duminică, 8 martie 2009

Tablou rusesc şi pomană


Pe măsură ce avansează omul în vârstă se întâmplă să uite tot felul de lucruri, evenimente şi date. Pe unele le uită de-a dreptul, pe altele le "uită" intenţionat şi se scuză că-i bătrân. Sâmbătă, pe la prânz, doi bătrâni discutau, pe bancă, în curtea bisericii noastre. Cei doi arătau ca nişte personaje dintr-un tablou rusesc. Mă dureau picioarele şi m-am aşezat lângă ei, aşteptând să se termine slujba. Am înţeles că unul, cu o căciulă din blană bătrână şi obosită, care avea doar doi dinţi pe gingia de jos, era nemulţumit de faptul că uitase o dată importantă din viaţa lui. Mai precis, ziua în care murise soţia lui şi a fost nevoit să-i facă pomană cu o lună întârziere! Dar, ce-l durea mai mult era faptul că nepoata lui, cea care-l ajutase să prepare bucatele pentru împărţit, uitase şi nu a preparat o anumită prăjitură preferată de răposată. În timp ce moşul supărat îşi spunea necazul, celălalt moş cu mâinile pe genunchi, probabil că-l dureau, şi cu privirea niciunde, părea că ascultă. Deodată, acesta se întoarse şi-i zise: 
- Lasă mă că-i faci data viitoare! Acu’ s-o mănânce p-asta! Ce, nu-i bună? Să’ nţeleagă şi ea! Şi, tu de ce n-ai ştiut prăjitura? Că o făcea mereu! Doar p’ asta o ştia! A vrut mama s-o înveţe alta da’ nu s-a lipit nimic de ea!  
Moşul cu doi dinţi şi-i arătă râzând ghiduş şi zise: 
- Parcă mă-ta ştia alta! Ştia doar să facă mâncare, dar prăjituri, ioc! 
- E, şi atunci ce pretenţii mai are?, întrebă celălalt moş, tot ghiduş. Eu am tras concluzia că cei doi moşi erau cumnaţi. Unul vitregit de soţie, iar celălalt de soră. 
- Mă, da cum de-am uitat eu data, nu ştiu şi pace?!, nu se împăca văduvul. 
- Păi, probabil că s-a săturat şi ea de pomenile tale! Şi ale fetei!, îi zise în râs fratele răposatei. 
- Mă, tu glumeşti cu chestiile astea, da’ ai să dai socoteală!, îl atenţionă văduvul. 
- Zău, te pomeneşti că n-o să-mi faci pomană sau o să mi-o faci uitată!, zise moşul frecându-şi genunchii. - - - Mă, nu râde că nu ştii ce uşurare îmi aduce în suflet atunci când îi fac pomană!, zise moşul strângându-şi ochii a plâns. 
- Te cred! Te bucuri! Parcă eu nu ştiu! Lasă, că şi eu aş fi făcut la fel! Păi, atunci când a venit la mine şi m-a spus lu’ a mea, că eram pe felie cu Geta de la roluit plase, crezi că n-aş fi strâns-o de gât, cât îmi era de soră? Şi când a venit şi-a făcut-o ţărancă? Bă, am multe pe suflet! Da, Dumnezeu m-a ajutat! Pă ea nu! Pă tine da! Aşa că, las’ că eu ştiu şi cât ai pătimit tu! Acu’ gata! Data viitoare eu nu mai vin la pomană! Dacă mă chemi la o ţuică, bine, dacă nu, nu! Dacă vrei să ştii, că uite sunt aici la biserică şi e păcat, dar tot ţi-o spun: eu sunt sigur că în sinea ta te bucuri că ai scăpat de o zgripţuroaică! Parcă nu ştiu că te şi bătea! Şi să-ţi mai spun una: dacă nu te bucuri, înseamnă că eşti un prost şi că e păcat că a murit înaintea ta!, îi zise fratele răposatei în timp ce se ridica cu greu de pe bancă. 
- Uite mă, că s-a terminat slujba! Na, că vine fii-mea cu coşuleţul! Hai, spre poartă, că dă ea câte ceva pe drum!, îi mai zise neconsolatului soţ, în timp ce-l înhăţa de mânecă. 
- Auzi mă, mi-am adus aminte care era prăjitura: îi zicea prăjitură cu gem! Las’ că-i spun fetei, şi-i face! Ai să vezi!, îi mai zise în timp ce se depărtau.

Un comentariu:

valy spunea...

LA MULTI ANI!