Frig afară, vreme rea. Vrei, nu vrei, stai în casă. Nici poftă de mâncare n-ai! Găseşti ce să faci, ca să nu stai degeaba, dar parcă n-ai nici un elan. Mai vine o vecină după o cratiţă sau o formă de prăjitură, dar… tot nu-ţi schimbă starea. Tudoriţa a venit să-mi ceară o formă mai mare, ca să facă ceva dulce pentru nepoţi. Aşa mi-a venit ideea să fac şi eu o… ceva. Nici prăjitură, nici… „Ceva” care este mai sărăţel, pe care să-l poţi mânca la o ţuică, o bere sau un pahar cu vin şi „ceva” pe care să poţi pune puţin zahăr pudră vanilinat, ca să-ţi fie de-un desert. Mda!
Îi zic repede Tudoriţei că-i dau o tavă, dar după ora unu de-amiază, că numai atunci va fi liberă. Tava. Doamna pleacă mulţumită şi eu rămân la fel.
De cum iese femeia, inspectez frigiderul: ouă sunt? Da. Brânză este? Da. Untură este? Da. Drojdie de bere am? Da. Pentru ce-mi mai trebuie găsesc în cămară. Bag viteză, cu groază că mi se ofileşte elanul, şi aprind focul la cuptor, ca să se încingă. Pun planşeta şi cern două căni de făină, pun un praf de sare, amestec drojdia cu puţină apă călduţă şi un praf de făină şi mai aştept ca să se încălzească, la temperatura camerei, ouăle, brânza, untura.
Nici nu mi-am îndreptat bine spatele că apare Paula, vecinica. Mă ia pe departe şi-mi zice că a băut ea, la o colegă, nişte lichior din portocale bestial. „Mă, îi zic, din acesta se găseşte, după câte ştiu, prin magazine. Ce-i aşa de bestial la el?” „Da, mi-a plăcut foarte mult”, îmi zice cu gândul dus la gustul lichiorului. „Stai aşa!, îi zic”, şi mă duc la „dos”, cum îi zice ea locului din debara, unde ţin eu bunătăţile de băut.
Îi aduc o fostă sticlă de bere în care era lichior de portocale făcut de mine. Îl ţin în sticle închise la culoare, pentru că-şi păstrează nuanţa portocalie mai bine. Îi pun într-un păhăruţ şi-i dau să bea. „Gustă, gustă! Dar mai întâi miroase-l bine!”, o îndemn. „Ia vezi, cum este? E mai bun sau mai rău?”
Paula inspiră adânc parfumul lichiorului, gustă puţin şi apoi cu mai mult curaj bea jumătate din păhăruţ. „Doamneee! Tanti, ce bun este! Ah, dar e cam tare!” şi se scutură din umeri. „Ce bun esteee! Cum l-ai făcut? Îmi spui şi mie? Vreau să fac şi eu. Când vine mama, la vară, să-i dau şi ei, pentru că-i place lichiorul. Tanti, te roooog!”, se milogea ea ca să mă impresioneze.
„Nu te milogi, că te învăţ. Îţi trebuie patru portocale, opt linguri de zahăr sau mai mult, după cât de dulce îl vrei, 500 ml alcool tare şi 250 ml apă. La astea adaugi două săptămâni de aşteptare până când îl prepari şi pe urmă, cu cât îl păstrezi mai mult, bine închis, este mai tare şi mai bun. Şi, dacă-ţi mai spun şi nişte secrete de fabricaţie, îi faci praf pe toţi!”, îi zic.
Am împins-o către uşă. Aş! S-a proţăpit pe scaun, lângă masă, cu ochii sfoară la făină. Am înţeles şi m-am apucat de treabă. Am frământat coca, am pregătit brânza cu ouăle, am întins foaia, am tapetat tava cu puţină făină, am montat foaia, am pus umplutura şi am băgat tava la cuptorul încins, dar am lăsat focul potrivit.
Paula n-a scos o vorbă în tot acest timp, dar după ce am băgat tava în cuptor a început „mitraliatul”: „Fără cocă deasupra? Cum o să fie? Se coace? Nu se arde? Mai creşte? Nu se lasă? O să fie bună? Eu n-am mâncat plăcintă fără o foaie deasupra. E bună?” şi tot aşa, de mă zăpăcea de cap. „Lasă, dragă, nu te îngrijora! O să fie bună, ai să vezi!” Şi… a fost minunată.
Plăcintă cu brânză, într-o foaie
Ingrediente: pentru blat: 2 căni de făină, un praf de sare, jumătate pacheţel de drojdie, o lingură oţet, 2 ouă, o cană cu apă călduţă, 2 linguri untură (unt sau margarină). Pentru umplutură: 800 g brânză telemea puţin sărată, 6 ouă (mai multe, mai bine), un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu.
Preparare: Toate ingredientele se ţin la temperatura camerei. Bate într-o cană drojdia cu o lingură de apă şi puţină făină, apoi las-o 10 minute la crescut. Cerne făina, adaugă sarea, untura împărţită în bucăţele, ouăle bătute, drojdia, oţetul şi frământă adăugând apa călduţă. Obţii un aluat pe care-l laşi 30 de minute la odihnit. Razi brânza într-un castron, adaugi ouăle bătute, guşti ca să dregi de sare, după cum îţi place. Presari făină pe planşetă şi întinzi o foaie care să fie mai mare decât tava, ca să-i tapeteze şi pereţii. Ungi tava cu puţin ulei, presari cu puţină făină, montezi foaia de aluat, pui vârful de cuţit de bicarbonat în umplutură, baţi bine şi torni peste aluat. Netezeşti frumos şi dai la cuptor, cu focul potrivit. Peste 15 minute poţi deschide cuptorul ca să verifici coacerea. Este gata atunci când încerci cu o ţepuşă (din cele de frigărui) şi iese curată. Faţa trebuie să fie uşor rumenită şi umflată. Se lasă să se retragă uşor şi, când este călduţă, se taie după dorinţă şi se scoate pe platou. Merge cu bere, vin, ţuică şi ca desert, pudrată cu zahăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu