Plăcintă cu varză călită

De la un timp am devenit cam năzuroasă. Iar in privinţa măncării nu ştiu ce am, dar tare mi-e dor de ceva aşa... gustos, să fie moale, să nu fie dulce, să nu fie cu carne, să nu fie cu sos, să fie săţios, să meargă la berică.
Ce mai calea-valea, nu ştiu ce, dar să fie bun! Şi cu dorinţa asta am pornit spre casă după o zi de muncă. Am mers cu autobuzul şi... nimic, am mers cu tramvaiul şi... nimic, am ajuns in holul blocului, unde am inceput să amuşin doar, doar voi găsi o amărătă de inspiraţie şi... tot nimic. Deschid uşa, şi nasul meu cel preţios descoperă mirosuri de plante verzi, mai precis de varză tocată. Brusc pănă şi ultimul strop de speranţă s-a imprăştiat. Iar varză!? Nu, categoric nu! Soţul meu, mare iubitor de varză, cumpărase două bucăţi potrivite, să le pregătească, şi le tocase deja. Bietul de el, cănd a văzut căt eram de amărătă… I-am spus cam ce aş dori şi l-am pus şi pe el in incurcătură. Am trecut in revistă mai multe feluri de măncare ce puteau avea calităţile pe care le doream, dar nimic nu se potrivea cu ce aveam in casă! După mai multe discuţii pro şi contra, soţului meu, disperat, ii veni ideea genială: "Da’, ce ar fi, dragă, să faci o plăcintă cu varza asta!?".

INSPIRAŢIE

Ei bine, da! Asta era! Şi am purces la treabă. Am pus trei cepe mari, tăiate solzişori, la inăbuşit cu o jumătate de pahar de ulei, apoi am pus peste ele varza şi un praf de sare. Le-am acoperit cu un capac. Am tăiat fin o legătură de mărar, una de pătrunjel şi foile verzi de la o legătură de ceapă nouă. Intre timp am mai amestecat in varză, am pus o jumătate de pahar cu borş, ca să se frăgezească şi să fie acrişoară. Cănd varza a devenit aurie, i-am pus verdeaţa, cinci căţei mari de usturoi, bine pisaţi, am dres cu sare şi piper şi am dat-o la răcit. Am inceput apoi să fac o cocă din 500 g de făină, un ou, un cub de drojdie, o jumătate de cană de apă caldă (sau lapte), 250 g untură şi un vărf de linguriţă de sare. Am făcut maia din drojdie şi o lingură de făină cu apă călduţă. Cănd a crescut, am pus-o in făină, am adăugat oul, sarea şi treptat, turnănd căte puţină apă caldă, am făcut o cocă la care am inceput să inglobez, frămăntănd mereu, toată untura. Am lăsat-o la frigider pentru 30 de minute şi apoi am făcut o foaie mai mare, care imbracă tava. Am bătut două ouă, le-am turnat peste varza răcită şi am pus jumătate din cantitatea de varză in tavă. Am făcut altă foaie de cocă şi am plasat-o deasupra umpluturii. Am inţepat-o cu furculiţa şi am dat tava la cuptor pentru 45 de minute. Cănd coca s-a rumenit frumos şi s-a depărtat de tavă, a fost semn că s-a copt. Am scos-o la răcit şi, călduţă, am tăiat-o bucăţele.
Rumenioare, cu miez moale, minunate la gust, imprăştiau miros ameţitor şi aţăţător. Oare de ce mirosul plăcintei ăsteia stărneşte dorinţa unei ţuici din cea galbenă sau a unei berici blonde?
Cu găndul ăsta a plecat şi omul meu să ia o bere, ca s-o cinstim! Şi uite-aşa, pănă şi din disperare răsări mica sămănţă de inspiraţie, care s-a materializat intr-o minunată plăcintă cu varză. "

SFATURI

Amestecaţi des in varza pusă la inăbuşit, eventual adăugaţi puţină apă, ca să se pătrundă bine şi să nu se ardă. Adăugaţi usturoiul in varză numai cănd s-a răcit. Puteţi să ungeţi plăcinta, după ce s-a copt, cu ou bătut, pentru a-i face o faţă mai frumoasă. O introduceţi iar in cuptor pentru zece minute.

Omletă cu ţelină

E greu să faci o mamă să creadă că fiica ei nu are două măini stăngi la bucătărie şi că ea e de vină dacă fata nu ştie să fiarbă măcar un ou. Zilele trecute a venit la mine o veche prietenă pe care m-am bucurat s-o revăd.
Am discutat una-alta şi, am ajuns la motivul real al vizitei. Prietena mea avea o fată care terminase o facultate şi nu ştia să fiarbă un ou. Nu inţelegeam ce o impiedica s-o inveţe?! "Draga mea" incepe ea periajul, "te rog, invaţ-o tu pentru că mie imi vine s-o omor!" Am acceptat şi a rămas ca la sfărşitul săptămănii să vină la mine.
Timpul a trecut şi sămbătă işi făcu apariţia fata. Frumuşică foc, elegantă, frumos mirositoare, unghii cu steluţe, ce mai... numai bună de tăiat ceapa! Dicutăm ce şi cum şi, după o cafea şi un cocteil rece, am hotărăt să-i dăm o lecţie maică-sii!

ZIS ŞI FĂCUT!

Ne-am apucat de treabă incepănd prin a echipa şi spăla ucenica, care nu putea intra să-mi impută bucătăria cu Channel! Am inceput prin a fierbe ouă. Simplu, fata s-a descurcat de minune: moale, cleios, tare! Fără nazuri şi cu execuţie degajată a făcut ceai, a curăţat cartofi cu un cuţit special, care nu-i punea unghiile in primejdie, i-a pus la fiert, urmănd să-i păpăm la prănz. Deci, pănă acum nimic rău in manifestările fetei, ba chiar era din ce in ce mai relaxată şi curioasă. Pentru cartofii fierţi am făcut o omletă cu ţelină.
Am scos din frigider patru ouă, un morcov, o ţelină mică, o ceapă, o căpăţănă de usturoi, un ardei gras mic, mărar şi pătrunjel şi o bucată de costiţă afumată. Ne-am apucat de curăţat legumele şi fata se achita perfect de sarcină, apoi le-a spălat, eu am curăţat ceapa (ca să nu-i stric din prima machiajul) şi am tocat-o mărunt. Ea a dat prin răzătoare morcovul, ţelina şi a tăiat mărunt ardeiul. Am curăţat şi cinci căţei de usturoi pe care i-am tocat. Ea a spălat şi a tocat mărunt verdeaţa. Pe masă şi-au făcut apariţia castronele: cu ţelină şi morcov, unul cu ceapă, altul cu ardei şi cel cu verdeaţă, puse lăngă farfurioara cu usturoi. Se uita la ele ca fascinată. A pus la incins uleiul şi cănd i-am zis să pună ceapa şi morcovul cu ţelina, un praf de sare şi să dea focul mai mic, era incordată toată. I-am dat una la fund, aşa, de deconectare, a răs şi a amestecat vărtos. I-am pus capacul la tigaie şi ne-am aşezat pentru un cocteil cu bere şi suc de coacăze, de relaxare!

INCĂNTARE

După zece minute, ea a pus usturoiul, ardeiul gras şi a amestecat. Eu i-am pus la prăjit şase feliuţe subţiri de costiţă. A bătut intr-un castronel ouăle şi le-a turnat peste legume, uniform, aşa c-am lăudat-o. Eu i-am pus scovergelele de costiţă şi ea a pus verdeaţa şi piperul. Se uita incăntată la minunea de omletă şi nu-şi incăpea in piele. I-am arătat cum s-o ruleze, am tăiat-o in două şi am scos-o pe farfurii cu cartofi fierţi şi castraveţi noi muraţi, reeeci, reci, din frigider! Mă şi ce-am mai măncat! Cea mai bună omletă din lume! Şi, ne-am mai dres cu un cocteil de bere... Şi, uite aşa, s-a făcut de ora patru după-amiază cănd fata trebuia să plece. Şi-a schimbat ţinuta, ne-am pupat şi in prag imi zice: "Tanti, nu-i spuneţi mamei că am invăţat ceva. Vreau să mai vin! In octombrie mă mărit şi plec in State! Vă roooog!", miorlăi ea, făcăndu-mă să mă topesc.

Atenţie!

Folosiţi ouă proaspete. Ţelina poate fi mai multă sau mai puţină, după plac. Ceapa poate fi tocată fin sau solzişori, iar morcovii pot fi daţi pe răzătoarea mare sau cea mică. Cantitatea de morcov poate fi mărită după plac. Puteţi folosi in loc de ceapă, praz. Folosiţi ardei gras tocat mărunt, e mai gustos! Tăiaţi costiţa in felii foarte subţiri, ca să se ruleze şi să devină crocantă. Puteţi folosi şi felii de bacon, tăiate pătrăţele de cinci centimetri. Folosiţi ca verdeaţă şi oregano, cimbru, dar ideal este mărarul şi pătrunjelul.

Misterul supei de pleurotus!

Căldură cumplită! Nici afară, la umbra copacilor, nu poţi spune că te răcoreşti. Cu toate sucurile, de ce bei de-aia parcă ţi-e mai cald! Ingheţata parcă-şi bate joc de tine.
Nu mai vorbim despre măncare. Mi-e groază să mă apropii de aragaz! Doamne, n-am nici o chemare care să mă facă să intru in bucătărie! Nici nu pot să mă uit la aragaz!
Eu, care-l iubeam din tot sufletul, acum il ocolesc. Mi-e frică să mă uit in ochii lui de teamă să nu-i văd lăcrimănd. Cu siguranţă, cuptorul meu cel drag imi va arunca priviri pline de dojană, şi dezamăgirea lui mă va face să-mi pierd cumpătul. Dar mi-e foame! A! Frigiderul! In el mi-e nădejdea! Ptiu! Şi la ăsta există locuri unde e cald! Pe rafturi: iaurt, smăntănă, brănză, ouă etc. Nimic deosebit. Trecem la zarzavaturi. Hopa! Aici da, parcă răsare soa... Nu! Parcă... nu găsesc cuvăntul, dar găsesc pachetul cu ciuperci pleurotus. De cănd imi doream ciuperci cu usturoi. Reci, cu mămăligă rece!

IMPULSUL!

Iată zvăcul, elanul etc.! Iau pachetul cu 500 g ciuperci pleurotus pe care le spăl şi le tai fideluţă, le pun la inăbuşit in ulei cu o cană de apă şi puţină sare. Apa incepe să curgă pe mine şiroaie. Mă deshidratez! Imi trebuie lichide. Deci... o supă de zarzavat. Se poate mănca şi rece, de la... Sar la frigider şi scot o ceapă mare, doi morcovi, o ţelină, trei cartofi, un ardei gras, o roşie, o legătură de pătrunjel şi un ou. Curăţ şi spăl legumele, le toc mărunt şi le pun la fiert intr-o oală, cu doi litri de apă şi puţină sare. Intre timp, ciupercile s-au inmuiat şi au imprăştiat miros divin in bucătărie. Le-am injumătăţit. O parte cu usturoi şi cealaltă parte o pun la... supă. Ei bine, da, supă de ciuperci! Cănd legumele au fiert, le-am turnat in cap ciupercile, ardeiul gras tăiat cubuleţe, roşia curăţată de piele şi tăiată mărunt, am mai pus o cană cu apă pentru că scăzuse zeama şi am lăsat să fiarbă incă 15 minute. M-am dres cu un pahar de suc rece, mi-am spălat faţa, am gustat din supă: mmm, ii mai trebuie sare, i-am bătut un ou din care am turnat zdrenţe şi i-am pus o legătură de pătrunjel tocat fin. Am oprit focul. Gata! Acum pot să alerg la duş! Aiurea, am uitat de mămăligă! Şi intru iar in viteză şi căldură. Pun de mămăligă, strivesc usturoiul pentru ciuperci şi, cu o cărpă udă pe cap, mă retrag in hol. Din cănd in cănd, intru să amestec mămăliga. Iar gata! De data asta de tot! Răstorn mămăliga şi o las la răcit. Pun supa la rece, in chiuvetă, şi mă duc la duş.

IN PREMIERĂ

Ies de la duş. Acum nici foame nu-mi mai e. Mă răcoresc cu un pahar de suc şi verific dacă s-a răcit supa şi mămăliga. Sună cineva! Cumnata! Ce-o fi căutănd pe căldura asta?! O poftesc in casă. In timp ce ea turuia, eu simţeam in stomac foamea. O trimit să-şi facă un duş de răcoreală, ii pun prosoapele in braţe şi o imping in baie. Intre timp, am pus masa. Supa işi etala ispititoare feliuţele de ciuperci şi bucăţelele de morcovi ce se iţeau de sub frunzele verzi de pătrunjel. Smăntăna aştepta nerăbdătoare să răcorească supa şi s-o facă mult mai gustoasă. Cumnata răcorită şi veselă ca un cintezoi ciripi pănă văzu priveliştea din sufragerie. Se instală la masă fără fasoane şi incepu să guste din supă. O indemnai să-şi pună smăntănă. Terminarăm cu supa şi am adus ciupercuţele cu usturoi şi mămăligă rece. Le-am dres tot cu smăntănă. Ea... nu zicea nimic! Măi să fie! Mă irita tăcerea ei. După ce termină felul doi, imi zise: "Mă, cumnată, mai pune-mi o farfurie de supă cu ciuperci, te rog! Mănănc in premieră!". Da... aşa da! Nici că se putea o recunoaştere mai deosebită a abilităţilor mele şi a spiritului meu de sacrificiu! Cine s-ar mai fi incumetat să facă mămăligă pe o aşa căldură? Şi supă de ciuperci? Şi... Doamne, ce chestii iţi pot trece prin cap pe căldura asta!

Sfaturi

Pentru o supă reuşită aveţi nevoie de ciuperci proaspete. Spălaţi-le bine şi lăsaţi-le la scurs. Ciupercile pleurotus nu au un conţinut mare de apă. Dacă doriţi să miroasă supa mai puternic, puteţi folosi un cubuleţ de concentrat de supă de ciuperci.
Dacă nu puteţi folosi smăntăna, puteţi folosi cu succes iaurtul. Şi cubuleţele de păine prăjită sunt minunate. Dacă doriţi ca supa să fie mai veselă, puteţi pune mai multe roşii.
Dacă adăugaţi şi tăiţei sau zdrenţe de ou, va fi mai consistentă şi mai delicioasă. Ardeiul gras adăugat in supă poate fi in cantitate mai mare şi va da o aromă deosebită. Minunat gust ii dă caşcavalul ras, adăugat inainte de a servi, atunci cănd supa e caldă.

Natură moartă de... beată!

Un miracol s-a intamplat intr-o minunată zi de vineri. Ei bine, am reuşit să iau un autobuz aproape gol! Nu-mi venea să cred. Ceva nu era normal!
Din aceeaşi staţie ne-am urcat trei persoane, eu şi doi flăcăi, posesori de mape mari, de unde am tras concluzia că mergeau undeva să facă nişte schiţe. Pe cele patru scaune, faţă in faţă de pe partea stangă, in faţă, se aflau două femei in varstă şi doi bărbaţi trecuţi de 50 de ani. Bărbaţii făceau conversaţie cu voce tare, de parcă ar fi fost singuri, ca toţi beţivii. Şi duhneau a bere veche... Femeile oripilate s-au mutat pe scaunele apropiate. Unul dintre bărbaţi avea in mană o sticlă de doi litri, aproape goală, de bere, pe care o flutura de cate ori dorea să-şi intărească spusele, băgand spaima in femeile care se şi vedeau stropite. Tinerii ii priveau cu interes. Unul dintre beţivani, cel de la fereastră, dădea semne c-ar fi adormit dacă celălalt l-ar fi lăsat. Beţivanul cu sticla il tot impingea să poată fi atent la el. "Mă, dacă nu eram eu, prafu' s-alegea! Auzi?", şi-l impungea cu sticla. Celălalt se trezea brusc, făcand o grimasă ce starnea rasul tinerilor şi femeilor de alături. Beţivanul zgomotos prindea elan şi răcnea cat putea: "Bă, cand am fost in Germania, am muncit de m-a luat dracu'! Da, da' nu-mi pare rău!", zise bărbatul şi se ridică in picioare. "Nouă ne pare!", ziseră tinerii in bătaie de joc. "Dă ce mă, mucio? Hai?! Ce treabă ai tu? Produci? Sau te ţin ai tăi ca să ajungi mare şi să uiţi de ei? A? Că... acum aşa e moda! La mă-ta, la tac-tu pute!" "Da, de unde ştii dumneata?", intrebă unul mai mult ca să-l intărate. "Ştiu mă, mucio, că daia sunt supărat! Şi mă fac acum de tot... pardon!", zise şi se franse de mijloc aşezandu-se pe scaun. "Lăsaţi-l in pace! Nu-l mai intărataţi, că ne-a innebunit de cap!", le zise o femeie. "Mucio!", sări cu gura beţivanul fluturandu-şi sticla.

AMINTIRI

"Cu mulţi ani in urmă, in ţara asta, erau educaţie şi bun-simţ. Casa era casă, masa era masă şi părintele"... "Era părinte!", strigă unul dintre tineri. "Ei da! Just! Şi ce bine era acasă la mama!... Cand mă duceam sambăta acasă şi-mi făcea supă de bere... Doamneeee! Ştii bă, mucio, ce e aia?!", ii zise beţivanul cu o voce ciudată, blandă, suavă, plină de dragoste, care ne-a surprins pe toţi. "Şi spuneam rugăciunea inainte de masă... şi mancam toţi o dată, ca o familie adevărată"..., continuă omul, strangand sticla la piept, ca pe ceva preţios. "Vrei să-ţi spun cum se face supa de bere? iţi spun!", zise el, acum cu glas hotărat. Fără să aştepte răspuns, incepu: "Iei un sfert de pachet de unt, două linguri cu făină şi sare, faci din ele un rantaş ca aurul, peste care torni, cu grijă, trei sticle cu bere d'o jumate. Bere blondă! Pui o linguriţă de zahăr, piper şi... dacă-ţi place, o linguriţă de scorţişoară pisată. Şi... laşi să fiarbă la foc miiiic, doar cateva clocote! Prăjeşti felii de paine, in alt unt şi le faci bucăţele, pe care le pui in farfurii. Dai supa la o parte să se răcească puţin şi o dregi cu o cană de smantană d'aia adevărată! Acu' pui in farfurii peste bucăţelele de paine... Mă,... ce supă minunată era!", zise omul, din ce in ce mai pierit in glas. Işi lăsă capul pe umărul celuilalt şi, cu sticla in poală, adormi brusc. "Na, c'a adormit!", observă una dintre femei. "Faceţi-le o poză şi să-i pictaţi!", le zise cealaltă. "Da, şi o să-i zicem "Natură moartă de... beată!", zise unul dintre tineri şi izbucniră in ras. Nici n-am ştiut cand am ajuns la destinaţie, şi unde mai pui că in maşină tot doar noi eram. Nu se urcase nimeni, in nici o staţie! Oare o fi făcut vreo staţie?! Nu-i o minune?!

Tinerelor nu le trebuie sfaturi?!

Niciodata nu mi-a placut sa primesc sfaturi! Si nici nu-mi place sa le dau! Numai daca mi se cer! Si nu oblig pe nimeni sa-mi urmeze sfatul! Daca poate, daca... Dar lasa...
Cumplit trebuie sa fie pentru fetele singure, care se lupta cu viata, intelegand gazda, job nesuferit, dar asigurator de chirie si cheltuieli, lipsa de experienta in gospodarie si minciuni pe care trebuie sa le tina minte atunci cand povestesc parintilor, din provincie, cat de bine se descurca ele si ce note bune iau, mai ales cand se duc, frante de oboseala, la examene. Lor le dau toti sfaturi! Ca vor, ca nu vor, ele asculta sfaturile tuturor.
Pai atunci cand vii tarziu acasa, rebegita de frig si cu o foame de lup, nu-ti mai arde de nimic. Ai uitat toate sfaturile! Trebuie sa mananci! Dar ce?! Si, cand deschizi frigiderul si constati ca n-ai decat doua oua, un morcov ofilit, doi cartofi amarati si o bucata de branza uscata, parca te cuprinde si mai tare frigul. Ah, dar ce fata are firul ala stingher de patrunjel! Dar nu-i nimic! Insfaci totul si incepi: pui ouale la fiert (arunci niste sare in vas, ca sa nu se imprastie continutul daca le crapa coaja), cureti cartofii si morcovul (dupa care ii faci cubulete), si-i pui la fiert intr-o craticioara cu apa, atat cat sa acopere cartofii (pui sare!?). Branza o dai pe razatoarea mai fina, ca sa-ti iasa ca un... parmezan! Te mai duci o data la frigider si gasesti o prapadita de ceapa si un borcan manjit cu mustar. Tai ceapa cat de fin poti, la nervii pe care-i ai, si pui o lingurita de apa calduta in manjeala de mustar ramas in borcan.
Au, ai uitat sa te schimbi de haine! Acum dai o fuga si-ti scoti taiorul negru, dresurile si bluza alba, uniforma pe care, obligata, o porti la "scarbici", conditie tampita a patronului lipsit de imaginatie, care da tuturor aspectul unor ciocli. Asaaa, acum pune pe tine tricoul rosu, lalai si fuguta la bucatarie! Da, miroase bine, cartofii fierb vesel si ouale clocotesc. Ah, painea! Nu-i decat o jumatate, si aia teapana, pentru c-ai uitat sa cumperi. Nu-i nimic, te mobilizezi, dai drumul la cuptorul de aragaz, insfaci painea, o vari sub jetul de apa, o uzi bine si o bagi in cuptor pentru zece minute! Intre timp, ouale sunt fierte, le bagi sub jetul de apa rece (ca sa fie mai usor de curatat) si opresti fierberea cartofilor, pentru ca sunt gata si ei. Cureti ouale, le tai in doua, scoti galbenusul, il framanti intr-un castronel, cu ceapa, cu picul de mustar, si tot un pic de ulei (ptiu... si asta e putin, doar cateva lacrimi!), pui si sare. Acum gusti! Bun! Umpli jumatatile de ou si ce-a ramas pui pe farfurie, sub oua.
Parca s-a mai incalzit in bucatarie! Aha, painea! O scoti si o infasori in prosopul de bucatarie. Scoti cu o lingura (trebuia cu spumiera, dar da-o incolo!) cartofii si morcovii pe farfuria in care ai pus jumatatile de ou. Te feresti de abur, dar miroase bine si-ti vine sa mori de foame! Presari branza peste toate. Ornezi cu firul de patrunjel, jumulindu-l in dusmanie. Tragi scaunul si inspiri adanc mirosul iutiu de branza si de cartofi fierti. Mmmm... Treci la furculita, bajbai dupa paine, o dezvelesti, rupi din coaja calduta si crocanta, si parca nu-ti mai e atat de frig. Acum te poti gandi ca maine trebuie sa faci cumparaturi inainte de a pleca la "scarbici". Ah, si mai ai ceva de citit la psihanaliza... Vezi, uite asa te poti descurca si fara sfaturile cuiva! Si... numai in jumatate de ora!

Despre toamna, intr-o lingura plina cu dulceata

Da, toti au disparut care incotro ca sa se simta bine! Numai mie imi vin ideile cele mai "masochiste", dupa cum zice un tanar vlastar al familiei. Azi vreau sa-i umilesc cu ceva dulce! Dar n-am nici o idee! Ma trantesc mai mult decat ma asez pe bancuta din gradina, in plin soare, si imi plimb privirea peste multimea de culori ale frunzelor si auriul gutuilor si rosul merelor... Doamne, ce frumoasa-i toamna! M-a cuprins o amorteala placuta. E minunat la tara... doar in concediu! M-am "topit" asa, la soare, pana am adormit.

Provocare dulce

"Scoala, draga! Hai! Am adus cateva gutui, sa-ti faci ceva dulceata!", striga si ma zgaltaie o matusa care traversase prin gradina noastra, ca sa taie drumul. M-am trezit brusc. Nici nu-mi dadeam seama unde sunt. M-am dumirit si am inceput sa ma adun de pe bancuta. Ha! Ce ciudat era! Tot mai aveam senzatia aia de trup din ceara inmuiata. M-am ridicat si am inceput sa ma tarasc in urma matusii, care parca ma credea surda sau asa mi se parea mie. Vorbea repede si tare, poate ca sa ma trezeasca din amorteala. "Haide draga! Se face tarziu!" Nici chiar asa! Nu era tarziu. Abia 11! Matusa s-a instalat la masuta din bucataria de vara, si-a suflecat manecile bluzei si s-a apucat de treaba. A luat un tocator si o razatoare, pe care le-a mirosit pe rand. Apoi mi-a cerut o cratita noua de sase litri si o olicica noua. Cratita am avut, dar olicica nu. A pus la fiert, intr-o oala, apa, pe care a folosit-o la oparit tocatorul si razatoarea. Pe urma le-a frecat cu o felie de lamaie. "Ca sa nu miroasa urat", a zis ea. In cratita noua a pus cele trei kilograme de zahar, peste care a turnat cinci cani cu apa si a pus-o la foc, la aragaz, ca sa lege siropul. Eu, care am avut ideea si am ramas doar la stadiul asta, priveam nedumerita. O idee ticaloasa mi-a venit brusc! Idei aveam, vlaga nu! O las sa faca ea dulceata. Eu fac pe adormita. Si matusa a continuat, dar si cu... sfaturi.

Povetele matusii

Dulceata aromata de gutui ne face ziua mai... gustoasa. "Ada-mi cutitele alea, sa le dau putin pe piatra! Sa le ascut bine, ca trebuie sa facem treaba repede, sa nu se innegreasca gutuile", mai zice ea, repezit. "Iti trebuie cutite bine ascutite!"
"Curata gutuile (adica eu si ea) de coaja si de casuta cu samburi. Patru bucati mari. Taie-le in felii mai mici, ca le cureti mai usor!", zice ea, rosie la fata, in timp ce rade de zor feliile de gutuie.
Apa din olicica de trei litri incepe sa fiarba in clocote si matusa pune in ea o lingura cu zeama de lamaie si gutuile rase, atatea cate erau. A micsorat flacara la aragaz, ca sa nu mai fiarba tare, si am continuat operatiunea de curatare, radere si punere la oparit pana am terminat cele patru gutui. Intre timp, matusa lua spuma siropului din cand in cand si-l verifica de grosime. "Uite, vezi? Controlezi mereu grosimea siropului si ai grija sa nu fie focul prea tare, ca sa nu-si schimbe culoarea. Acum, cand siropul este mai legat, asa cum este asta din farfurioara (un sirop bine legat!), scoti gutuile intr-o strecuratoare curata, fara miros, si le pui in sirop. Vezi? Acum siropul s-a mai subtiat. Daca il lasam sa mai fiarba, ca sa se indulceasca si gutuile, se leaga atat cat trebuie".
Amesteca mandra si sigura pe ea cu lingura noua din lemn, starnind un miros minunat de gutuie si ceva dulceag. Din cand in cand punea in farfuria "de control" cate o lingurita cu dulceata, ca sa-i vada culoarea, "legatura" si daca e fiert fructul, gustand ea, si eu. A mai fiert pret de o jumatate de ora. La ultimul control s-a verificat de dres. Adica, dupa standardele ei, dulceata trebuia sa fie transparenta, sa se vada gutuile rase plutind in siropul auriu ca mierea, sa fie acrisoara ("ca sa nu ti se dulceasca sufletul") si sa miroasa a gutuie si a vanilie. Asa ca i-a mai adaugat zeama de la o lamaie, a amestecat bine, ca sa se "patrunda", a lasat-o sa dea doua clocote si i-a pus trei pachetele cu zahar vanilinat. A amestecat iar si a oprit focul. A scos din cratita o lingura cu dulceata, pe care o turna de sus in farfurioara ca sa-i controleze calitatea. Ei bine, "calitatea" dulceaga-curgatoare-aurie-miere raspandea un minunat parfum de gutuie.
S-a intors catre mine cu fata unui cavaler victorios. "Sa tii minte: daca faci dulceata, trebuie sa ai cratita noua sau una pe care o folosesti numai la dulceturi! Lingura sa fie din lemn, numai noua, sau numai pentru dulceturi. Nu folosesti din cele de la mancare!"
Transpirata, rosie ca focul la fata, dupa o lupta de aproape doua ore si multumita de rezultat, s-a prelins si ea pe bancuta pe care statusem eu, mai inainte. Cu mainile in poala, cu ochii mijiti catre gradina, imi zice: "Zau ca e tare frumos, asa, cu frunzele astea colorate in pomi! Si gutuile astea aurii si merele rosii... Sezi, colea!" Si am sezut!

Invata cum sa gatesti pe gustul familiei tale

Daca nu stii cum sa gatesti cele mai gustoase sarmalute de post, "trebuie" sa gasesti o prietena care sa te invete secretul
Tramvaiul a sosit in sfarsit. Urc si ma agat de o bara langa un scaun pe care statea o doamna mare. Mare rau! Satena buclata vorbea repejor, cu o gurita rosie-natur. In dreptul ei, era o femeie slaba, micuta, bruneta, cu un breton lung si cu o fata la fel. Cuvintele care mi-au atras atentia asupra lor au fost: "Iti spun eu cateva secrete pentru sarmalele de post!". Hait! Brusc, aparatul meu de receptie a intrat in functiune.

SECRETE

Cand e vorba despre secrete culinare, nu-l mai pot controla! Urechile mi s-au ciulit si m-am tras mai aproape. Doamna cea mare intoarce spre femeie chipul de papusa si o strapunge cu ochii albastri ca cerul: "Lasa draga, trebuie sa pui foile de varza in apa rece, in care ai taiat feliute de cartofi cruzi. Le ia, pana a doua zi, sarea. Si cand le scoti din apa, trebuie sa le mai lasi in strecuratoare, le presezi usor intre palme, sa le scurgi bine. Ciupercile trebuie sa le speli tot in strecuratoare, ca eu am gasit unele cu nisip! Si trebuie sa le tai, pentru ca unele sunt mari! Trebuie sa-ti faci ordine inainte sa te apuci de treaba. Toaca ceapa si pune-o intr-un vas, peste ea morcovul ras, daca ai, pune si niste vegeta, da' ai grija la sare! Orezul il pui langa ele in apa, totul sa fie pe masa, la vedere, ca sa nu te-ncurci...". "Sa le insir, asa, pe toate?", intreaba "fata lunga". "Da, draga, ce, n-ai loc? Ce, n-ai vase? Si sa stii ca atunci cand intri in post, ca e de Craciun, ca e de Pasti, trebuie sa speli vasele in care gatesti. Trebuie sa le oparesti, sa le fierbi in apa cu detergent si le clatesti in apa cu putin otet." "Da' eu am vase curate, draga!" "Nici vorba! Ai gatit de dulce in ele pana acum!" "Doamna mare" i-a taiat vorba. "Oparesti si lingurile din lemn! Mai bine cumperi doua noi! Asa trebuie! Daca-i post, e post! Cumpara orez cu bobul lung, fierbe-l bine, nu e lipicios! Cand le bagi la cuptor, trebuie sa pui un capac pe cratita, fierbe mai repede. Dupa ce s-au fiert, trebuie sa le lasi descoperite ca sa se rumeneasca vreo zece minute".

TREBUIE!

Doamne, "trebuie" asta incepe sa ma enerveze! "Trebuie sa pui apa la fiert, pentru completat, daca scade, sa fie gata fiarta. Sa nu pierzi timpul!" Negutul paros, pe buza de sus a doamnei mari, salta in sus si in jos, dupa cum era folosit "trebuie". Pe receptie, alte doua femei care si-au aratat vizibil interesul, au dat apa la moara frumusetii dolofane: "Trebuie! Ai sa reusesti! Si, lasa, ca te-nvat eu si cum sa faci mancare de castraveti acri de post! Au! Trebuie sa cobor! Pa, tu! Suna-ma! Iti mai dau eu sfaturi!" Se ridica repede, facandu-si loc spre usa, ca un transatlantic grabit. "Fata lunga" isi aduse aminte ca n-a aflat ceva si-i striga: "Draga, da' de ce trebuie?"... "D'aia!", ii striga din usa "transatlanticul-papusa".

Deliciu in foi de varza

Ingrediente: doua verze murate, potrivite, o cana cu orez, trei cepe mari, doi morcovi potriviti, 100 g stafide, o cutie de 400 g ciuperci, 0,500 l suc de rosii sau trei linguri cu pasta de tomate, o legatura marar, o legatura patrunjel, doua crengute uscate de cimbru, o lingura de delikat, sare, piper, doi cartofi potriviti.
Preparare: Cureti cartofii, ii tai rondele, desfaci verzele in foi, le scoti cotoarele, le portionezi si miezurile le lasi in apa rece in care pui cartofii. Orezul il pui in apa rece. Tai marunt ceapa, cureti morcovul si-l dai pe razatoarea mare, toci ciupercile si le storci de zeama. Intr-o cratita incingi uleiul si pui ceapa, morcovul si orezul, cu putina sare, la inabusit, adaugand cate putina apa calda. Amesteca des. Dupa 20 de minute, pune ciupercile si stafidele. Lasa inca zece minute si pune sucul de rosii sau pasta de tomate diluata cu apa. Dupa 15 minute, adaugi verdeata tocata fin, delikatul si piperul, dai cratita la racit. Scoti foile de varza si miezurile, le presezi intre palme, ca sa le scurgi. Arunci cartofii si apa. In fiecare foaie pui, cu o lingurita, din compozitie, rulezi foaia si o apesi la capete sa nu iasa orezul. Atentie! Nu strange prea tare compozitia, pentru ca orezul sa mai creasca la fiert. Pune sarmalutele pe un platou. Da drumul la cuptor. Foile ramase si miezurile le toci fidelute, le storci de zeama si cu o parte acoperi fundul cratitei in care vrei sa pui sarmalele. Aranjezi un rand de sarmale, pui crengutele de cimbru si continui cu sarmale pana cand le termini. Deasupra asezi restul de fidelute de varza. Lasi la foc potrivit pana incepe sa fiarba, pui capacul si le bagi la cuptorul incins. Focul trebuie sa fie potrivit, doua ore, dupa care incerci o sarma, si daca se taie cu furculita, atunci sunt fierte, si opresti focul.

O degustare cu... surprize

A prins momentul si l-a invitat la ea in local. Platoul cu bucata de pate, garnisit cu dulceata, trona cu un aer provocator in mijlocul mesei.
El abordase aerul ingamfat de cunoscator. A luat dintr-o latura o feliuta de pate si a gustat. Ea il pandea. A luat iar o bucatica. Il strivea de cerul gurii, ca sa-i simta consistenta, aroma. Hm! Ochii i se ingustara. Descoperise un "ce?" si incerca cu disperare sa-l defineasca. Gustul pe care-l avea pateul era deosebit. Il enerva faptul ca nu-i putea descoperi ingredientul care-i dadea acea savoare. Insira in gand o multime de combinatii, pe care le cunostea de multi ani si, cu viteza uimitoare, le simti, le trai, pe cerul gurii.

SPECIALISTUL

Nici un preparat nu semana cu asta. Categoric! Ii arunca femeii o privire plina de trairi rapide, care o lamuri ca si-a atins scopul. Il imbie sa guste o feliuta din mijlocul pateului. Specialistul isi arunca privirea asupra locului taiat in bucata de pate. Zari, cu neplacere, bucatica de ficat ascunsa in pasta si se pregati pentru o testare noua, care sa-i dea prilejul de a gasi o neregula. As, ghinion! Pentru ea, triumf! Au baut cate un paharel si ea s-a ridicat. S-au despartit spunandu-i ca i-a facut placere. Aiurea! A castigat! S-a razbunat! Stia ca va face orice ca sa afle secretul pateului ei!

Pate de ficat de gasca

Ingrediente: ficat de gasca; untura de gasca (250 gr); piper; lapte; sare; un paharel de coniac; un galbenus; o lingura de mustar.
Preparare: Punem ficatul in lapte pentru cateva ore. Il scoatem si, la foc mic, intr-un vas cu capac, il fierbem in untura, pana ficatul se inmoaie. Scoatem ficatul si il pasam prin sita, cu un galbenus fiert, dupa care il frecam bine cu sare, piper, coniac, mustar si putina untura, racita. Intr-o forma unsa cu untura racorita punem pasta si acoperim cu un strat de untura de gasca. Dam la rece.

TALENT - Dulceata face deliciul pateuluiDaca ati curatat cum trebuie petele si vinisoarele de la ficat, veti obtine un preparat cu un gust deosebit. Dulceata de visine este o delicatesa care ajuta foarte mult la punerea in evidenta a savoarei pateului de ficat de gasca. Acest pateu se serveste fara graba. Luati si o votca!
TEHNICA - Fierbeti la foc mic. Stergeti bine ficatul dupa ce l-ati scos din lapte. In felul acesta nu va capata o culoare rumena. Intoarceti-l cu o spumiera, in timpul fierberii in untura de gasca, si controlati des daca nu s-a lipit de vas. Nu uitati sa-i puneti capacul. Dati la rece untura pana treceti ficatul prin sita, pentru ca sa capete o consistenta vascoasa. Puneti pe felia de paine cu pate un strat fin de dulceata de visine. Veti descoperi senzatii gustative deosebite.
GUST - Fructele acrisoare descopera savoareaAlaturi de pateul de ficat de gasca se pot servi fructe acrisoare. Preferate sunt portocalele, bine curatate si prezentate sub forma de cubulete sau chiar dulceata de portocale. Parfumul si gustul acestor fructe scot in relief diferenta dintre pateul untos si lichidul acrisor al portocalei.