Vedeta borţoasă

Nenumărate sunt ocaziile de a cunoaşte oamenii şi, mai ales, dacă eşti foarte atent, te poţi inspira din orice moment indiferent cât de tragic sau comic ar fi.

Autobuzul se opri în staţie şi din el ţâşniră, însoţiţi de un poliţist, un ţigan slab şi pră­pădit, o ţigancă la fel, dar gravidă vizibil, şi o altă ţigancă înaltă, solidă, ce ţinea în mână o pungă din plastic prin care se zăreau nişte hamsii. Toţi patru s-au năpustit spre trotuar, poliţistul înşfăcându-l din mers pe ţigan de o mână.
– De ce ai lovit-o, mă?, îl întrebă pe ţigan.
– N-a lovit-o el. Eu am lovit-o!, zbieră ţiganca cea mare la trup.
– Ba şi el m-a lovit, domu’ miliţian! Mă bate în burtă că e bărbatu’ meu şi acu’ am copil cu el şi vrea să se ducă cu ea!, zbieră ţiganca gravidă, ştergându-şi sângele de pe faţă. Din buza de sus îi curgea un firicel de sânge, care i se prelingea pe bărbie şi-i murdărea o bluză nespălată, cu nasturii smulşi de bărbatul iubitor. Buza femeii se umfla vizibil şi-i strâmba gura.
– N-am lovit-o, ea s-a împiedicat...
– De pumnul tău, nu?, întrebă poliţistul zgâlţâindu-l.
– Eu am lovit-o, nu el!, sări iar cu gura ţiganca cea mare. Şi, ca să-i arate, se repezi către rivală şi-i administră o cazma de palmă, de sus în jos, peste faţă, de-i întinse sângele şi alte alea pe toată faţa ţigăncii slăbănoage cu gură mare. Cu aceeaşi viteză îşi sterse şi mâna mânjită de sânge tot de bluza victi­mei şi dădu în ea cu punga, îm­prăştiind peştele pe ea şi pe asfalt.
Poliţistul, scârbit, se întoarse către femeia bătăuşă, care era aproape cât el de mare, şi-i zise:
– Dacă mai dai în ea, ţi-o iei! Şi-i arse una după ceafă, aşa, ca să nu crea­dă că glumeşte. Ţiganca nici nu s-a sinchisit şi-i dădea cu gura că nu el şi-a bătut femeia, ci ea i-a tras-o.
– Da, sări cu gura ţiganul, să mor eu că nu! Eu nu dau, că am interdicţie. Ce, m-am prostit să mă pun rău? Ea sare cu gura şi să ţine după mine. Să dă vedetă că am copil cu ea. I-am zis că nu mai stau cu ea, că am altă femeie, da ea, nu şi nu! Ce să-i fac? Şi, ca să arate că are altă femeie, se ascunse sub aripa ţigăncii ciolănoase stârnind râsul oamenilor aflaţi în staţie.
Ca din pământ apărură doi bo­dyguarzi de la o firmă din apro­piere, veniţi în sprijinul poliţistului. În timp ce se făceau cons­ta­tările, ţiganca cea mare se repezi la cea gravidă şi-i mai arse vreo două “cazmale‘‘ în cap şi o apucă de basma şi păr, zgâlţâind-o:
– Na, fir-ai a dracu dă vedetă, dacă nu te înţelegi cu binele! Nu ţi-am zis că eu te-am bătut?! Vedeta dracu! Şi ar fi târât-o pe jos dacă n-o oprea unul dintre bodyguarzi.
Poliţistul şi ajutoarele lui înşfăcară fiecare câte o aripă şi, într-un grup pitoresc, părăsiră scena.
Eu am rămas cu gândul la hamsii, dar... cu maioneză.

Salată cu peştişori săraţi
Ingrediente: 250 g hamsii sărate, maioneză, două cepe potrivite, un morcov, zeamă de lămâie, ienibahar sau piper (după gust), trei cartofi, muştar.
Preparare: Spălăm delicat peş­ti­şorii (după caz, le îndepărtăm capetele) şi îi lăsăm la scurs într-o strecurătoare. Facem o maio­neză dintr-o cană de ulei, un găl­benuş şi o linguriţă de muştar. Curăţăm cele două cepe şi le tăiem solzişori. Curăţăm morco­vul şi îl radem pe răzătoarea mică, adăugăm puţină zeamă de lă­mâie, ceapa tăiată solzişori şi un praf de sare. Alegem trei cartofi potriviţi, pe care îi spălăm bine şi îi fierbem în coajă, apoi îi dăm sub jet de apă rece. Acum, îi de­cojim, îi tăiem cubuleţe şi îi punem într-un castron. Adăugăm ceapa cu morcovul şi maioneza, ames­tecăm şi peştele, apoi dre­gem de sare, piper şi adău­găm zeamă de lămâie după gust. Pentru cine doreşte, poate adăuga o lingură de smântână. De ase­menea, putem folosi boabe de mazăre fierte sau fasole verde, din conservă. Alăturat, pe platou, se pot pune salată de sfeclă roşie şi dovlecei prăjiţi. Merge grozav cu o votcă sau o pălincă.