Nu există mulţumire mai mare pentru părinţi decît ca un copil să fie harnic şi ascultător. O să ziceţi: poate în filme! Se întîmplă şi în realitate! Şi noi sîntem uluiţi! Şi invidioşi!
Domnul şi doamna Costea au un băiat, Petrică. Familia Costea are un copil-minune! Petrică, crescut sub ochii noştri, a mîncat aceleaşi preparate din magazinele cartierului, a frecventat aceeaşi şcoală, poartă acelaşi tip de blugi şi adidaşi. Şi totuşi este diferit! Familia Costea deţine un magazinaş la parterul unui bloc. Micuţul Petrică şi-a petrecut copilăria printre baxuri cu zahăr, făină etc şi-a făcut temele aşteptînd maşina cu apă minerală şi băuturi răcoritoare. Cînd se întorcea de la şcoală îşi ajuta părinţii. În vacanţe mergea cu dl Costea după marfă. Căra şi depozita ca un specialist, fără să crîcnească, plin de importanţă. Petrică încă de mic îşi lua munca în serios. Şi, uite aşa, auzirăm noi cu uimire că micuţul Petrică luă bacalaureatul! Cînd a crescut băiatul ăsta şi noi nu ne-am dat seama? Ieri, doamna Costea a primit din partea unei cumpărătoare fidele, din vecini, special pentru Petrică, o prăjitură cu fructe. Ştia ea că lui Petrică îi plac. Curînd şi-a făcut apariţia şi Petrică, vădit tulburat de o cauză pe care mamă-sa o ştia. Intră, salută, o luă în braţe şi o pupă. Maică-sa îi zise: "L-ai luat?" "Da! Cu fulgi cu tot!", răspunse băiatul fericit. Din camera cealaltă apăru dl Costea: "Ei, ce zici?", şi-i întinse nişte chei. Băiatul, uluit, îşi îmbrăţişă tatăl. Vecina privea scena nedumerită. "Petrică a reuşit şi la examenul auto!", o lămuri mama copilului-minune. "Micuţule, acu’ chiar te-ai făcut băiat mare! Prăjitura a căzut la ţanc!", zise vecina îmbrăţişîndu-l. "E, mai are cu facultatea şi gata! Pînă încep cursurile...", zise dna Costea, sigură pe fiul ei. Vecina plecă îngăimînd: "Doamne, ce noroc au! Că... la mine în bloc... Doamne, fereşte şi păzeşte-ne!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu