Nuntă la cantină!

Tânăr să fii şi să vrei să te căsătoreşti. Din punct de vedere organizatoric şi acum este o problemă, dar cu mulţi ani în urmă era un adevărat calvar.
Însă lucrurile se puteau aranja mult mai uşor dacă erai angajat la o întreprindere care avea cantină. Discutai cu şeful cantinei, "cădeai cu el la pace" şi era de acord, apoi alegea personalul şi puneai la punct toate detaliile, după care te trimitea să faci formele pe cale ierarhică. Făceai o cerere către director, dar mai întâi ţi-o semna preşedintele de sindicat, după ce scria mare "De acord" şi te felicita. Directorul scria şi el "Da", semna, te felicita, apoi te duceai la contabilitate, lăsai cererea, te felicitau toţi, ţi se făce o notă către casierul care-ţi încasa banii, îţi elibera o chitanţă şi te felicita. De aici, felicitat de toţi şi fericit c-ai reuşit, te duceai cu chitanţa la cantină apoi revedeai detaliile cu şefu’.
Ei, uite aşa a reuşit un prieten al meu, inginerul Gigi Adamescu, să facă nunta la cantina întreprinderii şi, întrucât mireasa, colega noastră, inginera Mihaela Costea, era puţin gravidă şi sorocul era aproape, aveau la dispoziţie doar zece zile. Aşa că membrii celor două familii, toţi colegi de-ai noştri, s-au pus pe treabă. O parte a familiei a mobilizat colegi ai ambelor tabere, prin împărţirea de invitaţii, să participe la fericitul eveniment. O altă parte, mai nevăzută, s-a ocupat intens de procurarea şi prepararea mâncăru¬rilor şi a băuturilor.
Bogdan, bucătar şi şef al cantinei de mai bine de 20 de ani, om cu multă experienţă, a coordonat toată organizarea, de la întocmirea meniului până la numirea invitaţilor de onoare. Lângă cantină, la o străduţă distanţă, se afla o biserică frumoasă, aşa că Bogdan împreună cu naşul şi cu socrul mare s-au dus şi au aranjat cununia religioasă pentru ziua de duminică. Deci vineri cununia civilă şi o parte dintre invitaţi mergeau acasă la tinerei să ciocnească un pahar, urmând ca duminică să participe cu mic, cu mare, la nuntă.
Evenimentul civil a avut loc! Toţi erau fericiţi şi implicaţi în marea aventură a nunţii.
Încă de sâmbătă seară, partea invizibilă a familiei şi-a făcut simţită prezenţa prin transportul şi depozitarea băuturii, salamurilor, sarmalelor, prăjiturilor, cozonacilor şi torturilor. Duminică dimineaţă s-au prezentat doi băieţi, care se ocupau în mod normal de instalaţia audio a sălii de spectacole a întreprinderii, şi au pus la punct aparatura, precum şi rolele cu benzile magnetofonului socrului mic.
Curând apăru şi taraful întreprinderii, mai puţin Lucian, acordeonistul, care se afla acasă la mireasă. Timpul a trecut şi pe strada dinspre biserică îşi făcură apariţia câţiva copii, urmaţi de alaiul nuntaşilor, în lălăiala acordeonului care omora "Ia-ţi mireasă ziua bună!". La intrarea în sala cantinei, toţi nuntaşii se buluceau şi scoteau exclamaţii de admiraţie vizavi de modul plăcut în care fusese ornată sala şi aranjate mesele. Găleata cu apă pusă la intrare era pe jumătate plină cu monede şi, la ultimul intrat (deocamdată), uşa s-a închis şi petrecerea a început. Fiecare s-a aşezat după cum stabilise staff-ul, adică la masa mare, cea de la protocol, erau mirii, naşii şi socrii, iar la celelalte, în raport de rang şi relaţii cu familiile, se aflau invitaţii, câte patru la o masă.
După antreuri, ţuici de Piteşti, câteva coniace şi valsul mirilor, unele mese s-au grupat după criteriul simpatiilor, şi nunta a intrat pe făgaş normal. Fericiţi, socrii se agitau şi verificau dacă toţi mesenii erau mulţumiţi, eventual schimbau o furculiţă ruginită cu una din inox sau o farfurie prea ciobită cu una intactă, cu scuzele de rigoare. Cu¬rând apărură şi cafele! Cafea adevărată, cinci kilograme, procurată de naşul într-o delegaţie la Timişoara.
La sarmale toţi au fost încântaţi şi chiar s-au bisat unele porţii, punând la lucru suplimentar fetele care ser veau. Coafate şi îmbujorate de fard, demonstrau că pot arăta şi bine, nu ca de obicei, când serveau la program. Vinul îşi făcea loc, alunecând pe gâturile însetate, sporind roşeaţa din obraji. Sticlele de apă minerală, rece ca gheaţa, potoleau căldura. Cafeaua ajuta digestia şi stimula la dans. Tineretul ţopăia, iar partea audio – şi taraful, din când în când – făcea un zgomot infernal, tulburând liniştea străzii.
Într-un moment de scurtă oboseală, se făcu simţit un iz, mai apoi un miros, ba chiar un fum diafan de fripturi! Ah! Ce divin!, aclamau unii de încântare şi poftă. Bogdan se iţi câteva clipe ca să cerceteze atmosfera şi, parcă, număra mesenii. Fripturile începură să apară pe mese, iar molfăiala generală reduse la tăcere şi taraful care "servea şi ei". Vinul şi câteva beri ungeau gâturile. Moleşeala îi cu prinse şi picioarele începură să se întindă pe sub mese. În acalmia creată, şeful de la Secţia a IV-a, inginerul Vică Sandu, constată:
- Ia, uite, bă! Parcă am fi la cantină în cursul săptămânii! Da, numai TESA producţie! A, uite şi vreo doi-trei şefi de echipă, de la a III-a! Aaaa, salut «Sindicat»!", mai zise şi dădu mâna cu preşedintele, care trecuse să verifice situaţia.
Alte rânduri de cafea, berici şi vin. Difuzoarele începură iar să bubuie, amestecând "tesele" tinere de la toate secţiile. Şefii, plini de mâncare şi băutură, uniră trei mese şi începură o discuţie. "Sindicat" trebuia să recupereze, pentru că lipsise ceva timp. La prima pauză muzicală, una dintre neveste, şefă la a III-a, se întoarse la masă şi strigă la ei:
- Mă, băieţi, ce-i aici, şedinţă de producţie? Hai! Băgaţi nişte bancuri, că vrem să ne simţim bine!". "Sindicat" se ridică şi jură:
- Pe osul meu de la cantină!, stârnind hohotele celor din jur. Şi băgară bancuri, amânând discuţia pe a doua zi la opt.
A venit vremea dulciurilor şi primul căsăpit a fost tortul mirilor. Tăiat şi îmbucătăţit, a dispărut ca prin far mec. Au apărut platouri cu felii de tort, cozonac, fursecuri şi alte prăjituri delicioase. Înfruptarea a fost generală şi satisfacţia pe măsură. Apa minerală era pe sfârşite, vinul pe ducă, iar într-o sacoşă erau două sticle cu coniac dosite. Pentru căpăcirea şefimii, care abia aştepta să se retragă în intimitatea biroului unuia dintre ei.
Gata! S-a dat marşul, mirii se retrăgeau. Toată lumea, plicurile pe masă! Ca la comandă, au început, după puteri, să se îmbrace, dar nu înainte de a depune plicul. Unii îl dădeau personal naşului, care le mulţumea şi se fasolea la felicitările primite. Curând, mesenii au plecat, fetele care au servit au început să strângă şi să aranjeze mesele în poziţiile iniţiale. Farfuriile şi tacâmurile erau spălate şi inventariate rapid, feţele de masă erau schimbate cu cele obişnuite, în pătrăţele albe şi roşii. Bogdan, fericit că nu s-a petrecut nici un incident, supraveghea demontarea instalaţiei audio şi calabalâcul tarafului.
Familia şi naşii au numărat banii şi, mulţumiţi de rezultatul adunării, au cinstit cum se cuvine pe Bogdan, pe fete, taraful şi pe băieţii de la staţie. Toată lumea era mulţumită! Abia a doua zi aveau să apară bârfele! Bogdan frânt de oboseală, după ce a pus lacătul la cantină, s-a prăvălit într-un taxi, dispărând în noapte. Liniştea s-a aş ternut iar peste străduţa din cartierul muncitoresc.
A doua zi, două ghirlande uitate la o fereastră şi aspectul mulţumit al fetelor care serveau la mese amin teau de petrecerea din seara precedentă. În rest, cantina îşi recăpătase aspectul şi rostul.
Scoarţă de nucă
Ingrediente: 3 ouă, 100 g făină, 200 g zahăr pudră, 200 g nuci tăiate fin, zahăr tos pentru ornat şi făină pentru tapetat tava.
Preparare: Se freacă gălbenuşurile cu zahărul până se albesc, se adaugă făina câte puţin şi nucile. După omogenizare, amestecând uşor, se înglobează albuşurile bătute spumă tare. Într-o tavă tapetată cu făină se toarnă compoziţia şi se dă la foc potrivit 15 minute. Se scoate şi, fierbinte, se presară cu zahăr tos şi se taie după dorinţă.