Întîlnire la Grădina Lido

Era ultima seară cînd mai puteau ieşi împreună cu amicii lor, pentru că a doua zi plecau acasă la Tg. Mureş. Nicoleta era soţia lui Attila, bunul prieten al lui Costi, fost coleg de facultate şi coechipier în echipa de rugby. Oti, cum îi ziceau prietenii, venise la Bucureşti pentru două săptămîni, cît timp Nico participa la un festival de dansuri populare. Ea era profesoară de sport şi instructorul unui ansamblu de copii. În fiecare seară se întîlneau şi luau masa împreună la alt restaurant. Doar venise la Bucureşti şi trebuia să se simtă bine. Un pahar de cabernet, o friptură, o savarină şi o cafea, era meniul pe care şi-l dorea în seara aceasta, pe lîngă muzica plăcută. Şi dorea să danseze.
Corina a ajuns prima la întîlnire şi aştepta cuminte la intrarea pe scăriţa Grădinii Lido. După colţ au apărut Oti, Nico şi Costi. Costi o sorbea din ochi. Şi era nespus de gelos. Numai ideea că bărbaţii din jur se uită la ea îl înne­bunea. Ar fi ţinut-o numai în casă. Ah! Uite cum apleacă uşor capul într-o parte şi cum i se luminează feţişoara cu zulufeii arămii! Cum îi strălucesc sma­raldele ochilor! Îi vîjîia capul! O cuprinse în braţe şi o ridică de la pămînt ca pe un fulg. Şi un fulg era! Pentru el, care avea 110 kilograme şi doi metri înăl­­ţime, cele 45 de kilograme şi un metru şai­zeci ai ei nici nu se băgau de seamă! O puse pe picioare şi îi îndreptă rochiţa care abia-i acoperea la jumătate pulpele superbe. Ea se pupă cu Nico şi Oti.
Intrară în grădina unde aveau masa rezervată. Mulţi dintre cei care erau la mese priveau curioşi cele două perechi nou-venite, care spărgeau tiparele fizice normale. Cei doi coloşi, însoţiţi de femeile superbe, diafane, stîrneau curiozitatea, şi unele discuţii din jur se opreau brusc. Chelnerul tînăr îi conduse la masă şi le dădu meniul, întîrziind cu ochii la Nico şi la Corina. Oti îi zise să facă paşi pentru cinci minute. Corina propuse meniul ei şi toţi au fost de acord. Chelnerul luă comanda şi dispăru rapid ca să aducă cele două sticle de Cabernet. Desfăcu una cu ochii la decolteul şi pieptănătura băieţească a Nicoletei, apoi trecu la zulufii Corinei. Buf!, dopul ieşi. Băiatul se sperie şi cei doi coloşi începură să rîdă. Vinul fu turnat în pahare şi chelnerul plecă. Au ciocnit şi au gustat cîte un pic din vin. Costi o privi şi zîmbi neru­şinat, privindu-i sfîrcurile sînilor pietroşi, rotunzi ca două mere mari. Fata se ruşină şi-l făcu măgar. Mereu îi făcea figura asta! De cîte ori gusta ceva ce-i plăcea în mod deosebit, sfîrcurile sînilor i se întăreau şi deveneau mai mari, iţindu-se sfidători pe sub materialul rochiei. Şi el rîdea! O mînă uriaşă o prinse de pulpă pe sub masă. Îl ciupi de mînă. Veni şi friptura, apoi mai băură vin, mai o discuţie, apăru şi savarina şi, în sfîrşit, orchestra începu să cînte. Se făcu întuneric şi lămpile se aprinseră în exclamaţii de încîntare. Saxofonistul era foarte bun şi melo­diile, deosebit de calde, îmbiau la dans. Coloşii îşi invitară fetele. Costi se sim­ţea din ce în ce mai bine, ţinîndu-şi comoara în braţe. Dansau lipiţi unul de celălalt şi nu le păsa de cei din jur. O ţinea strîns ca sfîrcurile să-i îm­pungă cămaşa, apoi o slăbea din strîn­soa­re. Ea-şi proptea fruntea de pieptul lui şi el nu-i vedea decît zulufii şi no­dul verde ce-i strîngea părul care, în lumina lămpilor, avea unele stră­luciri de foc. O depărta de el şi îi cu­prindea mij­locul cu amîndouă palmele, adîncindu-se în verdele ochilor ei.
La dans
Mai departe de masa lor se aflau nişte nemţi excursionişti. Aşezaţi de o parte şi de alta unei mese comune, “redegiştii” petreceau după cum le era obiceiul, cu multă bere. Acum erau la faza în care se bălăbăneau toţi o dată, în ritmul muzicii. Pe rînd se mai şi ridicau să danseze. Costi şi Oti au ho­tă­rît o pauză pentru o cafea şi, de co­mun acord, s-au aşezat. Au băut ca­feaua, s-au mai pipăit, s-au şi sărutat, s-au amuzat de nişte bancuri noi. Curînd, muzica începu iar. La masa lor se înfiinţă un neamţ blond, gras, trans­pirat, cu buze groase ca două lipitori şi ochi albaştri cu gene lungi şi drepte ca de porc. Cu mînecile cămăşii suflecate, lăsa să se vadă un strat de păr blond pe mîinile cu pielea rozalie plină de pistrui. Puse mîna pe spătarul scaunului Corinei, aproape atingîndu-i părul, şi bîigui o cerere către Costi pentru a o lua la dans. Costi înţepeni. Corina îl privi fulgerător, făcîndu-l să accepte, să nu iasă scandal. Se ridică şi trecu pe ringul de dans în aplauzele nemţilor beţi de la masa cea mare. Costi începu să transpire. Oti de­veni şi el ca un arc. Neamţul se bălă­bă­nea şi încerca s-o tragă cît mai aproape de burtihanul lui. Corina făcea eforturi să se ţină cît mai departe şi întorcea capul să nu-i inspire mirosul de transpi­raţie ce-i ieşea din des­chizătura cămăşii, prin care se vedeau lipiţi de piele cîrlionţi blonzi. Deodată, lîngă ei, Costi dansa cu Nico. Fusese ideea ei, pentru a fi mai aproape. Neam­ţul i-a zis ceva pe limba lui şi a început să mîngîie coada Corinei, coborînd cu mîna spre fundul ei.
Greşeală fatală! În clipa urmă­toare, cei doi coloşi l-au înşfăcat de cîte un braţ şi l-au dus pe sus. L-au aruncat direct pe masă peste farfurii şi ce mai era acolo. Nemţii şi nemţoaicele cele grase de la masă rîdeau în hohote. Ca din pămînt apăru chelnerul căruia îi dădu Nico banii. Nemţoaicele rîdeau isteric. Saxofonistul le spuse coloşilor s-o şteargă, pentru că aveau să apară băieţii cu ochii albaştri care-şi luau masa în bucătărie. Fiecare şi-a înşfăcat fata şi dintr-un salt au fost în stradă. Costi o ţinea pe Corina pe umăr, ca pe un sac. Oti o ţinea pe Nico de mijloc şi o purta pe sus. Coloşii îşi puseră jos comorile. Fetele îşi aranjară ţinuta amuzate. Au ajuns curînd la Nestor, au mîncat cîte un cataif şi apoi au plecat pe jos pe Calea Victoriei. Corina se juca agăţîndu-se de braţul lui Costi şi îl sorbea din ochi pe furiş. Era nebună după colosul ei cu suflet de copil şi abia aştepta să ajungă acasă.