Ca de fiecare dată când dorea să se relaxeze, se ghemuise în fotoliu alături de albumele de artă şi cafeluţă. De la un timp, avea o stare ciudată şi, ca să-şi ostoiască sufletul, se delecta cu picturile minunate, din mulţimea de albume pe care le achiziţionase de-a lungul timpului. Inventase o tehnică, în raport de starea sufletească. Acum era la clasicii ruşi. Iubea mult temele lor şi, ca să intre cât mai bine în atmosferă, asculta în surdină un concert de Ceaikovski. Peisajele lui Isaac Ilici Levitan erau preferatele ei. Dintre toate, cele care redau înserările şi ceaţa îi erau cele mai apropiate de suflet. Se vedea ca o umbră mergând pe drumeagul ce trece podeţul şi duce undeva, nicăieri şi pretutindeni... Doar ea, înserarea şi drumul străjuit de mesteceni luminaţi de lună... Şi cele în care ceaţa... o învăluia treptat şi-i dădea un sentiment de siguranţă... Şi muzica lui Ceaikovski... Se reîncărca de linişte, de o energie molcomă, care se aduna consolidându-i psihicul. Uitase timpul şi nici nu voia să-l ştie.
Dar, cum tot ce-i frumos şi bun e dat cu dramul, în broască se răsuci o cheie şi pe uşă îşi făcu intrarea fiul ei, urmat de un prieten adus tocmai din Olanda. Era prima oară când îl vedea. Cu o chelie pufoasă şi o faţă roză şi dolofană, ca un popou de copil mic, olandezul, scund de statură şi rotofei, zâmbea. Întinzându-şi buzele cărnoase, ca două lipitori sătule, dezvelea două rânduri de dinţi perfecţi, din porţelan, într-un zâmbet libidinos. Bietul de el încerca să se facă plăcut numai că a picat în cel mai nepotrivit moment. Gazda s-a ridicat din fotoliu, ca să dea mâna cu el şi în felul acesta să întărească fizic repulsia faţă de acest invidid. A vorbit de multe ori cu el la telefon şi chiar îl văzuse în multe fotografii, dar... Introducerea s-a terminat şi s-au aşezat la o vorbă, în sufragerie. Din una în alta, ea a aflat că olandezul era proprietar de hotel în Cannes, avea un bar în Geneva şi un hotel în Viena. Om de afaceri nu glumă! Cu ce învârteli pe la noi? Se interesa de ceva noutăţi culinare, cât mai autohtone! "Noutăţi pentru voi!", gândi femeia. Şi, pentru că veni vorba, consideră că era momentul să le ofere ceva de mâncare, aşa că se scuză şi se retrase în "regatul ei" – bucătăria. Trăgea cu urechea ca să-l poată auzi pe intrusul care acum îi povestea fiului ei, într-o românească stâlcită, ce maeştri ai artei culinare are angajaţi.
Bucătăria noastră... multă iubire Femeia puse la cuptor legume, apoi, le servi o ţuiculiţă, pe care olandezul o plescăi puţin între buze şi, în timp ce se înroşea la faţă, primea din plin informaţii, de la fiul cel cunoscător, privitor la mărgeluţele pe care le face adevărata ţuică românescă. Îi lăsă să se documenteze şi să schimbe impresii şi se întoarse în "regat". Curând, un miros minunat începu să se insinueze până în sufragerie, răvăşind atenţia celor doi. În bucătărie, tava cu legumele bine pătrunse era acum băgată la cuptor, fără staniol, ca să se rumenească frumos, şi primise alături mulţime de mingiuţe din carne tocată, care sfârâiau mirositor, într-o tavă lungă şi subţire, cât să le încălzească. Totul fu pregătit, gazda îi pofti la masă, acolo, în bucătărie, aproape de tava cu aspect de tablou clasic, în căldura cuptorului şi a mirosului divin.Cum ţuica îşi făcuse datoria şi deschisese pofta, s-au aruncat asupra farfuriilor în care, peste legume, se proţăpeau perişoarele rumenii. În farfurioare mai mici, felioare de gogoşar roşu ca focul, oţeţit cât să te stârnească la mâncat, aşteptau răbdătoare ca să-şi facă datoria. Feliile din pâinea-baghetă dispăreau ca vrăjite şi curând câte un "hârcâit" din gât dădu semn că era nevoie de ceva udătură. Femeia aduse la masă un vin alb, vinul casei, într-o sticlă de un litru, învelită într-o cârpă neagră. Turnă din sticlă în pahare, un vin alb-auriu, care făcu imediat mulţime de băşicuţe, întocmai ca şampania. Ciocniră şi după plescăitura care-i aparţinea musafirul dădu din cap afirmativ. "Olandezul e cu ORL-ul pe fază", îşi spuse femeia în gând. Desertul a fost simplu pentru gazdă şi minunat pentru musafir: o budincă de scoici mititele de paste, cu brânză de vaci. Cu foamea potolită, s-au întors în sufragerie, unde s-a pornit o avalanşă de întrebări şi răspunsuri.
Olandezul dorea să înţeleagă! Şi, pe măsură ce punea întrebările, femeii nu i se mai părea atât de antipatic, iar el lăsase din aerul acela nesuferit prin care dorea să se facă simpatic cu orice preţ. Acum parcă nu o mai deranjau degetele lui dolofane şi rozalii şi nici obrajii. Când a întrebat de ce nu au mâncat în sufragerie şi i-a aruncat o privire ciudată, femeia a alungat ultimele resentimente şi a început să-i spună crezul ei.I-a spus că, din toată casa, bucătăria este locul cel mai iubit de oameni. Acolo multe dispute se rezolvă de la sine, acolo se dezvăluie sufletul omului. Bucătăria este locul ce aduce omul acasă, uneşte familia. Bucătăria dă satisfacţii nebănuite. Bucătăria românească e o comoară a noastră, e mai bogată, mai adaptabilă etc. etc.
Salata perfectă Olandezul asculta plin de interes, ca un spion pe fază. Au vorbit despre salatele care, pentru el, aveau o importanţă deosebită şi i-a cerut părerea despre cum ar trebui să fie "construită o salată perfectă". Gospodina i-a spus că fiecare salată e perfectă, dacă asociezi bine ingredientele şi dacă ţii cont de felul de bază sau de momentul în care o serveşti şi, mai ales, să o faci cu mâna goală. Să amesteci ingredientele după cum le simţi şi să pui sosul după cum ai învăţat, ţinând cont dacă la masă ai bărbaţi sau femei! Să ştii cum să le asortezi, să le adaptezi, îţi trebuie multă experienţă. Asta a învăţat de la bunica şi ea de la bunica ei şi aşa mai departe. Iscoditorul musafir era încântat de discuţie, dar trebuia să plece şi nu se prea îndura. Întrebă de cum şi în ce fel a pregătit masa, cum şi ce legume a folosit, în ce moment a pus şi ce fel de stafide erau în budică, ce fel de brânză, de ce era sticla de vin acoperită cu husa neagră, din ce fel de struguri a făcut vinul, ce cantitate de struguri a folosit şi cât vin a scos şi a aflat totul, ba chiar şi că vinul era ţinut la întuneric pentru ca să nu-şi schimbe culoarea, întrucât nu avea nici o substanţă chimică pentru limpezit. A lăsat la urmă micuţele perişoare. În timp ce se îmbrăca, înşira, mijind ochii albaştri, umbriţi de gene blonde, ţapene, ingredientele pe care le-a descoperit. Dar s-a oprit şi a cerut ultimul ingredient, care, după părerea lui, era hotărâtor pentru gustul şi "parfumul" acestora. Femeia a înşirat şi ea, tacticoasă, aceleaşi ingrediente, apoi i-a zis de piper, un praf de ienibahar şi... Olandezul era numai urechi. Şi...? Aştepta încordat. Femeia se ridică, puse un rând de vinişor ca să ciocnească de plecare şi ridicând paharul zise: Noroc! Şi la perişoare am adăugat un vârf de cuţit, dar nu mai mult, de... TALENT!
Legume la cuptor
Ingrediente: 10 pălării de ciupercuţe, un ardei gras roşu şi unul verde, 3 roşii, 3 cepe, 2 dovlecei, o ţelină mică şi 3 morcovi, puţin unt, ulei de măsline, sare, piper.
Preparare: Încingeţi cuptorul şi într-o tavă emailată turnaţi puţin ulei de măsline, apoi montaţi ciupercuţele şi puneţi în fiecare câte o "unghie" de unt şi un praf de sare, adăugaţi feliuţe subţiri de morcov, de dovlecel, de ţelină, fideluţe de ceapă şi bucăţele rupte de ardei. Montaţi felioare rotunde de roşii, pudraţi cu un praf de sare şi de piper. Acoperiţi cu staniol şi daţi la cuptor 30 de minute. Scoateţi, înlăturaţi staniolul şi băgaţi la cuptor 15 minute pentru rumenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu