacul... iar... si... mi-am revenit. Am judecat repede si am sunat cu tupeu. In prag aparu vecina cu o furculita-n mana. I-am explicat, cu gatlejul uscat, ca vreau sa ma invete cum face cartofii prajiti.
S-a uitat la mine neincrezatoare, banuindu-ma de vreun apropo. "Auzi, pai, cum sa te superi pe cineva care trimite spre tine mirosuri care-ti iau mintile?", i-am zis eu si i-am repetat rugamintea. M-a chemat in bucatarie, unde am ajuns plutind, si acolo m-am patruns de invatatura gospodinei. Fie vorba intre noi, si de mirosul "invataturii", pe care l-am carat tocmai la etajul noua si mai apoi pe balcon, c-a trebuit sa scutur toate toalele cu care fusesem imbracata. Da, dar rezultatul... a fost pe masura asteptarilor (mele!). Numai sa vezi fete maine! C-am invitat niste prieteni la o... vorba mare: "Cartofi prajiti"! Ei dau vinul... rosu... de la tara, ca merge si la muraturi!...

Cartofi prajiti cu ceapa

Ingrediente: 1 kg cartofi albi, 3 cepe mari, ulei pentru prajit, o capatana de usturoi, o lingurita cu otet indoit cu apa (dupa gust), piper.Preparare: Alegi cartofi albi, care fierb bine si la prajit se fac pufosi, ii cureti de coaja, ii speli in apa rece si ii tai betisoare. Apoi, pui uleiul la incins intr-un vas pentru prajit. Speli iar cartofii si ii stergi de apa intr-un prosop curat. Cand s-a incins uleiul, pui cartofi la prajit doar cat iti incap, pentru o prima transa, cei care raman trebuie sa stea acoperiti in prosop ca sa nu-si schimbe culoarea. Dupa 5 minute, cu o spumiera ii intorci si ii rasfiri, pentru ca si cei de deasupra sa ajunga la fundul vasului. Acum poti sa dai focul mai mic, pentru ca trebuie sa se patrunda, nu sa se rumeneasca pe deasupra si inauntru sa fie cruzi. In timp ce cartofii se prajesc, curata cepele, spala-le si taie-le feliute fine si pune-le in alt vas la prajit cu putina sare! Prajesti ceapa pana se rumeneste, dar tot la foc moale. Curata 5-6 catei de usturoi, pe care-i pisezi cu putina sare si peste care torni otetul. Daca ai prajit toti cartofii, ii pui intr-un castron (sau alt vas pentru servit la masa). Daca ceapa s-a prajit, ii scurgi uleiul, o torni peste cartofii din castron si mai pui usturoiul cu otet. Cu doua furculite rasfiri cartofii, pentru ca zeama de usturoi si ceapa sa-i atinga pe toti. Drege de sare si piper.Garnitura? Normal ca...muraturi! La drept vorbind, merg castravetii murati.

Invata cum sa gatesti pe gustul familiei tale

Daca nu stii cum sa gatesti cele mai gustoase sarmalute de post, "trebuie" sa gasesti o prietena care sa te invete secretul
Tramvaiul a sosit in sfarsit. Urc si ma agat de o bara langa un scaun pe care statea o doamna mare. Mare rau! Satena buclata vorbea repejor, cu o gurita rosie-natur. In dreptul ei, era o femeie slaba, micuta, bruneta, cu un breton lung si cu o fata la fel. Cuvintele care mi-au atras atentia asupra lor au fost: "Iti spun eu cateva secrete pentru sarmalele de post!". Hait! Brusc, aparatul meu de receptie a intrat in functiune.

SECRETE

Cand e vorba despre secrete culinare, nu-l mai pot controla! Urechile mi s-au ciulit si m-am tras mai aproape. Doamna cea mare intoarce spre femeie chipul de papusa si o strapunge cu ochii albastri ca cerul: "Lasa draga, trebuie sa pui foile de varza in apa rece, in care ai taiat feliute de cartofi cruzi. Le ia, pana a doua zi, sarea. Si cand le scoti din apa, trebuie sa le mai lasi in strecuratoare, le presezi usor intre palme, sa le scurgi bine. Ciupercile trebuie sa le speli tot in strecuratoare, ca eu am gasit unele cu nisip! Si trebuie sa le tai, pentru ca unele sunt mari! Trebuie sa-ti faci ordine inainte sa te apuci de treaba. Toaca ceapa si pune-o intr-un vas, peste ea morcovul ras, daca ai, pune si niste vegeta, da' ai grija la sare! Orezul il pui langa ele in apa, totul sa fie pe masa, la vedere, ca sa nu te-ncurci...". "Sa le insir, asa, pe toate?", intreaba "fata lunga". "Da, draga, ce, n-ai loc? Ce, n-ai vase? Si sa stii ca atunci cand intri in post, ca e de Craciun, ca e de Pasti, trebuie sa speli vasele in care gatesti. Trebuie sa le oparesti, sa le fierbi in apa cu detergent si le clatesti in apa cu putin otet." "Da' eu am vase curate, draga!" "Nici vorba! Ai gatit de dulce in ele pana acum!" "Doamna mare" i-a taiat vorba. "Oparesti si lingurile din lemn! Mai bine cumperi doua noi! Asa trebuie! Daca-i post, e post! Cumpara orez cu bobul lung, fierbe-l bine, nu e lipicios! Cand le bagi la cuptor, trebuie sa pui un capac pe cratita, fierbe mai repede. Dupa ce s-au fiert, trebuie sa le lasi descoperite ca sa se rumeneasca vreo zece minute".

TREBUIE!

Doamne, "trebuie" asta incepe sa ma enerveze! "Trebuie sa pui apa la fiert, pentru completat, daca scade, sa fie gata fiarta. Sa nu pierzi timpul!" Negutul paros, pe buza de sus a doamnei mari, salta in sus si in jos, dupa cum era folosit "trebuie". Pe receptie, alte doua femei care si-au aratat vizibil interesul, au dat apa la moara frumusetii dolofane: "Trebuie! Ai sa reusesti! Si, lasa, ca te-nvat eu si cum sa faci mancare de castraveti acri de post! Au! Trebuie sa cobor! Pa, tu! Suna-ma! Iti mai dau eu sfaturi!" Se ridica repede, facandu-si loc spre usa, ca un transatlantic grabit. "Fata lunga" isi aduse aminte ca n-a aflat ceva si-i striga: "Draga, da' de ce trebuie?"... "D'aia!", ii striga din usa "transatlanticul-papusa".

Deliciu in foi de varza

Ingrediente: doua verze murate, potrivite, o cana cu orez, trei cepe mari, doi morcovi potriviti, 100 g stafide, o cutie de 400 g ciuperci, 0,500 l suc de rosii sau trei linguri cu pasta de tomate, o legatura marar, o legatura patrunjel, doua crengute uscate de cimbru, o lingura de delikat, sare, piper, doi cartofi potriviti.
Preparare: Cureti cartofii, ii tai rondele, desfaci verzele in foi, le scoti cotoarele, le portionezi si miezurile le lasi in apa rece in care pui cartofii. Orezul il pui in apa rece. Tai marunt ceapa, cureti morcovul si-l dai pe razatoarea mare, toci ciupercile si le storci de zeama. Intr-o cratita incingi uleiul si pui ceapa, morcovul si orezul, cu putina sare, la inabusit, adaugand cate putina apa calda. Amesteca des. Dupa 20 de minute, pune ciupercile si stafidele. Lasa inca zece minute si pune sucul de rosii sau pasta de tomate diluata cu apa. Dupa 15 minute, adaugi verdeata tocata fin, delikatul si piperul, dai cratita la racit. Scoti foile de varza si miezurile, le presezi intre palme, ca sa le scurgi. Arunci cartofii si apa. In fiecare foaie pui, cu o lingurita, din compozitie, rulezi foaia si o apesi la capete sa nu iasa orezul. Atentie! Nu strange prea tare compozitia, pentru ca orezul sa mai creasca la fiert. Pune sarmalutele pe un platou. Da drumul la cuptor. Foile ramase si miezurile le toci fidelute, le storci de zeama si cu o parte acoperi fundul cratitei in care vrei sa pui sarmalele. Aranjezi un rand de sarmale, pui crengutele de cimbru si continui cu sarmale pana cand le termini. Deasupra asezi restul de fidelute de varza. Lasi la foc potrivit pana incepe sa fiarba, pui capacul si le bagi la cuptorul incins. Focul trebuie sa fie potrivit, doua ore, dupa care incerci o sarma, si daca se taie cu furculita, atunci sunt fierte, si opresti focul.

Cine a zis ca nu se poate manca dulce?

Bunatatile facute de gospodinele satului buzoian reduc la minimum frustrarile culinare ale postului.
Am ajuns la tara de cateva zile si tocmai in perioada postului. E drept ca nu pot sa spun ca mor de foame si nici n-am mancat aceleasi bucate mai multe zile la rand, dar, dupa ciorba de varza si zarzavat, dupa varza cu rosii si ceapa, dupa tocanita de cartofi taiati in patru, cu multa ceapa si bulion, parca as fi vrut ceva dulce. Mi-am facut curaj si i-am zis verisoarei Tanta ca tare as vrea sa faca niste gogosi asa cum stie ea, dar... de post! "Da, facem si gogosi de post!", a zis ea si a disparut zambind. Mi-am adus aminte de ce zambea.

RASFAT

Cu cinci luni in urma am trecut pe la ea la sfarsit de saptamana, in doua zile ne-a rasfatat cu tot felul de bunatati. In sambata aia, patru oameni in toata firea, la taclale, cu ceva tuica si vin am dovedit un lighean plin cu gogosi! Un lighean! Dar cine nu stie cum sunt gogosile Tantei e normal sa se minuneze. De-aia zambea Tanta. Stie ea ce stie. Nici n-am scapat bine de amintirea vechilor gogosi, ca Tanta s-a si infiintat carand un lighean mare, in care pusese o punga cu zahar, o sticla cu ulei si cele ce-i mai trebuia pentru gogosi.

SURPRIZA

A pus totul in ordine, asa cum obisnuieste ea, si a inceput. Ea executa, explica, arata. Eu, atenta, urmaream fiecare miscare si bagam la cap, turnam lichidul atunci cand imi spunea ea, ca sa fac si eu gogosi (zise si "minciuni") cu alta ocazie. Abia acum, cand framantatul s-a terminat si a dat coca la crescut, am simtit un miros ciudat, cunoscut, dar neintalnit din copilarie. Credeam ca ma insel. Intreb a ce miroase si Tanta, mustacind, imi zise: "Parca spuneai ca-ti place gutuia intr-un fel". Nu-mi venea sa cred! Tanta, ca de fiecare data, imi facea o surpriza minunata! Am inspirat adanc, sa-mi patrunda in toti porii mirosul acela divin de gutuie coapta, miros pe care nu-l mai intalnisem din copilarie. Dar gustul... Ce minune! Cu miere, cu sirop de zahar, e o delicatesa! Dar alaturi de gogosi... o vorba buna, un suflet curat, o Tanta cu maini vrajite!

Gogosi de post

Ingrediente: 500 g faina, un pachetel si jumatate cu drojdie de bere, doua cani cu zahar, o cana cu ulei, aproape un litru de apa calda, vanilie, sare, coaja rasa de lamaie, doua lingurite cu scortisoara.
Preparare: Mai intai preparam maiaua din drojdie amestecata cu doua linguri cu apa calda, doua lingurite cu zahar si o lingura cu faina. Se amesteca bine si se lasa la crescut. In alt vas se pun uleiul, apa calda, zaharul, coaja de lamaie, sare, scortisoara si se amesteca pana se dizolva zaharul. Intr-un alt vas, in care framantam, punem faina, maiaua si amestecam turnand si apa cu ulei. Se framanta bine si se lasa la crescut, la cald. Cand s-a dublat in volum, se intinde o foaie din care se decupeaza cu un pahar rondele. Le mai lasam sa creasca cel putin un sfert de ora, apoi le punem in ulei incins, intr-o cratita la prajit. Le scoatem rumene si le pudram cu zahar si scortisoara sau cu sirop din dulceata.