De Crăciun, împreună!!

Un lucru extrem de periculos este să te laşi pradă supărării, să renunţi la tine, să nu mai vrei nimic. Să uiţi că unii au nevoie de tine, că eşti folositor.
Cineva sună scurt. Ah! Nu dorea să răspundă. Era obosită, scârbită. Ochii i se împăienjeneau, dimineaţa era mizerabilă pentru că o durea tot corpul şi abia se târa până la bucătărie ca să-şi facă un ceai şi o cafea. La uşă, era femeia de serviciu cu o pungă de plastic în mână:

– Bună dimineaţa! Da’ ce aveţi, vă e rău?, o întrebă ea îngrijorată.

– Nu mă simt prea bine! Sunt obosită şi vreau să stau în pat.

– Bre! Nu e bine să te laşi! Poate eşti răcită?! Vrei să-ţi fac o frecţie?

– O frecţie ar fi bună, dar ştii tu să-mi frecţionezi sufletul?, o întrebă ca s-o pună în încurcătură.

– Bre! Lasă textele astea! Ia uite colea ce ţi-a trimis fii-mea! Vezi? Croasantele alea... ce a învăţat de la matale. I-au ieşit la fix! Exact cum le faci matale. Bre! Ţi-o spun ca să ştii: dă-le naibii de jigodii, urâte şi rele, ia ce e bun că vine Crăciunul!! Noi avem nevoie de matale! şi căţeii? Cine le mai dă mâncare?, o întrebă ea.

– Termină, dragă! Hai să bem o cafea că, nici să mor nu mă laşi!, îi zise ea şi intrară în bucătărie.

– Bre! Faci Crăciunul cu noi? Dacă nu vine băiatul şi fata matale? Să-mi zici, ca să le spun la copii că vii! Să fim împreună! Ia prăjitura, că precis n-ai mâncat nimic! şi tăie croasantul pe o farfurică. – Bine, o să-l mănânc. Şi, de Crăciun vin la voi! N-am musafiri.

– Fii-mea a făcut prăjitura aşa, de încercare. Face mai multe pentru Crăciun. Vine şi naşu’ instalatoru’! Ăla care ştie multe poezii! Mîine să vii, că tăiem porcul! Hai că plec! Vin mai târziu!, îi mai zise femeia şi ieşi.

Mai înviorată, se aşeză pe scaun şi începu a studia jumătăţile de croasant. O îmboldea curiozitatea. Hm! Din punct de vedere al aspectului era minunat. Se vedea în secţiune foietajul, crema de vanilie, feliuţele de kiwi şi bucăţelele de coji de portocală, fierte în sirop de zahăr. Am să-i mai presar zahăr vanilat şi un strop de toping de ciocolată, ca să-i schimb aspectul, se gândi. Oh, se trezi din nou la viaţă! Îşi masă uşor mâinile bătrâne şi se ridică. Un junghi îi străpunse fiecare călcâi, dar nu renunţă. Îşi puse şorţul şi se duse să scoată două căpăţâni de varză murată. Dacă tot se va duce la tăiatul porcului, o cratiţă cu varză călită n-ar face rău lângă pomana porcului şi ceva croasante. Inima-i zvâcni şi fruntea se descreţi. Nu se mai simţea părăsită şi avea un rost.