Prietenia este ca o piatră preţioasă ce nu-şi pierde din strălucire şi valoare, chiar dacă a stat mulţi ani ascunsă. Amintirile şi prietenia sunt comori ale vieţii.
Ascultam "Romantic"-ul şi-mi plimbam mintea pe sub teii seculari, din faţa Spitalului Brâncovenesc, în aşteptarea tramvaiului 8, care avea să mă ducă spre casă şi simţeam mirosul florilor amestecat cu cel al apei din fântâna arteziană ce împrăştia stropi. Preluaţi de o pală de vânt, stropii ajungeau până pe trotuarul din faţa spitalului, lăsând o dâră umedă peste stradă. Imaginea minunată era inspirată de aşteptarea unui vechi prieten. Îmi fusese ca un frate. De 35 de ani nu ne-am mai văzut! Venea în vizită. Rămas văduv, pustiit şi singur îşi petrece timpul bătrâneţii alături de animalele iubite şi, pentru că are timp, e un fel de a spune, s-a hotărât să-şi viziteze prietenii care i-au mai rămas în viaţă. S-a gândit întâi la mine! Sunt năpădită de toate amintirile frumoase ce ne-au legat. Mi-a venit în minte faptul că îi plăcea o anumită salată, pe care soţia lui i-o pregătea cu mulţi ani în urmă. Ca să-i fac o surpriză plăcută şi să stimulez aducerile aminte, i-am pregătit salata. Soţia lui o numea "salată minunată", pentru că ascundea în mijlocul ei un conţinut, de fiecare dată altul, după ce avea ea în frigider.
Soneria ţârâi şi am sărit ca arsă. În prag apăru un bărbat înalt, cu părul cărunt. Purta acelaşi model de haină, care-i marca talia suplă şi înălţimea. Nu-mi venea să cred! Nu se schimbase prea mult. Îl poftesc în casă şi ne îmbrăţişăm! Doamne! Cât de mult îmi lipsise! După introducerile obişnuite ne instalăm, ca în tinereţe, la bucătărie! La fel ca atunci! Ce sufragerie, ce fotolii?! Aici, pe canapeaua de la bucătărie, în mirosul uşor de mâncare proaspăt gătită, căldură şi abur de cafea. Aici curg amintirile şi vorbele ţâşnesc fără zăbavă. Uităm rapid de lumea din jur şi ne avântăm într-o lume numai a noastră. O lume din care mulţi au plecat, lăsându-ne amintiri nepreţuite şi bogăţii în suflet. Iubire, respect şi multă îngăduinţă.
Când şi-a şters prima oară broboanele de pe frunte, am observat că se întunecase deja şi nu-i pusesem pe masă nimic. Am pus masa şi i-am oferit "salata minunată". Prietenul meu, uimit, a întins mâna către platoul cu salată. L-a tras mai aproape de el cu mâna tremurândă. Mângâia o feliuţă de castravete. Pe obrajii lui izbucniră deodată două râuri fierbinţi de lacrimi, probabil îndelung reţinute, pe care acum, aici, în căldura bucătăriei şi a prieteniei, şi-au găsit drumul, uşurându-i sufletul încărcat de mult dor şi suferinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu