Adulmec, să le găsesc cusur mirosurilor de afumătură ale muşchiului de vită împletit, ale şunculiţei şi ale cârnaţilor de oaie încrucişaţi, cu ochii sfoară pe chişca de porc… Nu găsesc însă nimc în stare să-mi “satisfacă” apucăturile de “babă cârcotaşă”, aşa că mă-ndemn să aflu mai multe despre reţete bucovinene chiar de la cea care le-a adus – spre ispitire – tocmai în Capitală (că, deh, se ştie, bucureşteanul are gusturi subţiri, iar bucatele româneşti autentice tare îi sunt pe plac!).
Viorica Ţăranu-Baciu, soţia lui Ion şi mama a trei fete, Ana, Delia şi Veronica, este de felul ei din localitatea Fundu Moldovei, Bucovina. Are obraji ca piersica şi ochi vioi de veveriţă. Îmi spune că toate produsele pe care le-au adus sunt neaoşe, să nu pun la îndoială autenticitatea lor.
Tocmai la vorba asta apare lângă noi şi “domnul Ion”, etalând cu mândrie o pălărie ce-i dădea un aer “mafiot”. Se vârî ghiduş între noi şi se lăsă descusut la amintiri. Aşa aflu că este nepot al uncheşului Toader Baciu, “Dumnezeu să-l odihnească!”, renumit măcelar şi că uncheşul era în stare să prepare orice produs din carne. De porc, vită, oaie, pasăre şi orice vânat uncheşul făcea minuni! Şi a făcut una mai mare: l-a luat de ucenic pe Ion, unicul nepot din familie care i-a îmbrăţişat meseria. Ion şi Viorica, soţia sa, prin muncă şi cutezanţă au reuşit să facă această afacere să meargă şi să prospere. Au antrenat copilele şi alte rude, ba chiar şi viitorii gineri participă activ şi rodnic la sporul familiei.
După o mulţime de participări la prezentări şi festivaluri gastronomice, ca să poată satisface şi pe cel de-alde mine, care pofteşte, dar n-are de unde, familia a hotărât să deschidă în Bucureşti un magazin în care să poată desface produsele şi, eventual, să aducă marfă şi la comandă, după dorinţele clienţilor!
Cârnaţii, şunca, antricotul umplut trebuie stropite cu un vin tânăr, vesel, “vinul bunicii”, Muscat sau Cabernet, după cum doreşte cumpărătorul. Salata de ghebe, gogonelele şi zacusca de ghebe cer şi ele ceva vin. La prăjiturile de casă şi cozonacul cu miezul galben străbătut de un strat gros şi îmbârligat de nucă aromată, merg vinuri din soiuri mai dulcege, de desert.
Şi, cum admir şi-mi umplu sufletul cu bucurii bucovinene, zăresc într-un coş de nuiele un morman de “cobze” din brad. Cobze care ascundeau, lăsând perfid doar mirosul să mă năucească, păstrăvi de o palmă, afumaţi! Pălăriatul domn Ion, prinzându-mi mişcarea către cobze, îmi şi vârî sub nas o ţuică de prune cu schinduc care puse capac şi tulbură adânc sufletul meu uşor de ispitit. L-am luat la întrebări. Se lăsa în braţele poveştii, pomenind mereu de uncheşul, cel care l-a învăţat arta de a combina aromele pentru cârnaţi, taina cantităţilor şi a momentului când trebuie puse unele şi altele. Şi, cum aşchia nu sare departe de trunchi, pălăriatul îşi are şi el o taină! Cea a cârnaţilor cu busuioc! Da, cârnaţi unici! Patentaţi! Şi-mi spune reţeta! Aşa, în mare, ca să rămână totuşi taină...
Din pulpiţă de porc tânăr, tocată de două ori, cu busuioc, sare, piper, coriandru, nucşoară se fac cârnaţi care se afumă musai la fum de lemn de fag. Atât, că restu-i taină de familie!
Viorica Ţăranu-Baciu, soţia lui Ion şi mama a trei fete, Ana, Delia şi Veronica, este de felul ei din localitatea Fundu Moldovei, Bucovina. Are obraji ca piersica şi ochi vioi de veveriţă. Îmi spune că toate produsele pe care le-au adus sunt neaoşe, să nu pun la îndoială autenticitatea lor.
Tocmai la vorba asta apare lângă noi şi “domnul Ion”, etalând cu mândrie o pălărie ce-i dădea un aer “mafiot”. Se vârî ghiduş între noi şi se lăsă descusut la amintiri. Aşa aflu că este nepot al uncheşului Toader Baciu, “Dumnezeu să-l odihnească!”, renumit măcelar şi că uncheşul era în stare să prepare orice produs din carne. De porc, vită, oaie, pasăre şi orice vânat uncheşul făcea minuni! Şi a făcut una mai mare: l-a luat de ucenic pe Ion, unicul nepot din familie care i-a îmbrăţişat meseria. Ion şi Viorica, soţia sa, prin muncă şi cutezanţă au reuşit să facă această afacere să meargă şi să prospere. Au antrenat copilele şi alte rude, ba chiar şi viitorii gineri participă activ şi rodnic la sporul familiei.
După o mulţime de participări la prezentări şi festivaluri gastronomice, ca să poată satisface şi pe cel de-alde mine, care pofteşte, dar n-are de unde, familia a hotărât să deschidă în Bucureşti un magazin în care să poată desface produsele şi, eventual, să aducă marfă şi la comandă, după dorinţele clienţilor!
Cârnaţii, şunca, antricotul umplut trebuie stropite cu un vin tânăr, vesel, “vinul bunicii”, Muscat sau Cabernet, după cum doreşte cumpărătorul. Salata de ghebe, gogonelele şi zacusca de ghebe cer şi ele ceva vin. La prăjiturile de casă şi cozonacul cu miezul galben străbătut de un strat gros şi îmbârligat de nucă aromată, merg vinuri din soiuri mai dulcege, de desert.
Şi, cum admir şi-mi umplu sufletul cu bucurii bucovinene, zăresc într-un coş de nuiele un morman de “cobze” din brad. Cobze care ascundeau, lăsând perfid doar mirosul să mă năucească, păstrăvi de o palmă, afumaţi! Pălăriatul domn Ion, prinzându-mi mişcarea către cobze, îmi şi vârî sub nas o ţuică de prune cu schinduc care puse capac şi tulbură adânc sufletul meu uşor de ispitit. L-am luat la întrebări. Se lăsa în braţele poveştii, pomenind mereu de uncheşul, cel care l-a învăţat arta de a combina aromele pentru cârnaţi, taina cantităţilor şi a momentului când trebuie puse unele şi altele. Şi, cum aşchia nu sare departe de trunchi, pălăriatul îşi are şi el o taină! Cea a cârnaţilor cu busuioc! Da, cârnaţi unici! Patentaţi! Şi-mi spune reţeta! Aşa, în mare, ca să rămână totuşi taină...
Din pulpiţă de porc tânăr, tocată de două ori, cu busuioc, sare, piper, coriandru, nucşoară se fac cârnaţi care se afumă musai la fum de lemn de fag. Atât, că restu-i taină de familie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu