Daruri minunate de ziua iubirii

Aşteptarea devine insuportabilă în anumite situaţii. El ştia să aştepte, numai că de data asta simţea că înebuneşte, aşa că a coborât să întâmpine comisionarul la intrare.
Frântă de oboseală, dar plină de fericire, încerca să-şi pună părul în ordine şi să arate cât mai bine. Îl aştepta şi dorea din tot sufletul să arate ce simte şi să-i placă mai mult ca oricând. Ştia că el este acolo, undeva, în preajmă şi că sufletul lui este alături de ea.
Acum începuse să se îngrijoreze. El nu-şi făcea apariţia, deşi era sigură că e acolo! Oare nu-l lăsau să intre? Oare s-a întâmplat ceva neprevăzut şi n-a putut veni, iar simţurile ei o înşelau? Gânduri negre începură să-i dea târcoale.
Se ridică uşor din pat şi se duse la fereastră. Nu se vedea nici maşina. Se îndreptă către oglindă şi începu să-şi aranjeze părul, îşi dădu o urmă de ruj, îşi aranjă halatul şi încercă să stea cât mai drept. Respiră adânc şi se mai duse odată către fereastră. Nimic. Se întoarse la pat, se aşeză pe margine şi începu a face ordine pe noptieră, mai mult ca să-şi găsească de lucru, să-şi alunge îngrijorarea şi aşteptarea. Se băgă iar în pat şi-şi trase pătura cât mai sus, de parcă o cuprinsese frigul. Se gândea că, poate, nu s-a putut învoi, că i s-a întâmplat ceva cu maşina, că a venit mama-soacră şi a trebuit să o ia de la gară… Poate n-a găsit cămaşa care-i trebuia… Poate a băut ceva şi i-a fost rău… Poate a măncat ceva şi i-a fost rău! Da, probabil asta e. Are stomacul sensibil şi, dacă ea n-a fost acasă, a mâncat ce a găsit prin oraş. Bietul de el! Trebuie să-i fie îngrozitor de rău! Dar ea ştie că va veni imediat ce se va simţi mai bine. Trebuie să aibă răbdare. Trebuie să vină! Şi închise ochii încercând să alunge gândurile negre.
În timpul ăsta, el tremura de emoţie şi nerăbdare, aşteptând comisionarul care, probabil, întârzia din cauza traficului. Şi gândea că normal era ca toate comenzile ce veneau din acest loc, de la această adresă, să fie executate cu prioritate. Ce Dumnezeu! Era aşa de greu pentru cineva să înţeleagă importanţa acestor comenzi?! Ce fel de patron era ăla care nu pricepea acest lucru!? Se fâţâia încoace şi încolo pe treptele din faţa intrării, evitând să-i împiedice pe cei care intrau şi ieşeau. Până la urmă, a intrat în hol şi s-a aşezat pe un scaun. Dintr-o încăpere a ieşit o doamnă foarte palidă. Brusc, şi-a adus aminte de iubita lui. De momentele prin care trecuse. Momente grele în care el nu a avut cum să o ajute! Abia acum şi-a dat seama că există ceva unic, ceva care-i aparţine numai ei. Un drept al ei! Ceva care o defineşte! Aşa ceva nu-i cu putinţă! Acceptase asta atunci, când era doar o teorie, dar acum… Simţea că-l doare capul. Trebuia să se gândească mai mult la problema asta. Apăru şi comisionarul pe care-l ocărî pentru întârziere şi înşfăcă pachetul.
Urcă scările câte două şi ajunse la uşa ei. Bătu uşurel şi deschise. O văzu întinsă pe pat.
Făcu un pas şi ea deschise ochii, învăluindu-l în albastrul lor. Puse darul pe pat şi o ridică uşurel. O sărută cu emoţie, îi sărută mâinile, o strânse uşurel la piept şi-i puse în poală pachetul. Ea îl desfăcu şi descoperi un minunat pepene galben cu mirodenii, desertul ei preferat. Se întoarse către el şi-l împinse dincolo de perdeaua din pânză albă. Ea se aplecă şi luă dintr-un pătuţ un ghemuleţ “de aur” pe care i-l oferi. Bărbatul întinse braţele şi cuprinse ghemuleţul care se întinse, parcă spunând “ah, ce bine e!” şi deschise ochişorii albaştri. O căldură imensă îi cuprinse sufletul şi trupul îi vibra. Nu ştia ce să facă! Cum să facă! Dar mâna ei caldă, fermă îl prinse de cot şi-l împinse uşurel către marginea patului unde-l aşeză. O privi şi-şi dădu seama că era tot cea dinainte, tot cea pe care o iubea şi că erau împreună. Gândul acela neruşinat, cu mulţimi de griji care aveau să-l năpădească şi el nu va putea să le facă faţă, fu alungat. Ea îşi luă pepenele şi o linguriţă. El ţinea în braţe “boţul lor de aură”. Şi fericiţi gândeau că de Dragobetele ăsta şi-au făcut daruri minunate.

Topazul minunat!

Sămbătă am musafiri! Şi unde mai pui că sunt foarte tineri. D’ăştia cu fiţe! Mi-i aduce o nepoată căreia i-am promis că-i fac ceva bun. Deh, ce-şi face omul cu măna lui e obligaţie curată, aşa aş adapta vechea zicală romănească.
Nepoata mea vine cu nişte colegi de facultate. O să-mi spuneţi: ei, şi ce te frămănţi!? Păi, nu prea ştiu ce să le dau de băut?! Nu vreau să rădă de mine pentru că nu sunt in pas cu timpul! Trebuie să studiez indeaproape problema. Şi am studiat-o!
In sfărşit a sosit ziua cea mare şi s-au infiinţat la uşa mea. Au intrat timizi şi curioşi ca nişte pisici. După pupături şi formule convenţionale de intălnire, buchete de flori minunate şi o pungă cu trei sticle, i-am poftit in sufragerie, cu ochii pe ei, ca nu care cumva să se descalţe vreunul. Decorul sobru şi cei trei pereţi acoperiţi cu cărţi i-au cam derutat pe prietenii nepoatei mele. Nu ştiu la ce se aşteptau, dar veselia şi aerul ghiduş pe care-l aveau la intrare s-au transformat intr-o stănjeneală ciudată şi se aşezau căt mai pe marginea fotoliilor. Pentru a-i deconecta, le-am servit un topaz, un cocteil de pepene galben, rece şi aromat. Au făcut prezentările, de unde am aflat că una dintre perechi, fătuca cea blondă şi plinuţă, urma să se căsătorească in toamnă cu băieţelul cel slab şi bruneţel, iar cealaltă fată, cu părul şaten şi creţ, era deja căsătorită cu băieţelul celălalt, mai plinuţ. Băieţii - soţii, logodnicii - păreau mult mai tineri ca ele, arătau ca nişte puştani. Am mai dat un rănd de cocteil, dar, de data asta, le-am pus şi un strop de votcă. Atmosfera s-a destins brusc şi am trecut la aperitive, pe care le-a atacat, prima, nepoata mea. Pe masă se aflau trei platouri cu diverse gustări pe care le-au devorat rapid. Apa minerală curgea in pahare şi le-am servit şi căte o cafea. Destinşi şi veseli au trecut la glume şi bancuri la care am participat intens, spre uimirea lor.

MASA

Apoi i-am poftit la masă, la care s-au aşezat rapid, şi i-am servit cu ciorbă din oase de porc, acrită cu borş, cu roşii, ardei gras şi mult leuştean. Le-a plăcut, mai ales băieţilor, care au năduşit la greu şi care au mai cerut căte un pahar cu topaz. După ciorbă, nu prea mergea, dar le-am mai dat căte un pahar!? Am mai pus in cană incă un litru de suc rece, din frigider, ca să fie la cerere!
Felul doi i-a surprins mai ales prin platourile pe care se aflau, in spaţii distincte, carne de pui tăiată mărunt, orez, sos de roşii, legume fierte şi in centru salata. Se vedea pe feţele lor incăntarea. Nepoata mea jubila! Repede a dispărut şi conţinutul fiecărui platou. Băieţelul cel slab a mai cerut un pahar cu topaz. Au băut doar băieţii, după care le-am adus un vin de Murfatlar. Urale! Şi vinul s-a topit căt ai zice peşte! Cafeaua era, ca şi topazul, la discreţie, aşa că s-au mai servit, din ce in ce mai degajaţi. Tortul de ingheţată ornat cu frişcă şi topping de ciocolată a fost intămpinat cu urale mai puternice şi cu priviri ciudate! Şi, ciudat, aveau paharele pline cu topaz, din care sorbeau chiar şi după o inghiţitură de ingheţată! Mă rog, fiecare cu gusturile lui! Vorbeau tare şi işi lăuda fiecare porţia de ingheţată, de parcă ar fi fost din alt tort.

DESCOPERIRE

Am făcut alte cafele. Băiatul cel plinuţ m-a intrebat dacă mai am topaz şi i-am mai adus o sticlă. Toţi au fost incăntaţi! Băiatul cel plinuţ s-a inclinat, băţăindu-se uşor, in faţa mea, mulţumindu-mi in numele tuturor şi au plecat. Am rămas să restabilesc ordinea. In timp ce aspiram covorul am găsit lăngă un fotoliu două sticle cu votcă goale! Ha! Ăsta era motivul pentru care topazul meu era să nu mai ajungă şi le luceau ochii in cap! Le-a fost ruşine să bea faţă de mine. Nepoata mea e de vină!

Reţeta de topaz

Ingrediente: un pepene galben de 1,5 kg, o lămăie, 125 g zahăr pudră, 50-100 ml votcă, sifon, cuburi de gheaţă.
Preparare: se scoate miezul de pepene, se striveşte bine şi se strecoară, apoi se adaugă zeama de lămăie, zahărul pudră şi un litru de apă. Se dă la rece, acoperit, două ore cel puţin. Se filtrează şi se serveşte cu sifon, cuburi de gheaţă şi, după dorinţă, cu votcă.