Mare, păine, vin, minune

In apusul de soare, nava căpătase o culoare roşiatică. Noul brutar a ieşit ca un şoarece, doar căt să vadă puţin peisajul pe care-l visa din copilărie. Dorinţa i s-a implinit intr-un chip ciudat: a ajuns pe o navă trecănd printr-o brutărie! El face păine zilnic. Şi e minunată! Aşa i-a spus turcul Memet, bucătarul pretenţios, care lucrează pe navă de cinci ani şi care l-a ajutat să obţină postul. Iată-i pe amăndoi, el - Puiu, şi Memet ţinănd in măini foamea şi sănătatea echipajului unui mineralier de 10.000 de tone. Inspiră adănc aerul umed şi se intoarse in cabină pentru a face un somn bun, pănă la trei di­mi­neaţa, cănd trebuia să se scoale pentru noua păine. Nu zi, ci păine. Zilele lui se numărau in tranşe de păine. Fiecare zi, o tranşă sau "o păine".
A doua zi, ca de obicei, il găsi pe Me­met in uşa bucătăriei. Avea un aer deo­sebit. Nu-l luă in seamă şi trecu la ale lui. Ciudat lucru, turcul nu-l mai bom­bă­nea pe ajutorul lui. Memet pregătise pentru masa de dimineaţă o sa­lată "mult buna", adică un fel de salată de cartofi cu bucăţi de peşte afumat, măsline fără sămburi, ouă fierte, ceapă roşie tăiată fin, ardei copţi tăiaţi felii, usturoi murat şi multă maioneză. Mesenii, incăntaţi, au infulecat şi, care mulţumind, care făcănd glume, s-au imprăştiat la lo­curile lor de muncă. Brutarul il studia discret pe Memet şi căuta să inţeleagă mis­terul schimbării. La prănz, ciorbiţa de văcuţă, acrită cu borş romănesc, ardeiul iute murat şi pulpele de pui in sos de roşii, cu garnitură de orez, gogoşarii acri şi gogoşile ii mulţumiră pe meseni. Seara, le puse la masă paste cu multe perişoare mici căt unghia, sos marinat şi sos de hrean la discreţie.

Minune

Cănd toţi s-au retras, Memet il strigă pe tănărul brutar şi-i zise: "Buiu haide, veneam la cabina, borbeam!" Puiu s-a prezentat rapid. In cabină, Memet locuia singur. Pe perete avea o mulţime de poze cu copii, o mulţime de fete. Memet ii zice: "Buiu, eu făceam cinste numai buntru noi. Secret! Serveam! Serveam!" Şi l-a imbiat cu un platou pe care se aflau două boluri mici cu orez in mijlocul căruia luceau boabe negre ca tăciunii de icre, felii subţiri de păine prăjită, unt cu usturoi şi felii de peşte afumat, ţinut in zeamă de lămăie. Bietul Puiu nu mai măncase niciodată aşa bunătăţi şi, cănd Memet il imbie şi cu un pahar de votcă, cedă şi se aşeză comod, dornic să afle misterul. Memet puse pe masă plăcintă cu carne şi smăntănă, apoi tur­nă căte un pahar de vin roşu de Murfa­tlar. Măncară, băură in aceeaşi linişte, sporind curiozitatea băiatului. In sfărşit, Memet, puse pe masă baclava şi căte un pahar de vin alb de Cotnari. Intr-un castron, vin roşu cu păine şi zahăr. "Asta buntru cinstim cine murit Buiu, de la suflet Memet! Buntru toţi băieţi mei morţi născuţi Vlorica". Acum se uită lung la pahar şi zise: "Buiu, secret la noi doi este. Mult secret. Vlorica, nevastu meu, mult copii de la Alah dat, cinci fete! Acum trei an este, Vlorica mers cu mine, la Dumnezeu borbit la Mă­năs­tirea, imbreună cu fete şi cu socra, eu ateptam afară cu socru. După borbit, abroabe doi an, Vlorica născut doi băieţi, gemeni! Buiu... gemeni! Azi un an este! Băieţi de la Alah-Dumnezeu! Este impreună acelaşi! Buntru toţi la fel iubeşte, oameni buni! Eu mult iubit la El! Mult mulţumit la fericire asta şi la fete, şi la Vlorica, şi la socri, şi la..." Cu paharul gol in mănă, fericitul tată adormi beat cui, continuănd in somn să-şi cins­tească membrii familiei şi să mulţu­meas­că şi lui Dumnezeu pentru fericirea lui.
Brutarul era incăntat că a dezlegat misterul lui Memet, adică faptul că, de dragul soţiei, respecta şi ritualul creştin. Puiu, cu aburii băuturilor amestecate in cap, adormi şi el cu capul pe masă, visănd brutăria pe care şi-o dorea şi pe Florica lui Memet inconjurată de liota de copii.

Povestea femeii fără maţe

De multe ori o auzeam pe bunica spunănd cum că "o femeie adevărată trebuie să aibă maţe in ea". Intr-o zi am rugat-o să-mi explice cum vine asta. Şi mi-a spus o poveste.
Era odată de mult o fată, cam trecută, care a fost măritată de părinţi cu un om bătrăn. Fata era foarte slabă şi se ţinea tot timpul cu măinile de burtă, neputincioasă şi ursuză. Omul ei a dus-o la casa lui şi căt a trăit a avut grijă de ea ca de copilul lui, fără să o lase să facă nimic, ci numai să o vadă lăngă el, aşa… ca o umbră. Gospodăria lui era re­numită, iar el era considerat cel mai harnic om din sat. Avea o mulţime de orătănii prin curte, vite şi cai de preţ, pe care-i punea la caretă cănd işi scotea nevasta la cumpărături, la tărg.

Botezul sau porecla

Gura lumii o botezase "femeia fără maţe" pentru că avea păntecele scobit de slabă, şi in casa omului cea indestulată era pustiu de glas de copil. Gospodarul făcea de toate mai abitir ca o femeie, gătea, spăla, făcea curat in casă şi se ocupa chiar şi de florile care-i impodobeau camera nevestei lui. Timpul a trecut şi bărba­tul cel bătrăn a ajuns la soroc, şi-a chemat femeia şi i-a cerut iertare pentru că o lasă singură şi i-a spus că va muri cu sufletul plin de măhnire pentru că n-au avut copii care să aibă la răndul lor grijă de ea. Rămasă singură, "femeia fără maţe" s-a pus in pat şi a aşteptat să moară şi ea ca omul ei. In timpul ăsta, vecinii care o ajutaseră la inmormăntare incepuseră să-şi facă griji pentru ea şi iscodeau pe la porţi. A stat ea un timp pănă cănd a văzut că nu moare şi cu chiu, cu vai s-a ridicat din pat. O ameţeală o cuprinse şi văzu in faţa ochilor strachina plină cu maia, pe care i-o trimisese maică-sa, ca să facă păine pentru inmormăntarea bărbatului. Deodată o cuprinse o furie, o hotărăre pe care n-o mai simţise niciodată şi se urni pe picioare, se legă la burtă cu o broboadă să-şi aco­pere golul, işi puse un şorţ şi se duse direct in cămara răcoroasă, unde găsi strachina. Luă, tremurănd, covata de păine, puse făină şi strachina cu maia şi se intoarse in bucătărie. Aici, tărăndu-se pe ge­nunchi, făcu un foc straşnic in sobă, incinse cuptorul şi puse o oală cu apă la incălzit.

Uimirea vecinilor

Fumul scos pe horn uimi vecinii curioşi. Minune mare se făcu cănd simţiră chiar miros de lemne arse. Acum femeia se odihni puţin, dar in minte ii venea ce şi cum făcea maică-sa cănd cocea păinea. Puse ea cam două kilograme de făină, drojdie căt o nucă mare şi trei linguri de maia din strachină. Cernu făina şi in jumătate din ea amestecă droj­dia, maiaua şi două căni cu apă călduţă făcănd o altă maia nouă, pe care o presără cu făină, o acoperi cu o cărpă curată şi o puse la cald după cuptor, ca să dospească vreo două ore. In timpul ăsta, femeia incepu a strănge lucrurile ce i se păreau a nu fi la locul lor de prin casă, făcu patul, scutură puţin aşternuturile şi mai intreţinu focul. Se mai odihni puţin şi apoi o luă de la capăt. Cănd timpul se scurse şi maiaua dospise şi crescuse, femeia o luă şi o răsturnă peste făina rămasă in covată, turnă o cană cu apă călduţă in care dizolvase două linguriţe de sare şi se apucă să frămănte coca.

Măini harnice

Aproape simţea că se sfărşeşte şi că măinile ei cele slăbănoage se vor imprăştia, dar nu a incetat să frămănte pănă nu i s-a desprins coca de pe degete, aşa cum ştia de la bărbatul ei. Abia atunci a lăsat coca la dospit pentru o jumătate de oră sau, mai bine, pănă cănd creşte de trei ori.
In timpul ăsta, femeia s-a aşezat pe pat şi a adormit. Cănd s-a trezit, coca era bine crescută, a luat bucăţi şi le-a pus pe planşeta dată cu făină, le-a făcut ­lunguieţe, le-a măngăiat, cum făcea bărbatul ei, le-a mai acoperit cu cărpa şi le-a lăsat la crescut incă o jumătate de oră. S-a urcat iar in pat, dar n-a mai adormit şi simţea in nări miros de cocă dospită.
S-a mai odihnit puţin, apoi a pus un vas cu apă in cuptor, ca să facă abur, şi cănd a venit timpul, a crestat păinicile dolofane şi le-a uns cu apă in care a pus niţică făină, le-a făcut semnul crucii deasupra cu măna. Le-a pus pe lopată, aşa cum făcea bărbatul ei, şi le-a dat in cuptorul incins. Le-a ţinut in abur căt ai număra pănă la o sută şi a scos vasul cu apă, apoi le-a lăsat pănă s-au copt, cam o oră, la foc numai bun in cuptorul ei de cărămidă. In timpul ăsta, "femeia fără maţe" spălă covata, mai scoase, cu chiu, cu vai o găleată cu apă din făntănă şi o tări pănă in bucătărie, unde bău o cană pe nerăsuflate.

Hotărătă

Din uşa bucătăriei se uită prin ograda pustie şi o prinse jalea după măndreţea de gospodărie ce avea cănd ii trăia bărbatul şi se hotări s-o pună iar pe picioare. Timpul de coacere a trecut, şi femeia scoase cu greutate păinicile fierbinţi şi aurii, pe care le unse cu o pană inmuiată in apă cu zahăr şi le puse pe planşetă la răcit. Aburi dulci de păine nouă năvăleau către nările ei. Obosită şi flămăndă, luă cu măinile tremurănde o păinică şi o cană cu apă rece, se aşeză in pragul bucătăriei şi incepu a mănca şi a bea.
Aşa o găsi o vecină, care, impinsă de curiozitate, veni la ea. "Femeia fără maţe" o indemnă să mănănce din păinea proaspătă şi să bea apă. Şi deodată se auziră nişte chiorăituri in burta ei de o uimiră pe vecină, ce zise: "Ţi-au chiorăit maţele! Acum ai maţe!".

Tinerelor nu le trebuie sfaturi?!

Niciodata nu mi-a placut sa primesc sfaturi! Si nici nu-mi place sa le dau! Numai daca mi se cer! Si nu oblig pe nimeni sa-mi urmeze sfatul! Daca poate, daca... Dar lasa...
Cumplit trebuie sa fie pentru fetele singure, care se lupta cu viata, intelegand gazda, job nesuferit, dar asigurator de chirie si cheltuieli, lipsa de experienta in gospodarie si minciuni pe care trebuie sa le tina minte atunci cand povestesc parintilor, din provincie, cat de bine se descurca ele si ce note bune iau, mai ales cand se duc, frante de oboseala, la examene. Lor le dau toti sfaturi! Ca vor, ca nu vor, ele asculta sfaturile tuturor.
Pai atunci cand vii tarziu acasa, rebegita de frig si cu o foame de lup, nu-ti mai arde de nimic. Ai uitat toate sfaturile! Trebuie sa mananci! Dar ce?! Si, cand deschizi frigiderul si constati ca n-ai decat doua oua, un morcov ofilit, doi cartofi amarati si o bucata de branza uscata, parca te cuprinde si mai tare frigul. Ah, dar ce fata are firul ala stingher de patrunjel! Dar nu-i nimic! Insfaci totul si incepi: pui ouale la fiert (arunci niste sare in vas, ca sa nu se imprastie continutul daca le crapa coaja), cureti cartofii si morcovul (dupa care ii faci cubulete), si-i pui la fiert intr-o craticioara cu apa, atat cat sa acopere cartofii (pui sare!?). Branza o dai pe razatoarea mai fina, ca sa-ti iasa ca un... parmezan! Te mai duci o data la frigider si gasesti o prapadita de ceapa si un borcan manjit cu mustar. Tai ceapa cat de fin poti, la nervii pe care-i ai, si pui o lingurita de apa calduta in manjeala de mustar ramas in borcan.
Au, ai uitat sa te schimbi de haine! Acum dai o fuga si-ti scoti taiorul negru, dresurile si bluza alba, uniforma pe care, obligata, o porti la "scarbici", conditie tampita a patronului lipsit de imaginatie, care da tuturor aspectul unor ciocli. Asaaa, acum pune pe tine tricoul rosu, lalai si fuguta la bucatarie! Da, miroase bine, cartofii fierb vesel si ouale clocotesc. Ah, painea! Nu-i decat o jumatate, si aia teapana, pentru c-ai uitat sa cumperi. Nu-i nimic, te mobilizezi, dai drumul la cuptorul de aragaz, insfaci painea, o vari sub jetul de apa, o uzi bine si o bagi in cuptor pentru zece minute! Intre timp, ouale sunt fierte, le bagi sub jetul de apa rece (ca sa fie mai usor de curatat) si opresti fierberea cartofilor, pentru ca sunt gata si ei. Cureti ouale, le tai in doua, scoti galbenusul, il framanti intr-un castronel, cu ceapa, cu picul de mustar, si tot un pic de ulei (ptiu... si asta e putin, doar cateva lacrimi!), pui si sare. Acum gusti! Bun! Umpli jumatatile de ou si ce-a ramas pui pe farfurie, sub oua.
Parca s-a mai incalzit in bucatarie! Aha, painea! O scoti si o infasori in prosopul de bucatarie. Scoti cu o lingura (trebuia cu spumiera, dar da-o incolo!) cartofii si morcovii pe farfuria in care ai pus jumatatile de ou. Te feresti de abur, dar miroase bine si-ti vine sa mori de foame! Presari branza peste toate. Ornezi cu firul de patrunjel, jumulindu-l in dusmanie. Tragi scaunul si inspiri adanc mirosul iutiu de branza si de cartofi fierti. Mmmm... Treci la furculita, bajbai dupa paine, o dezvelesti, rupi din coaja calduta si crocanta, si parca nu-ti mai e atat de frig. Acum te poti gandi ca maine trebuie sa faci cumparaturi inainte de a pleca la "scarbici". Ah, si mai ai ceva de citit la psihanaliza... Vezi, uite asa te poti descurca si fara sfaturile cuiva! Si... numai in jumatate de ora!

Cu inspiratie si talent poti prepara orice

Frigul de-afara ne-a inghesuit in magazinul de paine. Fiecare cumpara si se strecura printre cei care blocau usa, ca sa iasa afara. In fata mea erau doua femei infofolite de abia li se vedeau ochii.
Ele purtau o discutie, dupa parerea mea, inceputa de ceva timp, ajunsa acum la subiectul cel mai delicat, ce si din ce facem de mancare. La naiba cu subiectul asta! Delicat, dar... permanent! Arzator, subiectul asta se insinueaza peste tot si printre toti. De la tarabagiii din piata, pana la parlamentari (nici ei nu scapa!). E de ajuns ca cineva sa deschida discutia, ca totul se transforma in adevarate polemici. Se trece de la o idee la adevarate tratate de bucatarie. De la o dorinta meschina, pana la mese fastuoase. Subiectul e nemarginit, imaginatie sa ai! Si dorinte! Dar, sa revenim la oile (pardon!), la gospodinele noastre, care vazute asa..., mai de sus, una dintre ele avea o caciula neagra, trasa bine peste frunte si un fular gri, care-i acoperea gura, iar cealalta, o broboada maro.

LAMURIRI

Iti lasau impresia ca discutau intre ele doar caciula si broboada! Caciula si fularul gri, intreba ragusit pe broboada: "Ce floare fato?". "Pai, paine d'aia in forma de floare, bre, aia care e ca gogoselele!", ii raspunse broboada. "Aha!", se dumiri caciula. "Pai, de unde ai luat-o?", o mai intreba. "De la cap, d'acolo! Unde gasesti si lipie!", raspunse cunoscatoare broboada. "Si... zi, bre, cum o faci?", o zori caciula, si in gand si eu, pentru ca ne apropiam de vanzatoare si nu puteam sa le urmaresc cu urechea lipita de broboada, ca sa le aflu secretul. "E, iei o floare, de care vrei, o tai in doua, asa ca pe blatul de tort, scoti din fiecare gogosica ceva miez, atat cat sa faci o gropita, bre, ca sa bagi umplutura". "Si?!", o imboldi caciula. "Pai... acu'faci umplutura! Da' faci cum vrei si cu ce vrei! Eu fac din branza de vaci, cam un sfert (250 g), ca al meu are ulcer, si cateodata mai pui si putina din aia sarata, ca mancam si eu, si baiatu'. Pui trei linguri de smantana, o ceapa mare, tocata marunt, o juma de ardei gras rosu si o juma verde, asa, pentru culoare, c'ai putea sa pui si doar unul singur, toci o legatura de marar, da' sa pui d'ala mai negru ca e mai mirositor, sare, piper si le amesteci pe toate. Umpli bine juma cu scobitura si ungi cu ce-ti ramane partea de deasupra. Poti sa pui peste fiecare gogosica o felie de rosie, sau de castravete verde, sau salata... Auu! Sa vezi ce buna e!! E, vezi mata, acu’... ti-o faci cum vrei si cum iti place! Poti s-o faci si cu altceva. Da' sa n-o mananci imediat, bre, o lasi cam vreo ora, chiar doua, acoperita cu o carpa, ca sa-si traga ea gustu'!" "Cinci paini de sapte jumate!", ceru broboada ajunsa la tejghea. Am facut si eu la fel si iute dupa ele, sa nu scap alte indicatii. Eh, nimic interesant! Concluzia: am preparat floarea si a iesit minunata, asa cum imi place!

Floare umpluta cu branza de vaci

Ingrediente: O paine in forma de floare; 250 g branza de vaci; trei linguri de smantana; o ceapa mare; o jumatate de ardei gras verde si rosu; sare; piper; o legatura de marar; o rosie mare; frunze de salata verde.
Preparare: Taiati painea pe jumatate, ca pe un blat de tort, fara sa separati painicile, si ii scoateti din fiecare painica o parte din miez, ca sa faceti loc la umplutura. Puneti branza de vaci intr-un castron si amestecati-o cu ceapa, ardeii, mararul (tocate fin), smantana si dregeti de sare si piper. Cu acest amestec umpleti fiecare scobitura a painii peste care puneti cate o felie de rosie taiata rotund, apoi o felie potrivita de salata si acum umpleti cu restul de compozitie jumatatea de deasupra, pe care o puneti peste cea cu salata. Apasati usor si lasati la rece pana o serviti. Puneti la fiecare cate o bucata din floare.