"Nici o masă fără peşte!" era reclama care isteriza populaţia în perioada antedecembristă. Atunci, când auzeam de peşte mi se făcea părul măciucă. Mi se părea ca o pedeapsă. Asta pentru că nu exista o tehnică inteligentă de a influenţa "boborul"! Dacă ne-ar fi oferit nişte reviste de fâţe, pardon, fiţe, care se hrăneau pentru a-şi menţine silueta şi frumuseţea cu peşte, cu legume etc., toate "boboarele" s-ar fi înghesuit să cumpere şi mai ales să consume. N-ar mai fi fost un lucru impus, ni s-ar fi părut ceva de bon-ton. Ceva cu aer de Occident...
Găseai la toate magazinele mulţime de feluri de peşte. Iar în cele din centrul Capitalei: Polar, Delta Dunării, Pescarul găseai, în afară de macrou şi stavrid, chiar şi calcan, thai, ton, calmari etc. Din păcate, nu aveam ochi pentru bietul peşte! Şi când te gândeşti cât bine ne-a făcut! A fost eroul unei perioade unice din viaţa noastră! Apropo! Ştiţi că erau şi pui care miroseau a peşte? Nu?! Ba da! Cumpărai un neam de puişor, cu origini nobile de Crevedia, şi când îl găteai mirosea a peşte! Pentru că erau hrăniţi şi cu praf din oase de peşte. Că doar nu degeaba aveam aproape cea mai mare flotă de pescadoare din lume! Puteai prepara şi o plăcintă cu peşte! Mergea grozav la "Doi ochi albaştri", ţuica aia ieftină care avea pe etichetă un desen cu două prune! Bine zicea un fost coleg al meu că nevastă-sa gătea dintr-un pui: ciorbiţă, fripturică şi peşte prăjit!
Dar să revenim la peşte. Să vă spun că cele mai grozave conserve, minunate pentru pachet, erau cele din crap marinat. Sosul din roşii adevărate şi o bucată mare de crap, cât se poate de românesc, ar face azi ravagii printre cunoscători!
Eroul nostru era stavridul! Când te gândeşti că un kilogram costa numai 12,50 lei! Economie serioasă la buget şi, în plus, scuteai efortul de a sta la coadă. Îl găseai în orice magazin "Alimentara". Făceai din el mai multe preparate: prăjit, fript, fiert şi la cuptor. Ima¬ginaţie să fi avut şi te descurcai cât ai zice… "peşte"! Dar, ce te făceai dacă ajungeai să prepari numai stavrid? Azi, mâine, poimâine şi tot aşa... Până când?! Până când cineva avea să strige: "Ajunge, că nu mai vin acasă dacă-mi mai miroase a peşte fiert încă de la intrarea în bloc!", aşa cum ţipa, din când în când, soţul meu, depăşit de problemă. Avea dreptate, săracul! Ajunsesem să mirosim a cherhana! Schimbam ceva, pe ici pe colo, şi găteam o ciorbiţă de stavrid dar şi rasol afumat de porc, cu fasole. O ciorbiţă de cartofi şi nişte stavrid pe ghiveci de legume la cuptor, iar pentru pacheţel un peşte prăjit – sau chiar o saramură la borcan – făceau meniul unei zile obişnuite. Nu mai bunătăţi, o să ziceţi! Dar atunci nu aveam celulită, nu aveam diabet, nu eram atât de graşi!
Peşte şi iar peşte! Acest animal tăcut. Tăcut, am spus? Un exemplu moralizator. Da, era şi ăsta un indiciu pe care mulţi nu l-am sesizat! Mut ca... stavridul! Reclama putea suna cam aşa: "Şi la masă ca un... peşte!"
Dacă avea numai calităţi?! Ce, nu era ieftin şi se găsea pretutindeni? Nu era bun la gust? Unde mai pui că peştele a fost şi va fi terapeutic! Conţine o mulţime de substanţe necesare orga¬nismului uman, mai ales fosfor! Fie vorba între noi, noroc cu Revoluţia, că mai aveam puţin şi renunţam la iluminatul nocturn. Ba, chiar, bănuiesc membrii familiei unui vecin care licureau prin camere, făcând economie de curent electric! Âştia intraseră atât de bine în temă, încât asimilaseră toate avantajele regimului. Mai ales, dovedeau că peştele este foarte important pentru inteligenţă. Da, o demonstrau. Se strecurau pe uşă când se întorceau acasă, se înmulţeau ca peştii, erau 12 în patru camere! Era o muţenie la ei în apartament, nici copiii nu sco teau un sunet! Stăteau pe întuneric, pentru că stingeau lumina de la opt seara, folosind lanterne mici în caz de... şi chiar am observat la unii dintre ei o depărtare ciudată a ochilor, deci tendinţa de a imita aspectul peştelui.
În zilele noastre, găseşti tot felul de peşti! Dar periculoşi! Erau şi atunci un anumit fel de peşti! Dar din soiul celor de nămol, de fundul apei! Âştia nu se arătau şi erau folosiţi numai dacă erai cu dare de mână şi cu influenţă mare. Altfel, te găsea consoarta cu peştoaica şi treceai la munca de jos, la pensie alimentară. Dacă te ajuta colegul de pescuit de la sindicat, erai la coadă pe lista de garsoniere, până atunci locuiai la căminul de nefamilişti. Acum nu mai vorbim de un amărât de stavrid. Nu, acum sunt toni uriaşi, somoni, caracatiţe, ţipari. Âştia sunt patronaţi de rechini! Da, rechini înconjuraţi de alaiuri de fâţe şi guvizi! Şi nu sunt ieftini, ca să ia tot românul! Ne costă scump! Tot ce pui pe lângă ei e din import! Limete, avocado, capere, sare de mare, piper multicolor etc. Nu mai merg legumele din fundul curţii de la bunica! Mai găseşti câte un amărât de stavrid care se poate găti fără limete, doar cu lămâie şi usturoi, dar nu se serveşte la un local de fiţe, cu 50 de lei porţia! Şi, din punct de vedere politic, este dubios! Vine de dincolo, de pe vremea... şi nici nu evoluează! Nu are tendinţe de rechin! A rămas tot stavrid!
Stavrid umplut cu ciuperci
IngredienteI: un stavrid mare, 2 cepe, un morcov, o conservă mică de ciuperci, 5 căţei de usturoi, o lămâie, sare, piper, un pahar vin alb sec, foaie de dafin, ulei.
Preparare: Curăţaţi peştele şi pudraţi-l cu sare şi piper. Tăiaţi ceapa fideluţă, daţi morcovul pe răzătoare şi apoi căliţi în puţin ulei, adăugaţi ciupercile, usturoiul pisat, dregeţi de sare şi piper. Umpleţi peştele cu legumele călite şi legaţi-l cu aţă. Într-un vas puneţi ulei, turnaţi vinul şi montaţi peştele umplut, peste un pat din legumele rămase. Acoperiţi cu staniol şi daţi la cuptor pentru 30 minute, la foc potrivit. Când e gata scoateţi staniolul, turnaţi zeama de lămâie peste peşte şi lăsaţi pentru rumenit la foc iute 5 minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu