sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Legenda tocăniţei de miel



Poliana Partal, măiastra tocanei băciței
La poalele Penteleului, în zona Varlaamului, aproape toate mâncărurile cu specific ciobănesc au poveştile lor. Nici o mâncare din carne de miel nu poate fi percepută ca un preparat cu o reţetă searbădă. Fiecare ciorbă, fiecare tocăniţă au o istorioară a lor care le fac mai uşor de ţinut minte şi, cu cât este mai frumoasă, mai duioasă sau mai tragică, aceasta devine parcă şi mai gustoasă.

Aşa se face că o poveste spune despre drumul lung al unei băciţe care, plecată cu unele treburi, avea să meargă înapoi la stână. Pe drumul anevoios, pe potecile pline de noroiul pământului încă neuscat de soarele de primăvară, băciţa noastră se abătea din când în când ca să culeagă din cele verzituri pe care le întâlnea în cale, cu gând să-i pregătească baciului o gustoasă tocană din carne de miel.

Câteva frunze de leurdă, cam de o mână mai încăpătoare, câteva frunze de ştevie tânără ce se semeţea într-o margine de luminiş, câteva frunze de untişor, rotunjoare ca bănuţii, numai bun de cules înainte de a înflori, câteva frunze de măcriş, care să-i dea tocăniţei un gust acrişor, culegea băciţa noastră, umplându-şi o straiţă în care avea legături de ceapă, de usturoi şi mărar.

La ceaun
Atât de dornică era să pregătească tocăniţa, că nici nu şi-a dat seama când a ajuns la stână. De cum a intrat, a şi pus pirostriile şi ceaunul cel mare la încins. A pus şi de o mămăligă mare şi vârtoasă, numai bună de tăiat cu aţa ca să fie mâncată cu tocăniţa. Băciţa noastră a luat un miel proaspăt tăiat, i-a îndepărtat capul şi picioarele, l-a făcut bucăţele ca să fiarbă repede şi l-a pus în tuciul cel mare cu un linguroi de grăsime. L-a tot perpelit ea până s-a rumenit frumos şi când s-a dovedit a fi molcuţ a turnat o cană de vin şi un praf de sare peste el. S-a pus băciţa noastră să cureţe şi să spele toate ierburile, apoi le-a tăiat după cum se cerea şi, când zeama cu vin a mai scăzut din tuci, a pus po­top de verdeţuri, pe rând, după cum le e cuviinţa, ca să se facă şi să nu se piardă de gust. Amestecate şi înghesuite de bucăţile de carne, verdeţurile s-au învârtoşat care mai de care să iasă în evidenţă cu mirosul şi gustul, punându-se la încercare cu mielul şi vinul.

Acum, băciţa cea harnică avea să-şi arate tot talentul. A găbuit în colţul policioarei de lângă fereastra stânei, acolo unde ascunde farmecele bucatelor pe care numai ea ştie să le pregătească, un săculeţ mititel în care avea o mulţime de condimente sau, mai bine zis, "dresuri de gătit". Cum l-a desfăcut, a scos un ghemuleţ de hârtie în care avea piper boabe, un altul cu piper măcinat, un ghemuleţ cu cimbru, un dram de boia iute. Din fiecare a presărat pe carne şi verdeaţă, apoi a tocat mărar şi l-a presărat deasupra, a dres de sare, a mai pus puţină boia şi gata mândreţe tocăniţă de miel! Nici nu şi-a şters bine fruntea de sudoare, că a trecut să facă masă bogată şi frumos rânduită pentru baciul ei şi ciobanii de la stână.

Tocana băciţei
Ingrediente: o jumătate de miel, două linguri cu untură de porc, 3 legături de ceapă verde, 3 legături de usturoi verde, două legături de leurdă, două legături de ştevie, două legături de untişor, două legături de mărar, o cană cu vin alb, sare, piper, cimbru, boia iute.
Preparare: Se taie în bucăţi carnea, se spală şi se pune într-un ceaun împreună cu untura, vinul, puţină sare şi o cană cu apă, la foc iute, apoi potrivit. Se curăţă şi se spală toate verdeţurile. Ceapa şi usturoiul se taie rondele şi se pun separat. Leurda şi ştevia se toacă fâşiuţe. Mărarul se toacă fin. Când intră uşor furculiţa în carne se adaugă ceapa, se lasă cinci minute, apoi usturoiul, mai stă cinci minute, se pun ştevia, leurda şi untişorul, se lasă zece minute, se presară condimentele şi se drege de sare şi iute. Se mănâncă fierbinte, cu mămăligă.

Niciun comentariu: