Plăcinta de varză a bunicii

Într-o zi, în care suferiserăm o înfrângere cumplită într-o luptă cu bulgări, toată gaşca, adică eu şi cinci verişori mai răsăriţi, ne-am întors spăşiţi şi ne-am debarasat de armurile de zăpadă, sub atenta suprave­ghere a bunicii, care ne-a ordonat să ne aliniem pe patul din bucătărie şi să ne învelim cu păturile calde. N-a trecut mult timp şi bunica m-a trimis s-aduc covata cea mică din cămară. Abia atunci am observat, pe dulap, săculeţul cu făină şi sita, şi făcăleţul, şi…
Aoleu!, îmi zic în gând, face ceva bun! Am ţâşnit din pat ca arsă şi am adus covata. Bunica, a luat un lighenaş şi a ieşit imediat. Noi chicoteam punând de-o hărmălaie. Nici nu ne-am dat seama când a intrat înfrigurată. A pus pe masă, în lighenaş, un vărzoi murat, care mirosea cât putea. Vărul cel mic s-a strâmbat. „La-s că ţie nu ţi-oi da! Că-ţi pute!”, i-a zis bunica de i-a tăiat elanul la strâmbături.
Ne-am tras toţi aproape să vedem ce face. A scos patru căni de făină pe care a cernut-o de două ori, timp în care noi trebuia să ne ţinem departe de puful alb, ca să nu suflăm în el, pentru că prea era ispititor aşa cum curgea repejor şi se punea în morman cu moţ, pufos, dar neted şi… ah ce l-aş mai fi turtit! După asta, ne-a dat la fiecare câte un bob de drojdie de bere, „de vitamină”, pe urmă, unul cât o nucă a pus într-o cană cu puţină apă caldă şi două linguri de făină. Le-a bătut bine cu furculiţa şi a lăsat cana pe cuptorul sobei. A început a curăţa varza. Scotea foile şi le tăia cotoraşele pe care noi le ronţăiam pe rând.
Doar întindea mâna cu un cotoraş, că imediat era înhăţat de cineva, chiar şi de Mihăiţă, năzurosul. Bunica a împăturit frunzele şi le-a stors bine în pumni, apoi le-a tocat cât mai subţirele. A scos untura dintr-o bucată, cam de o palmă, de slănină afumată tăiată bucăţele, pe care a topit-o într-o cratiţă, pe plita sobei. Noi… numai ochi! Când bucăţelele s-au rumenit şi au slăbit bine, le-a scos şi le-a pus într-o strachină. Noi, cu gândul la ele şi cu gurile pline de pofte, aşteptam.
În locul slăninei, în untura rămasă, bunica a pus un morman de ceapă, tăiată ca fideaua, pe care a îndesat-o ca să-o călească şi a mai pus un lemn pe foc. Usturoioasa ceapă, ofticată de focul ce-o dogorea, ne făcea să lăcrimăm şi să ne picure nasurile, dar curiozitatea noastră începuse să sporească. Ceapa s-a înmuiat, iar bunica a pus peste ea fideluţele de varză. Toată! A amestecat-o, a mai pus o cană cu apă şi a băgat-o la cuptor. Până să întrebăm ce şi cum, bunica a prins a amesteca în mormanul pufos două ouă, un praf de sare, maiaua şi patru linguri de untură. A frământat-o bine şi a pus-o sub prosop ca să sporească.
Din cuptor, când bunica-l deschidea ca să răsucească varza, străbăteau mirosuri ne­bune care ne răscoleau foamea. Văzându-ne bâţâindu-ne de nerăbdare, bunica ne-a oferit de mâncare: ciorbă de rasol de porc, acrită cu zeamă de varză şi fasole lată (pusă de bunica la borcan) cu carne de porc (păstrată-n untură) şi ceva castraveţi muraţi. Nici vorbă să vrem! Cu varza cum rămânea? Şi coca de sub prosop în ce se transforma? Aceste întrebări ne frământau mai mult decât orice în momentele alea.
Când varza s-a călit cât trebuie şi nu mai avea pic de zeamă, bunica a pus-o la răcit, apoi i-a pus piper şi bucăţele de slănină, după ce ne-a dat la fiecare câte una de gust. A întins o foaie de aluat, pe care a pus-o în tava pudrată cu făină, peste aluat a întins varza, a pus peste ea o altă foaie de aluat şi a băgat tava la cuptor. Cam trei sferturi de oră a durat, şi bunica a scos tava cu o minunată plăcintă aurie şi aburindă. A pus-o pe tocător şi a acoperit-o repede cu două prosoape, ca să „nădu­şească”. Am mai aşteptat puţin, şi bunica a tăiat plăcinta în două şi pe fiecare în bucăţele. Jumătate era a noastră! Am hăpăit-o de nici nu s-a văzut, nu s-a pomenit.
Restul era pentru „muncitorii” care veneau curând înfriguraţi şi pentru care pregătise şi o jumătate de ţuică de prune, numai bună de fiert şi de alungat răceala şi grijile.



Bulz cu varză murată
Ingrediente: 4 căni de mălai, o varză murată mare tocată fideluţă, o bucată (200 g sau după dorinţă) de slănină afumată sau bacon, 2 cepe mari tăiate fideluţă, piper sau fulgi de ardei iute (după gust), smântână, ardei iute murat.
Preparare: Pune la topit bucăţile de slănină într-o cratiţă, scoate-le după ce s-au rumenit şi adaugă ceapa în grăsimea rămasă, pune-i un pic de apă fierbinte şi las-o la înăbuşit. Când devine sticloasă, adaugă varza, amestecă bine şi las-o la cuptor, amestecând din când în când. Când s-a călit, adaugă slăninuţa prăjită, piper şi drege de sare, las-o la rece cât să pui mâna pe ea. Încinge cuptorul! Prepară o mămăligă bine fiartă şi las-o în tuci (cratiţă) să se răcească puţin, cât să poţi forma găluşte mai măricele, pe care să le umpli cu două-trei linguri de varză, le rotunjeşti şi le închizi bine, le ungi cu grăsime (untură, ulei), le pui în folie de staniol pe care o strângi bine, apoi le aşezi într-o tavă (sau pe grătarul cuptorului, dar fac mizerie). Laşi cam 30 de minute la foc potrivit. Scoţi tava şi laşi 10 minute, apoi scoţi bulzi numai cât îţi trebuie, îi desfaci cu grijă şi-i montezi pe farfurie alături de ardei iuţi muraţi sau de fulgi de ardei, smântână şi musai cu ţuică fiartă.