Planuri pentru sărbători

Iacă ne apropiem vertiginos de sfârşitul anului 2011. Un an care, pentru unii, a fost plin de mulţumiri, pentru majoritatea a fost păgubos. Dar, indiferent cum a fost, serbăm Crăciunul şi Anul Nou. Pentru aceste sărbători, tot românul se pregăteşte, după puteri financiare şi sufleteşti. Unii mai cu eforturi „supraomeneşti” pleacă în străinătate ca să se bronzeze sau să schieze, alţii, tot cu eforturi, pregătesc preparate autohtone în propriile gospodării.

O fi grozav să mănânci langustă cu mango şi specialităţi cu viermi vii prin nu ştiu ce meleaguri, dar sunt convinsă că la 12 noaptea tot îţi vine în gură şi în suflet gustul sarmalelor. Asta dacă eşti român adevărat şi ai o educaţie elementară a preparatelor noastre. Mă rog, să fie la ei acolo! Eu vreau acasă! Să-mi fac sarmalele din purcelul crescut de Tanţa buzăuanca!

De Ignat, a trebuit să trag o fugă până la ea, ca să mă asigur că totul era pregătit cum se cuvine. Să fie ascuţite cuţitele, toporiştile, bine spălat măţarul, sarea grunjoasă cumpărată, peria de pai, pătura de acoperit şi grătarul din scândură pe care se curăţă şi se tranşează porcul, baloturile de paie, cocenii pentru focul de la tuciul cel mare unde se încălzeşte apa. Toate trebuiau pregătite din timp, să nu umblăm bezmetici. Până şi ceaunul pentru preparat pomana porcului trebuia pus la îndemână, şi ibricul pentru fiert ţuica. Ei, dar Ignatul a trecut şi acum totul e... cum se cuvine.

Fripturile din ceafă (garf), cârnaţii din ceva pulpă şi carne de pe burtă, toba din organe, puţin şorici şi bucăţi de carne, or să facă minuni pe mesele de Crăciun şi de Anul Nou. Sarmalele mi­nunate, unice în lumeeee, am să le prepar din carne proaspătă, adevărată. Am să pun şi nişte slăninuţă afumată, d-aia ţeapănă şi aurie în carne, din Ardeal de la nepotu’ din Braşov, şi foaie de dafin şi o crenguţă de cimbru. Le înfăşor în varză murată cu foia subţire. Am o varză de nu te mai saturi să mănânci, dacă faci greşeala să te îmbii la un castron de varză tocată, cu zeamă şi ardei iute, domolită cu două-trei linguri de ulei. Da’ zeama? Aia rozalie care face mărgele ca ţuica tare când o torni în cană. Te trezeşte din cea mai ticăloasă mahmureală. Stinge arsura şi topeşte grăsimile! Pe toate!

Ah! Pentru că veni vorba, mi-am pus la păstrare cel puţin zece borcane de 800 g pline ochi cu jumări! Jumări adevărate, nu din cele cu prea multă carne. Bucăţele aurii de slănină proaspătă, care se topesc şi fac nuntă mare cu ceapa roşie în gura-ţi pofticioasă! Ah! Toate ale mele, proaspete, cu miros şi gust divin, sărate cu sare grunjoasă. Vreau să fac în necaz celor din magazine! Să oftic jumările mari, cât bucăţile de carne de la borcan, care au preţul la kilogram cât două de carne proaspătă. Daaaa, ce dacă sunt grase? Am să le sting cu zeamă de varză!

M-am gândit că anul ăsta trebuie să mai pun nişte carne la borcan, în untură. Musai, pentru că nu ştim ce ne aşteaptă în 2012. Ce e rău dacă în plină vară, pe o seară mai răcoroasă, când te năpădesc amintirile, scoţi din borcan trei-patru bucăţi de carne, o treci iute prin tigaie, cât s-o încălzeşti şi s-o faci să-şi elibereze parfumul? Dacă-i faci şi o mămăliguţă, nu mare, potrivită, şi pui şi un castronel cu mujdei, sau două-trei legături de usturoi verde şi unul-doi ardei verzi, groşi în carne de-ţi trosnesc în dinţi, apăi ţi-ai adus iar în casă Crăciunul.

Ca să nu mai vorbim că poţi face cu ea o fasole din aia cu boabele mari, cu mult usturoi şi boia, în care foaia de dafin să zvârle cu mirosul până la scara cealaltă a blocului.

Fac şi ceva piftie. Nu prea mare. Am să fac operă de artă din ea. Mi-am cumpărat nişte forme din aluminiu, care în mod normal sunt folosite la copt brioşe, pe care eu le voi folosi la „format” piftia! Fierb şi doi-trei morcovi pe care am să-i tai artistic, pentru montat. Pun o ureche, două picioare (adidaşii), o jumătate de cap, cu guşă, usturoi la greu, piper, foaie de dafin… Le fierb, le scot oasele, strecor zeama, montez în formele de brioşe un strat de folie din plastic, apoi pe fund, pun câte o feliuţă de morcov tăiată în formă de floare, de inimă etc., o frunză de pătrunjel verde, o rondelă subţire de măslină, o bucată de carne şi torn peste ele, cu lingura, zeamă cât să umplu forma. Pe urmă le dau la rece. Când trebuie să le servesc, pun deasupra tocătorul cel mare, răstorn forma, împing uşurel fiecare formă mică şi trag de folie. Ridic uşurel şi, pe tocător rămân piramide: minipiftiuţe. Le culeg uşor şi le montez pe un platou, le ornez cu felii de lămâie, pun alături un sos de usturoi, un sos de hrean, ceva muştar, piper sau boia, pentru cei mai năzuroşi. Doar să le hăpăie mâncăcioşii!

Am să pun pe un platou ceva rondele de şorici, lângă slăninuţa fiartă în zeamă de varză şi dată prin boia. Cea afumată nu va fi gata decât de Anul Nou. Am să prepar şi o salată de boeuf, tot operă de artă, ca să-i pun în încurcătură pe me­seni! Ori o privesc şi o admiră, ori o taie, mănâncă şi o apreciază ca gust. Cozonac şi alte dulciuri, ră­mâne de făcut, după cerinţele casei!

Pentru că veni vorba, de Anul Nou o să pun pe masă iar sarmale, din cele păstrate la congelator de la Crăciun şi le servesc cu smântână şi mă­mă­li­guţă. Başca un platou cu fripturi şi cârnaţi, flancaţi de gogoşari, castraveţi şi pepenaşi muraţi. Nu vorbim de scrumbii, sau de heringi în cazul în care nu le găsesc. Nu există An Nou fără peşte la masă, fără icre şi fără plăcintă triplă, specialita­tea casei. Adică plăcintă cu dovleac, cu mere sau gu­tui şi cea cu brânză de vaci. Toate trei într-o tavă mare. Asta pentru cei care nu prea au voie dulciuri!

Şi… dacă n-am curcan, pentru că nu-mi permit, am să umplu un pui! îl dezosez şi îl umplu cu: ciupercuţe înăbuşite cu puţină ceapă tăiată fideluţe, cu vreo 6-7 (câte or încăpea) ouă fierte de prepe­li­ţă, trei fire de ceapă verde şi cinci căţei mari de us­turoi pisat, piper, sare şi multă poftă de mâ­n­care! îl leg fedeleş cu sfoară, îl ung cu puţin ulei, îl presar cu puţină sare, piper şi îl dau la cuptor, la foc potrivit, peste un pat de ceapă şi ciuperci, un pa­har cu vin alb şi puţin ulei. Din când în când îl scot ca să-l ung cu sosul din tavă şi să mai adaug puţină apă fierbinte dacă scade sosul, mai puţin vin… După 40 minute, îl scot, îl slobozesc din sfori, îl ung cu sos, îl pudrez cu puţină boia dulce, ca să aibă un aspect vesel şi-l mai pun la cuptor 5 minute. Gata! E numai bun de păpat cu mişte ciupercuţe murate, gogoşari şi castraveţi, pe marginea farfuriei în care se află şi o lingură-două de piure de cartofi sau orez! Toate unse cu un vin roşu întăritor.

Mai cu o felie de cozonac, mai cu una de tort şi un pahar de şampanie, cu o artifică şi o strigare de „La mulţi ani!” trece şi Revelionul! Apoi, trecem pe un regim de legume şi pe borcanele de conserve din cămară. Face şi bine şi economie. Întindem ce rămâne din porc, până mai încolo, mai spre fe-martie că… de, nu ştii ce te aşteaptă…