duminică, 8 aprilie 2012

Istoria unui coş cu peşte


Ne-am ascuns, eu și trei dintre verii mei, după cotețul câinelui și mulțimea de unelte de grădină sprijinite de el, ca să ronțăim în legea noastră bucățile de plăcintă cu urzici și ceapă, făcute de bunica. Mâncam urzicoasele foarte gustoase și trăncăneam. Subiectul principal era uriașul coș de pește al bunicii care, ca prin farmec, se umpluse cu calcani, crapi, scrumbii și doi șalăi borțoși și dungați așezați deasupra. Ne scăpase și momentul în care apăruse coșul, și când l-a dat bunica la umplut și cine l-a adus. Cum am terminat de mâncat am început să dăm roată pe la ușa bucătăriei ca să nu pierdem curățatul peștelui, dar mai ales la împărțitul bășicilor crapilor. După ce ne-am organizat și ne-am luat angajamentul că nu o vom sâcâi și nu-i vom sta în cale, bunica a scos masa din scândură groasă în curte, lângă cișmea, a pus un căzănel cu apă călâie jos, pe iarbă, a adus o strachină cu sare mare, două castroane pentru icre, unul pentru mațe și trei cuțite bine ascuțite. Am înconjurat masa, astfel încât să nu ne scape nimic din spectacolul curățării peștelui și să nu ratăm bășicile crapilor.
Bunica a început a curăța peștii, începând cu șalăii. ”Uite, aruncă și icrele”, zice cu jumătate de glas Costel. ”Nu-s bune de mâncat. Le dăm la pisici”, l-a lămurit bunica și a aruncat șalăii spintecați în căzănelul cu apă. Zece scrumbii din care șapte erau pline cu icre, au fost curâțate și puse în căzănel. A scos icre și din cei 6 crapi grași, din care a scos neprețuitele bășici umflate, pe care ne-am grăbit și le legăm cu ață la mijloc. Calcanii i-au cam dat de lucru bunicii, pentru că se lupta cu solzii ca niște nasturi pe care, de cum îi scotea mâini hrăpărețe îi și înșfăcau. Și ceva vânzoleală se stârnea, dar în tăcere. Bunica s-a luptat cu ei, până i-a făcut bucăți potrivite și le-a aruncat peste ceilalți pești. A luat căzănelul greu și s-a apucat de frecat fiecare bucată de pește. I-am turnat apă ca să-i limpezească, apoi după ce a spălat masa a sortat tot peștele și l-a dat bine cu sare. ”Calcanu' l-oi prăji, că mâine vin fini-țigani că-s Floriile și trebuie să-i omenesc. Crapul l-oi pune la cuptor cu bulion, cimbru și usturoi, c-așa vrea tot familionu'. Scrumbia o dau la gheață, pentru ziua de Paște, iar șalăul să și-l facă mamă-ta rasol, pentru regimul ei de ficat”, a zis bunica de parcă noi aveam să cerem vre-o socoteală. Cu asta, ne-am retras tiptil, cât mai spre poartă, ca să ne lăudăm la ceilalți, de pe stradă, cu minunățiile de bășici, acum uscate și țapene, pe care le fluturam ca pe baloane.
Rasol de șalău
Ingrediente: un șalău potrivit, 2 morcovi, 2 cartofi, 4 cepe mici, un ardei gras, sare, piper, foaie de dafin sau cimbru (după gust). Preparare: Se curăță, se spală, se unge cu ulei și se sărează peștele. Legumele se curăță și se porționează după dorință, apoi se fierb pe jumătate. Se montează peștele într-o tavă peste care se toarnă legumele și zeama, cât să-l acopere, apoi se dă la cuptor, la foc potrivit, pentru a se fierbe 20 min. Se ornează cu pătrunjel verde și se servește cu lămâie.

Niciun comentariu: