Mihai şi copiii armencei Maria

După Sărbătorile de iarnă, întotdeauna se aşterne o linişte ciudată. Totul reintră în făgaşul normal. Treburile pe lângă casă se cer făcute fără amânare. Aşa că bunica tot timpul are ceva de făcut. Ieşind în curte, zări la poartă pe Mihai, miliţianul care se pregătea s-o strige. Bunica îi făcu semn să intre şi-l întrebă ce vrea. Mihai se codi şi, ruşinat de îndrăzneală, îi spuse că ar vrea ca să-l înveţe şi pe el cum se fac chiftele din cartofi. Da ce-ţi veni, măi omule? Maria nu ştie? întrebă bunica. Poate că ştie, numai că e de serviciu şi copiii mei vor să le fac ceva dulce. Eu ştiu să fac mâncare, da ceva dulce nu prea... Şi m-am gândit că din ce avem numai chiftele din cartofi pot să le fac, mai zise el stânjenit. Şi la ce ai să le faci?, îl mai întrebă bunica. Păi, la lampă. Abia pe 15 luna asta primim butelia. Aragaz ne-am cumpărat, dar butelie încă n-avem, mai zise el. Bine! îi zise bunica, să aduci cartofii şi să vii să-ţi arăt cum se face. Degrabă, că acuşi se întunecă! îl zori ea.

Bucurie

Mihai mai că ar fi zburat de fericire. Intră în casă şi le spuse copiilor că vor mânca chiftelele mult dorite. De bucurie, toţi şapte începură să strige şi să sară în sus. Anton, Miron şi Eduard se înghesuiră să aşeze cartofii într-un lighenaş, apoi .şi puseră cizmuliţele cele noi, ca să meargă cu el la Bunica, vecina care-i ajuta de fiecare dată. Se înşirară în spatele lui Mihai, pe poteca de zăpadă, după ce l-au lăsat pe Ion să aibe grijă de cei mici. Mihai, cu lighenaşul în braţe, intră pe poartă ca un gânsac cu bobocii după el. Bunica i-a primit pe toţi în bucătărie şi le-a poruncit să se urce pe patul primitor. Anton a cerut voie să se reazeme de perna albă ca o coală, ce stătea făloasă sprijinită de peretele acoperit cu un covor din lână cu trandafiri mari, roşii şi albi. Bunica îi încuviinţă. Cu ajutorul lui Mihai începu a curăţa cartofii. Nu mai rămăseseră din ei decât câţiva, pentru că mulţi erau stricaţi, aşa că se duse în beci şi aduse un lighean plin cu cartofi. O parte îi curăţară şi îi puseră la fiert. Mihai spălă lighenaşul şi-l duse pe hol. În timpul ăsta, Anton şi Eduard adormiră copleşiţi de căldură şi moliciunea pernelor. Miron abia se mai ţinea şi el. Atunci, bunica .i zise: Dragă, adu-i şi pe ăia mici, că durează ceva până dăm totul gata! Miron sări din pat şi plecă glonţ să-şi aducă fraţii rămaşi acasă. Mihai nu găsi cuvinte să-i mulţumească femeii pentru că îi luase o piatră de pe inimă.Abia spălă cartofii şi îi puse bunica într-un oloi mare la fiert, pe aragaz, că Miron îşi făcu apariţia purtînd în braţe pe Aaron, urmat .ndeaproape de George, Eremia şi Ion. Cuminţi, se descălţară, .ncă de c.nd păşiră .n holul rece, de cizmuliţele noi, şi intrară fără nici un sunet. Bunica .i dezbrăcă pe princhindei şi-i .ndesă pe pat, apoi le porunci să se rezeme toţi şi să fie cuminţi p.nă ce minunatele chiftele vor fi gata. Mihai se foia pe scaunul său m.ndru de copiii lui.

Amintirile triste

Bunica îl studia pe sub sprâncene şi parcă-i creştea sufletul când vedea câtă dragoste avea pentru copii acest om. Făcuse bine că se căsătorise cu Maria. Ea tot n-avea pe nimeni şi copiilor le trebuia un tată. Mihai era şi el singur, după ce-l lăsase nevasta pentru că era steril. Nici unul dintre fraţii lui nu avea copii. Acum, Mihai, prin căsătoria cu Maria, căpătase şapte, nu unul! Şapte băieţi! Şeful lui, sectoristul Andreica, rămăsese perplex când a fost invitat să-i fie naş, pentru că se însoară cu Maria. A fost o petrecere pe cinste. Au venit fraţii lui şi toţi vecinii au participat cu bucurie la nuntă. Maria e fericită alături de bărbatul bun pe care i l-a dat Dumnezeu după atâtea necazuri. Dar gata cu amintirile! Bunica privea cu drag copiii care dormeau aliniaţi unul lângă altul, uşor transpiraţi, răpuşi de căldură, visând acum vise frumoase de copil. Cel mic îşi sugea încă degetul şi ţocănea uşurel.Se apucă de curăţat morcovii pe care-i adusese o dată cu grămada de cartofi. Îi dădu pe răzătoare şi îi puse la înăbuşit, cu ceva ulei şi un strop de apă.Cartofii s-au fiert, îi spuse Mihai în şoaptă. Pot să-i duc afară să-i scurg?Bunica încuviinţă şi rândui cartofii rămaşi, ba şi câţiva morcovi, într-o sacoşă. Îi zise apoi să lase cartofii fierbinţi în hol, să se răcească.Mihai se .ntoarse rebegit de frig şi se grăbi să amestece în cratiţa cu morcov.Îndrăzni s-o întrebe ce face cu atâta morcov şi bunica îl lămuri că pentru chiftelele de cartofi soteul de morcovi este cel mai bun, pentru că are vitamine. Mihai nu mai ştia cum să-i mulţumească femeii. Curând, cartofii se răciră şi bunica, ajutată de Mihai, îi dădu prin maşina de tocat, apoi făcu minunatele chiftele pe care le prăji şi pe care le puse în lighenaşul în care adusese Mihai cartofii, umplându-l cu moţ. Într-un castron mai mare puse minunea de sote, mirosind a rom. Gata, treaba era făcută, iar copiii nici vorbă să se scoale! Mihai işi luă iniman dinţi şi-l trezi pe Anton, apoi pe Miron, apoi pe ceilalţi, mai puţin pe Aaron care dormea dus. Copiii, încă ameţiţi de somn şi de căldură, se îmbrăcau repede, febril, aşa cum făceau când trebuia să fugă din calea tatălui lor.

Încolonaţi spre casă

Mihai îi domoli şi-i cercetă pe rând de cum s-au îmbrăcat. Copiii calmaţi au ieşit în hol, dar nu-şi găseau cizmuliţele! Bunica râse şi îi întoarse în bucătărie, unde, sub soba de tablă care dădea atâta căldură se aflau rânduite una lângă alta şapte perechi de cizmuliţe şi o pereche de troci, adică papuci de curte, întocmiţi dintr-o pereche de pantofi vechi cărora li se calcă ştaiful. Copiii se încălţară. Mihai îşi încălţă trocii, luă pe Aaron care încă mai dormea şi ligheanul cu chiftele, Anton luă sacoşa cu cartofi pe care i-o dădu bunica, Eduard luă castronul cu sote, iar Miron luă cizmuliţ ele lui Aaron şi îi împinse de la spate pe Ion, George şi Eremia. Cu Mihai în frunte părăsiră curtea în tăcere, de parcă nu ar fi fost o liotă de copii, unul după altul, pe aleea din zăpadă. Bunica, năduşită, dar fericită, aranjă pernele, le pufui la loc şi puse pe un platou chiftelele oprite şi pentru noi, cu porţia de sote. Se aşeză, ca de obicei, pe pat, cu mâinile în poală şi cu gândul dus.

Ciorba de burta

Bunica zicea: "Pentru ciorba de burta ai nevoie de linistea sufleteasca si de talentul ce-ti trebuie si la cozonac. Ea starneste si imbata simturile"
Pentru a iesi din monotonie, trebuie sa fac din cand in cand un preparat deosebit, chiar daca acesta este mai greu de gatit, adica necesita un timp mai lung de preparare. Dar satisfactia este pe masura.

Cum o preparam?

Am sa fac ciorba de burta! Am cumparat doua kilograme de burta, gata curatata, de la magazin si... un os mare de vita, spart in doua, ca sa-i dea gust bun "sita". Le-am spalat, am portionat in bucatele burta si le-am pus la fiert cu osul, boabele de piper si o foaie de dafin intr-o oala de 10 litri. Cand a inceput sa clocoteasca, am potrivit focul si am scos spuma. Dupa o ora am controlat daca s-a fiert burta, am scos maduva de la os, am pus o lingura de delikat, am adaugat un litru de apa fierbinte si am mai lasat-o sa fiarba. A mai fiert inca trei sferturi de ora. Am scos bucatile de os si de burta, apoi am lasat lichidul sa se limpezeasca si sa se racoreasca pentru o jumatate de ora. Am pus un castron cu zeama, separat, la racit. Am asezat bucatile de burta in alta oala de opt litri si am strecurat cu grija zeama peste ele. Am amestecat si dres de sare. La o oala in care ai aproape sapte litri de ciorba, pui amestecul miraculos intr-un castron, bati bine patru oua peste care torni, cate putin, un borcan de 800 g smantana groasa, pana cand se omogenizeaza bine. Cu un polonic am luat din zeama racorita, din castronul pus deoparte si le-am amestecat. Sosul obtinut si restul de zeama racita le-am turnat, amestecand mereu, in oala mare. Am strivit cu furculita trei catei de usturoi, i-am pus in strecuratoare si am turnat peste ei, in oala, o jumatate de pahar cu otet. Am potrivit de sare. Ei bine, daca-mi place, e buna, daca nu, mai adaug sare sau otet! Ah, ce divin miroase!

Cum o mancam?

Daaa, acum e ora la care vin acasa barbatii familiei cu foamea in gat cat haul "Marianelor"! Dau fuga si pun masa, de data asta pentru cinci barbati, ca... s-au anuntat ceva prieteni. Nici n-am terminat de pus farfuriile si sarea, ca au si intrat. Trei cat muntii, ai mei, si prietenii, doi... pirpirii, bietii de ei! Dupa spalat si alte alea, au navalit in sufragerie. Musinau mirosul imbietor, dar se tineau tare. Am dat un rand de tuici (tuica ce face margele, de la Tanta) in paharute mici, doar de-o gura, numai cat sa le gadile gatlejul si sa-i starneasca la stomac... I-am auzit plescaind. Am pus pe masa painea, un castronel cu otet ca sa-i imboldeasca la miros, unul mititel cu ardei iute uscat, zdrobit in solzisori sangerii si unul cu ceva smantana, pentru cei mai dulcegi. Ochii lunecau nelinistiti de la un castronel la altul si buzele ba se strangeau, ba se largeau in zambete.
Am adus fara sa astept indemnuri o strachina mare, plina cu ciorba alba, laptoasa, aburinda. Si am dat repede inca un rand de tuici, ca sa le abat elanul de la strachina. Aburii albiciosi le gadilau narile cu mirosurile amestecate. Bucatelele fildesii de burta se iteau in mijlocul strachinii si solzisorii de ardei, pe care i-am pus dupa ce am umplut-o, scanteiau sangerii deasupra, facand stomacurile sa salte zglobii. Hai, luati!, i-am indemnat si-am bagat in functiune polonicul, umpland pe rand farfuriile cascate a mare pofta. S-a auzit un rasuflat usurat. Aburii umbreau mustatile si obrajii tinerei. Preocupati, hapaiau de zor, de parca era ultimul lucru pe care trebuia sa-l faca. Hm, acum nici nu ma astept sa aud ceva, dar, lasa, ca... vine el al doilea rand... Vi se inmoaie voua spinarile, acum incordate ca la arcasi! Si a venit! Farfuriile s-au golit rapid si unii ochi s-au indreptat catre mine! Spinarile s-au mai inmuiat, obrajii s-au inrosit si au aparut chiar zambete.

Au dat de gust

Eeee, mai vreti?! Treaba voastra! Si le-am mai pus un rand. Da, abia acum i-au aflat gustul! Acum striveau lichidul de cerul gurii si limba dadea de simturi precum degustatorul de vinuri rare. Acum ii descopereau dulceata si grosimea smantanii, intepatura si mirosul usor al otetului, ciupitura ardeiului, lunecusul oului, damful fin al dafinului si... da, mai era ceva ce le era greu de inteles... Da, talentul lui Burdoi, pe care numai mie mi l-a lasat! Oare sa fie ceva... usturoi? Parca..., dar e prea fin, prea putin, prea... Una peste alta, bucatelele de burta, bine fierte si scaldate in zeama laptoasa cu miros unic, i-au pus la cale de-au terminat ditamai strachinoiul. Acum, mai domoliti, s-or uita mai cu atentie si la snitelul cu cartofi fierti, opariti cu unt sfaraitor, inverziti de patrunjel si aromati acrisor de gogosari rosii, scanteietori si grosi in carne. Si... de nu le-o place, maine mama... alta face!

Sfaturi

Pentru ciorba de burta nu-ti trebuie decat burta, un os de vita cu sita, smantana, otet, sare si ou. Totul este dupa cantitatea de ciorba pe care vrei s-o faci. Adaptezi din mers, dupa gustul tau! Asa cum iti place, asa e buna! Daca vrei, ii pui usturoi, mai mult otet, ardei iute. Multi amatori de ciorba de burta prefera muraturi.

Ardeiul iute

Este un alt condiment despre care se stie inca din vechime. El a fost si este folosit in diferite moduri, de la forma naturala pana la cei murati, uscati si sfaramati, transformati in pudra si in celebra pasta de ardei iuti. Este o planta ce se cultiva usor. Pentru a-l avea oricand, multi iubitori de ardei iute il cultiva in ghivece, unii facand o pasiune pentru diversitatea aspectului acestei plante.

Usturoiul

Usturoiul este un condiment des uzitat in preparatele culinare. Este folosit inca din cele mai vechi timpuri in alimentatie si se cultiva aproape pe toate continentele. Are proprietati terapeutice spectaculoase in diferite tratamente ale unor boli parazitare. Se foloseste curatat, intreg, zdrobit, sub forma de creme, in amestecuri, murat sau ca atare. Verde, usturoiul da savoare salatelor de primavara.