De multe ori o auzeam pe bunica spunănd cum că "o femeie adevărată trebuie să aibă maţe in ea". Intr-o zi am rugat-o să-mi explice cum vine asta. Şi mi-a spus o poveste.
Era odată de mult o fată, cam trecută, care a fost măritată de părinţi cu un om bătrăn. Fata era foarte slabă şi se ţinea tot timpul cu măinile de burtă, neputincioasă şi ursuză. Omul ei a dus-o la casa lui şi căt a trăit a avut grijă de ea ca de copilul lui, fără să o lase să facă nimic, ci numai să o vadă lăngă el, aşa… ca o umbră. Gospodăria lui era reÂnumită, iar el era considerat cel mai harnic om din sat. Avea o mulţime de orătănii prin curte, vite şi cai de preţ, pe care-i punea la caretă cănd işi scotea nevasta la cumpărături, la tărg.
Botezul sau porecla
Gura lumii o botezase "femeia fără maţe" pentru că avea păntecele scobit de slabă, şi in casa omului cea indestulată era pustiu de glas de copil. Gospodarul făcea de toate mai abitir ca o femeie, gătea, spăla, făcea curat in casă şi se ocupa chiar şi de florile care-i impodobeau camera nevestei lui. Timpul a trecut şi bărbaÂtul cel bătrăn a ajuns la soroc, şi-a chemat femeia şi i-a cerut iertare pentru că o lasă singură şi i-a spus că va muri cu sufletul plin de măhnire pentru că n-au avut copii care să aibă la răndul lor grijă de ea. Rămasă singură, "femeia fără maţe" s-a pus in pat şi a aşteptat să moară şi ea ca omul ei. In timpul ăsta, vecinii care o ajutaseră la inmormăntare incepuseră să-şi facă griji pentru ea şi iscodeau pe la porţi. A stat ea un timp pănă cănd a văzut că nu moare şi cu chiu, cu vai s-a ridicat din pat. O ameţeală o cuprinse şi văzu in faţa ochilor strachina plină cu maia, pe care i-o trimisese maică-sa, ca să facă păine pentru inmormăntarea bărbatului. Deodată o cuprinse o furie, o hotărăre pe care n-o mai simţise niciodată şi se urni pe picioare, se legă la burtă cu o broboadă să-şi acoÂpere golul, işi puse un şorţ şi se duse direct in cămara răcoroasă, unde găsi strachina. Luă, tremurănd, covata de păine, puse făină şi strachina cu maia şi se intoarse in bucătărie. Aici, tărăndu-se pe geÂnunchi, făcu un foc straşnic in sobă, incinse cuptorul şi puse o oală cu apă la incălzit.
Uimirea vecinilor
Fumul scos pe horn uimi vecinii curioşi. Minune mare se făcu cănd simţiră chiar miros de lemne arse. Acum femeia se odihni puţin, dar in minte ii venea ce şi cum făcea maică-sa cănd cocea păinea. Puse ea cam două kilograme de făină, drojdie căt o nucă mare şi trei linguri de maia din strachină. Cernu făina şi in jumătate din ea amestecă drojÂdia, maiaua şi două căni cu apă călduţă făcănd o altă maia nouă, pe care o presără cu făină, o acoperi cu o cărpă curată şi o puse la cald după cuptor, ca să dospească vreo două ore. In timpul ăsta, femeia incepu a strănge lucrurile ce i se păreau a nu fi la locul lor de prin casă, făcu patul, scutură puţin aşternuturile şi mai intreţinu focul. Se mai odihni puţin şi apoi o luă de la capăt. Cănd timpul se scurse şi maiaua dospise şi crescuse, femeia o luă şi o răsturnă peste făina rămasă in covată, turnă o cană cu apă călduţă in care dizolvase două linguriţe de sare şi se apucă să frămănte coca.
Măini harnice
Aproape simţea că se sfărşeşte şi că măinile ei cele slăbănoage se vor imprăştia, dar nu a incetat să frămănte pănă nu i s-a desprins coca de pe degete, aşa cum ştia de la bărbatul ei. Abia atunci a lăsat coca la dospit pentru o jumătate de oră sau, mai bine, pănă cănd creşte de trei ori.
In timpul ăsta, femeia s-a aşezat pe pat şi a adormit. Cănd s-a trezit, coca era bine crescută, a luat bucăţi şi le-a pus pe planşeta dată cu făină, le-a făcut Âlunguieţe, le-a măngăiat, cum făcea bărbatul ei, le-a mai acoperit cu cărpa şi le-a lăsat la crescut incă o jumătate de oră. S-a urcat iar in pat, dar n-a mai adormit şi simţea in nări miros de cocă dospită.
S-a mai odihnit puţin, apoi a pus un vas cu apă in cuptor, ca să facă abur, şi cănd a venit timpul, a crestat păinicile dolofane şi le-a uns cu apă in care a pus niţică făină, le-a făcut semnul crucii deasupra cu măna. Le-a pus pe lopată, aşa cum făcea bărbatul ei, şi le-a dat in cuptorul incins. Le-a ţinut in abur căt ai număra pănă la o sută şi a scos vasul cu apă, apoi le-a lăsat pănă s-au copt, cam o oră, la foc numai bun in cuptorul ei de cărămidă. In timpul ăsta, "femeia fără maţe" spălă covata, mai scoase, cu chiu, cu vai o găleată cu apă din făntănă şi o tări pănă in bucătărie, unde bău o cană pe nerăsuflate.
Hotărătă
Din uşa bucătăriei se uită prin ograda pustie şi o prinse jalea după măndreţea de gospodărie ce avea cănd ii trăia bărbatul şi se hotări s-o pună iar pe picioare. Timpul de coacere a trecut, şi femeia scoase cu greutate păinicile fierbinţi şi aurii, pe care le unse cu o pană inmuiată in apă cu zahăr şi le puse pe planşetă la răcit. Aburi dulci de păine nouă năvăleau către nările ei. Obosită şi flămăndă, luă cu măinile tremurănde o păinică şi o cană cu apă rece, se aşeză in pragul bucătăriei şi incepu a mănca şi a bea.
Aşa o găsi o vecină, care, impinsă de curiozitate, veni la ea. "Femeia fără maţe" o indemnă să mănănce din păinea proaspătă şi să bea apă. Şi deodată se auziră nişte chiorăituri in burta ei de o uimiră pe vecină, ce zise: "Ţi-au chiorăit maţele! Acum ai maţe!".
Era odată de mult o fată, cam trecută, care a fost măritată de părinţi cu un om bătrăn. Fata era foarte slabă şi se ţinea tot timpul cu măinile de burtă, neputincioasă şi ursuză. Omul ei a dus-o la casa lui şi căt a trăit a avut grijă de ea ca de copilul lui, fără să o lase să facă nimic, ci numai să o vadă lăngă el, aşa… ca o umbră. Gospodăria lui era reÂnumită, iar el era considerat cel mai harnic om din sat. Avea o mulţime de orătănii prin curte, vite şi cai de preţ, pe care-i punea la caretă cănd işi scotea nevasta la cumpărături, la tărg.
Botezul sau porecla
Gura lumii o botezase "femeia fără maţe" pentru că avea păntecele scobit de slabă, şi in casa omului cea indestulată era pustiu de glas de copil. Gospodarul făcea de toate mai abitir ca o femeie, gătea, spăla, făcea curat in casă şi se ocupa chiar şi de florile care-i impodobeau camera nevestei lui. Timpul a trecut şi bărbaÂtul cel bătrăn a ajuns la soroc, şi-a chemat femeia şi i-a cerut iertare pentru că o lasă singură şi i-a spus că va muri cu sufletul plin de măhnire pentru că n-au avut copii care să aibă la răndul lor grijă de ea. Rămasă singură, "femeia fără maţe" s-a pus in pat şi a aşteptat să moară şi ea ca omul ei. In timpul ăsta, vecinii care o ajutaseră la inmormăntare incepuseră să-şi facă griji pentru ea şi iscodeau pe la porţi. A stat ea un timp pănă cănd a văzut că nu moare şi cu chiu, cu vai s-a ridicat din pat. O ameţeală o cuprinse şi văzu in faţa ochilor strachina plină cu maia, pe care i-o trimisese maică-sa, ca să facă păine pentru inmormăntarea bărbatului. Deodată o cuprinse o furie, o hotărăre pe care n-o mai simţise niciodată şi se urni pe picioare, se legă la burtă cu o broboadă să-şi acoÂpere golul, işi puse un şorţ şi se duse direct in cămara răcoroasă, unde găsi strachina. Luă, tremurănd, covata de păine, puse făină şi strachina cu maia şi se intoarse in bucătărie. Aici, tărăndu-se pe geÂnunchi, făcu un foc straşnic in sobă, incinse cuptorul şi puse o oală cu apă la incălzit.
Uimirea vecinilor
Fumul scos pe horn uimi vecinii curioşi. Minune mare se făcu cănd simţiră chiar miros de lemne arse. Acum femeia se odihni puţin, dar in minte ii venea ce şi cum făcea maică-sa cănd cocea păinea. Puse ea cam două kilograme de făină, drojdie căt o nucă mare şi trei linguri de maia din strachină. Cernu făina şi in jumătate din ea amestecă drojÂdia, maiaua şi două căni cu apă călduţă făcănd o altă maia nouă, pe care o presără cu făină, o acoperi cu o cărpă curată şi o puse la cald după cuptor, ca să dospească vreo două ore. In timpul ăsta, femeia incepu a strănge lucrurile ce i se păreau a nu fi la locul lor de prin casă, făcu patul, scutură puţin aşternuturile şi mai intreţinu focul. Se mai odihni puţin şi apoi o luă de la capăt. Cănd timpul se scurse şi maiaua dospise şi crescuse, femeia o luă şi o răsturnă peste făina rămasă in covată, turnă o cană cu apă călduţă in care dizolvase două linguriţe de sare şi se apucă să frămănte coca.
Măini harnice
Aproape simţea că se sfărşeşte şi că măinile ei cele slăbănoage se vor imprăştia, dar nu a incetat să frămănte pănă nu i s-a desprins coca de pe degete, aşa cum ştia de la bărbatul ei. Abia atunci a lăsat coca la dospit pentru o jumătate de oră sau, mai bine, pănă cănd creşte de trei ori.
In timpul ăsta, femeia s-a aşezat pe pat şi a adormit. Cănd s-a trezit, coca era bine crescută, a luat bucăţi şi le-a pus pe planşeta dată cu făină, le-a făcut Âlunguieţe, le-a măngăiat, cum făcea bărbatul ei, le-a mai acoperit cu cărpa şi le-a lăsat la crescut incă o jumătate de oră. S-a urcat iar in pat, dar n-a mai adormit şi simţea in nări miros de cocă dospită.
S-a mai odihnit puţin, apoi a pus un vas cu apă in cuptor, ca să facă abur, şi cănd a venit timpul, a crestat păinicile dolofane şi le-a uns cu apă in care a pus niţică făină, le-a făcut semnul crucii deasupra cu măna. Le-a pus pe lopată, aşa cum făcea bărbatul ei, şi le-a dat in cuptorul incins. Le-a ţinut in abur căt ai număra pănă la o sută şi a scos vasul cu apă, apoi le-a lăsat pănă s-au copt, cam o oră, la foc numai bun in cuptorul ei de cărămidă. In timpul ăsta, "femeia fără maţe" spălă covata, mai scoase, cu chiu, cu vai o găleată cu apă din făntănă şi o tări pănă in bucătărie, unde bău o cană pe nerăsuflate.
Hotărătă
Din uşa bucătăriei se uită prin ograda pustie şi o prinse jalea după măndreţea de gospodărie ce avea cănd ii trăia bărbatul şi se hotări s-o pună iar pe picioare. Timpul de coacere a trecut, şi femeia scoase cu greutate păinicile fierbinţi şi aurii, pe care le unse cu o pană inmuiată in apă cu zahăr şi le puse pe planşetă la răcit. Aburi dulci de păine nouă năvăleau către nările ei. Obosită şi flămăndă, luă cu măinile tremurănde o păinică şi o cană cu apă rece, se aşeză in pragul bucătăriei şi incepu a mănca şi a bea.
Aşa o găsi o vecină, care, impinsă de curiozitate, veni la ea. "Femeia fără maţe" o indemnă să mănănce din păinea proaspătă şi să bea apă. Şi deodată se auziră nişte chiorăituri in burta ei de o uimiră pe vecină, ce zise: "Ţi-au chiorăit maţele! Acum ai maţe!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu