De Dragobete sărbătorim şi Moşii

Iacă veni şi Dragobetele! Anul ăsta parcă a intrat amorul în toţi. Până şi Pavel, al babei Floarea, s-a dus la Priseceanu şi a cumpărat un capot pentru nevastă-sa. Să vezi ce balamuc o să fie la ei când o să înceapă să zbiere strâmba aia că Pavel o înşală şi d-aia i-a cumpărat capot.
De Dragobete, aproape ca de celelalte mari sărbători de peste an, domnul Priseceanu, şi băieţii lui, făceau dever mare în magazinul de pe Calea Rahovei. Acum s-a potri­vit Dragobetele cu Moşii de iarnă. Să te ţii vânzare!
Magazinul avea de toate, de la dulciuri până la grund de dat pe tabla de pe casă. Îţi murea cineva şi aveai nevoie să cumperi cele necesare? La Priseceanu găseai de la grâul de colivă, lumânări, batiste, zahăr, pesmet, biscuiţi, rahat până la farfurii, pahare şi feţe de masă. Ba, chiar şi mese din scânduri groase din cele mari şi bănci lungi cât mesele, pentru cei veniţi la priveghi sau la pomană. Suluri uriaşe de materiale, pentru îmbrăcăminte sau aşternuturi, erau rânduite frumos pe tejghelele din dreapta, cum intrai în magazinul uriaş. Toate luau ochii gospodinelor din cartier, ba chiar şi din jur, care veneau special la el în magazin. De cum intrai, te izbea un miros ciudat, un amestec de ceva dulce cu naftalină, tejgheaua lungă ce avea în faţă, special construite, un fel de lăzi mari în care se aflau miniu de plumb, var, cuie de tablă, cuie obişnuite de mai multe dimensiuni, separate prin nişte scânduri, vopsea albastră, roşie, verde, galbenă pentru var, fulgi de sodă caustică, ghips şi bucăţi uriaşe de smoală neagră şi lucioasă. Lângă ele, impunătoare, şedeau câteva jgheaburi lungi şi două suluri de carton asfaltat. Găleţi de puţ, găleţi din tablă sau din cele emailate, dar şi cratiţe şi oale frumos colorate care zăpăceau gospodinele, dar mai ales fetele de măritat care-şi completau zestrea. Toate cele necesare, inclusiv covoare persane sau din iută, ba chiar şi biciclete, se găseau în magazinul lui Nea Nicu Priseceanu.
De la adulţi la copii
Pentru copii, Nea Nicu era un fel de magician. Te trimetea mama să cumperi chibrituri de un leu, luai de 75 de bani şi de restul îţi dădea Nea Nicu cinci bomboane. Când te întreba "Din care?", nu mai aveai răsuflare. Atunci, Nea Nicu îţi împingea în faţă un borcan rotund, din sticlă, şi te punea să alegi. Nimic nu era mai grozav ca atunci când, cu mâna în borcan, răsfirai printre degete ţipla care ocrotea minunile dulci, acrişoare sau mentolate. Te lua ameţeala şi începeai să le triezi, până când simţeai că borcanul prinde viaţă. Nea Nicu îl mişca doar ca să-ţi vii în fire şi să nu uiţi că mai are şi alţi clienţi. Alegeai repede, ca trezit din somn şi plecai bucuros cu bomboanele ascunse în pumn.
Deci, toată suflarea putea să găsească la Nea Nicu ceva care să facă fericit pe oricine. Uşa magazinului nu se mai închidea, era agăţată cu un cârlig de un cui bătut în perete, ca să nu poată fi trasă şi închisă decât seara când se duceau să se culce. Două sărbători importante aveau loc simultan: Dragobetele şi Moşii de iarnă. De Dragobete, tinerii, în special, cumpărau bibelouri, seturi de pahare, mai o cămaşă, o cămaşă de noapte, o rochiţă de gata, un capot. Pentru Moşi, babele şi femeile măritate cumpărau, ca să împartă, farfurii, străchini, linguri de lemn, căni, lumânări şi tămâie, dar şi orez, grâu arnăut, mirodenii şi bomboane pentru colivă. Forfotă mare în magazin. Nu pleca nimeni cu mâna goală sau cu supărare în suflet.
Gânduri de sărbătoare
În magazin intră şi Mircea zis Unchiuleţu', fost ofiţer în armată, acum bătrân, bărbos şi adus de spate, în rest vioi la trup şi la minte. Unchiuleţu' era însoţit de Victoria, o bătrână vecină cu el, pe care se străduia de ani buni să o convingă de dragostea lui şi să se mărite cu el. S-au îndreptat către tejgheaua unde, într-o cutie lungă, din lemn, cu mai multe compartimente, erau papuci, ciorapi din bumbac, batice din stambă, din caşmir, din mătase şi broboade, dantele pentru aşternuturi, dar şi pentru gulere şi manşete. Baba Victoria pusese ochii pe o broboadă din lână groasă, culoarea cafelei. Băiatul lui Nea Nicu a sărit imediat şi i-a pus broboada pe cap şi a privit-o admirativ. Unchiuleţu' a privit-o ca un specialist şi i-a zis că-i şade bine şi a scos banii să plătească. Ochii verzi ai babii au sclipit de bucurie.
Baba Victoria a strâns broboada şi a îndesat-o în sacoşă, apoi s-a întors spre tejgheaua cu sticlărie, de unde Unchiu­leţu’ i-a cumpărat o frumoasă fructieră cu picior. În timp ce Unchiuleţu' studia o bicicletă pe care tocmai o încerca un bărbat, baba Victoria a cumpărat, pe furiş, o cămaşă din poplin azuriu ca cerul şi ca ochii moşului. A înhăţat-o şi-a vârât-o sub haină, la subraţul stâng. S-au mai uitat la una, la alta şi au plecat mulţumiţi spre casă.
Unchiuleţu' o ţinea de braţ şi saluta în dreapta şi în stânga, cu gândul în altă parte. "O mai cer o dată. Dacă nu vrea să fie baba mea, nu ştiu ce o să fac, dar o să fac ceva. O să împartă câte ceva de Moşi. Când o veni, îi zic. Dacă nu mă cheamă la ea, atunci nu vrea. Clar! Da, dacă mă cheamă şi facem Dragobetele, nu mai plec! Rămân la ea şi facem cununia, apoi ne mutăm la mine." Pe drum, baba Victoria se gândea: "Uite, domne, cum se potriviră sărbătorile astea! Trebuie să fie un semn bun. Nimeni nu e uitat. Şi dragostea, dar şi morţii! Faci puţină pomană, cât te ţine cureaua, să se bucure şi morţii, faci şi o petrecere de Dragobete, că n-o fi foc! Şi cu băiatul ăsta (Unchiuleţu’) trebuie s-o rezolv! E un semn! Da! Am să-l chem de Drago­bete şi-am să-i fac ce-i place lui mai mult! O mâncare de arpa­gic, cu pui! Îi făcea biată maică-sa, Dumnezeu s-o ierte! şi-am să-i dau şi cămaşa. Mă strânge de braţ. Ce mână frumoasă are! Trebuie să-şi dea jos barba! Dacă mai zice, am să-l iau şi gata! Fie ce-o fi!"