luni, 18 mai 2009

Revenire în forţă

Nu știu de ce, dar parcă s-a lăsat o liniște peste bucătăria mea. Și o pace în suflet. S-au dus Sărbătorile Pascale și o împlinire a pus stăpânire pe casă. Ceva nou. Până și porumbeii de la fereastra bucătăriei și-au schimbat penele, cu unele noi, strălucitoare.
Bucătăria mea parcă-i vrăjită! Parcă un nou orizont s-a deschis. Probabil. Aşa mi se pare mie. Oricum, mă străduiesc să aduc aceeaşi stare de bine şi în sufletele şi organismele din familia mea. Aşa că, păzea colesterol, diabet, cârcei, dureri de picioare şi de mijloc, amar în gură şi tehuială matinală! Am să joc pe voi! Am să vă fac praf cu toate armele mele! Cum, care arme? Am un arsenal întreg! Mulţimi de reţete de supe, salate, mâncăruri, deserturi şi băuturi răcoritoare, întăritoare care mai de care mai sănătoase şi mai gustoase! Toate acestea, cu ajutorul imaginaţiei şi mai ales al curajului luptătorului de partea unei cauze nobile, pot fi înmulţite şi îmbunătăţite, pentru satisfacţia celor care le mănâncă (Nu "le consumă"! E prea comercial!). Important este să ai pentru cine să le prepari!
DEGEABA
Ştiţi care este cea mai mare supărare a celui care face mâncare (Nu "prepară"! E prea industrial!)? Să aibă parte de un consumator care mănâncă şi atât! Sau, mai simplu spus, care se îndoapă, pentru că îi este foame şi trebuie să mănânce! Ăsta mănâncă orice-i dai! Nu contează! Tu-i pregăteşti ceva deosebit, iar el nici nu observă. Înghite, se înroşeşte, râgâie, transpiră, înghite mereu, plescăie, bea apă şi împinge farfuria din faţa lui, după ce a golit-o. Îşi întinde picioarele pe sub masă, se lasă pe spate cu scaunul, se scobeşte în dinţi, mai bea apă sau vin, îşi trece mâna peste gură, începând de la nas spre bărbie, se mângâie pe burtă şi-şi caută batista în care-şi suflă "trompa" satisfăcut că a "făcut-o şi p'asta"! Un individ ca ăsta îţi înmoaie tot elanul! Mult mai moale decât ar reuşi Cocolino! Te umple, pur şi simplu, de lehamite! Dar, dacă ai parte de o familie sau doar un soţ, un tată, o mamă, un copil pentru care găteşti şi-ţi arată mulţumirea, eşti alt om!
SATISFACŢII
Cu un soţ care amuşină aburul supei şi o soarbe ca pe o poţiune, după care nu mai scoate un sunet decât atunci când îţi mai cere "doar o jumătate de polonic!" şi, când i-l pui plin, dă din cap mulţumit, fără proteste, nu eşti în stare să faci orice ca să-i prepari tot ce-i place? Când îi spui tatălui că-i faci o supică din aripi de curcan, cu găluşte şi mult pătrunjel verde, iar la felul doi, din cărniţa de curcan îi faci un sos cu roşii, uşor piperat, numai bun cu o salată de verde, bine tocmită cu puţină sare şi ulei, fără acreală, că n-are voie, pentru care el lasă, în plata Domnului, pe tablagiii din parc şi vine acasă cu trei flori ascunse în haină, nu eşti în stare să-i prepari tot regimul cât mai gustos şi mai apetisant? Dar mama? Biata de ea, abia merge dimineaţa! O dor picioarele, şalele şi încheieturile mâinilor. Supele ei, fără sare, nu mai sunt aşa de serbezi dacă-i pui mai multă verdeaţă. Şi ceaiurile. Călduţe şi cu un strop de lămâie, parcă nu mai au gust rău. Piureul pentru ea trebuie să fie cremos, amestecat cu puţin morcov şi păstârnac, să-i dea gust şi parfum care să-i abată gândul de la sare. Iar când reuşeşti să-i prinzi privirile senine, care-ţi mulţumesc, nu-i aşa că te-ai duce până în Japonia să-i faci rost de legume, dacă nu s-ar găsi pe la noi? Însă cele mai mari satisfacţii ţi le dau copiii. Ei nu ştiu să ascundă ce nu le place. Ei, dacă nu-ţi spun din prima, măcar prin faptul că-ţi fură din prăjitură, tot îţi arată că n-ai muncit degeaba. Când pui copilul în faţa farfuriei cu ciorbiţă şi-l vezi cum se străduie să adune cu lingura ultimul zarzavat şi scoate limba în timp ce încearcă mereu, până intervii tu şi-l ajuţi, nu-ţi propui să-i faci cele mai gustoase ciorbiţe? Când mănâncă, fără să scoată un sunet, trei sarmale cu smântână şi-l întrebi dacă-s bune, iar el dă doar din cap, preocupat să nu-i scape nici un bob de orez, nu crezi că poţi să spui c-ai rămâne la cratiţă toată viaţa? Dar la prăjiturile de casă? Când îi înnebuneşti pe toţi cu "parfumuri" divine, de esenţe de rom şi vanilie, iar mirosul prăjiturii se strecoară perfid până la vecini şi toţi ai casei degustă plini de încântare, nu simţi cum îţi creşte inima de bucurie, chiar dacă pentru tine abia dacă mai rămâne o bucăţică? Ei bine, cu asemenea arme poţi lupta şi poţi învinge uşor! Numai să vrei! Eu am să lupt! Mai ales după petrecerile de Sf. Gheorghe, Sf. Valentin, Cuvioasa Elisabeta şi lâncezeala duminicii după Paşte, am de gând să-i tămăduiesc pe toţi ai mei. Îi trec pe supe, legume proaspete, peşte şi carne de curcan! Tiptil, tiptil îi subţiez pe unii, îi vârtoşesc pe alţii şi pe toţi îi fac mai sănătoşi şi mai voioşi. Eu mă voi simţi o împărăteasă în Bucătăria mea. Ba, chiar am să-mi fac şi o poză, în care voi avea ca sceptru polonicul, şorţul va fi ca un pieptar mai lung şi voi sta în dreptul aragazului, cu mâna stângă pe oala mea de lut, pentru sarmale! Şi dacă m-oi zărghi de tot şi voi întinde gluma, îmi voi pune şi-o coroană din suportul pentru fiert în abur de la oala sub presiune! Mi-am intrat iar în mână! Cu forţă! Păzea piaţă! Păzea tarabagii! În Bucătăria mea, se fac minuni! Şi poveştile-s adevărate!

Un comentariu:

Radu spunea...

Imi place cum scrii ! E gustos !!