Concediu! Concediu, concediu... Iată cuvîntul la care am visat un an întreg şi care acum se materializează pentru unii. Ăia norocoşi! Şi ăia care muncesc şi care merită!
Pe una dintre băncile parcului din faţa blocului meu se aflau trei femei care vorbeau de zor. M-am aşezat pe banca de lîngă ele şi am înţeles curînd că, cea mai voluminoasă şi mai energică, doamna Trică era o fostă profesoară de Geografie, Steluţa, cea mai în vîrstă, era fostă educatoare, iar ultima, Marinela, era o proaspăt pensionară. Doamna Trică avea o familie numeroasă, trei băieţi cu trei neveste şi un soţ. Tinerii munceau începînd cu ora 10:00, pînă seara, deci toată ziua erau absenţi. Numai ea şi soţul se ocupau de gospodărie. Eee, dar peste o săptămînă, toţi intrau în concediu. Şi doamna Trică, soţul şi copiii plecau în concediu la mare!
Doamna Trică se ocupase de toate! Şi spunea asta ca un comandant de batalion, care se lăuda cu eficienţa sa.
– Şi ai găsit cazare bună? Cu bani puţini?, întreabă Marinela cu îndoială în voce.
– Da, dragă, am o gazdă la care mergem de 25 de ani! La curte, în Mangalia! Cumpărăm, gătim, mîncăm sub umbrar... Chestii domestice. Că de distracţii... noi stăm seara la taclale cu gazdele, dar copiii se duc la plajă, vin la masă la ora prînzului, dorm puţin, pe urmă iar plajă, masă şi seara se duc pe la baruri şi vin pe la unu-două noaptea.
– Aaaa, ai mei cred că nici n-ar mai veni decît dimineaţa!, zise Steluţa ştergîndu-se de transpiraţie.
– Ce vorbeşti?! Păi, cînd întru peste ei şi strig: Scularea! Dă soarele să răsară, să-l vedeţi măcar o dată pe an! Şi cînd încep să agit în dreptul uşii tigaia uriaşă, plină-moţ cu omletă cu solzi aurii de ceapă şi boabe de mazăre verzulii şi vesele, de le iau minţile cu mirosul, să vezi cum se preling către umbrar ca nişte bondari somnoroşi! Poţi să rezişti la o salată rece, de roşii cu ardei gras?, mai zise doamna de Geografie. Din păcate, femeile se ridicară ca la comandă, îndreptîndu-se către ieşire, lăsîndu-mă cu gîndul la omleta cu mazăre şi salata rece.
Doamna Trică se ocupase de toate! Şi spunea asta ca un comandant de batalion, care se lăuda cu eficienţa sa.
– Şi ai găsit cazare bună? Cu bani puţini?, întreabă Marinela cu îndoială în voce.
– Da, dragă, am o gazdă la care mergem de 25 de ani! La curte, în Mangalia! Cumpărăm, gătim, mîncăm sub umbrar... Chestii domestice. Că de distracţii... noi stăm seara la taclale cu gazdele, dar copiii se duc la plajă, vin la masă la ora prînzului, dorm puţin, pe urmă iar plajă, masă şi seara se duc pe la baruri şi vin pe la unu-două noaptea.
– Aaaa, ai mei cred că nici n-ar mai veni decît dimineaţa!, zise Steluţa ştergîndu-se de transpiraţie.
– Ce vorbeşti?! Păi, cînd întru peste ei şi strig: Scularea! Dă soarele să răsară, să-l vedeţi măcar o dată pe an! Şi cînd încep să agit în dreptul uşii tigaia uriaşă, plină-moţ cu omletă cu solzi aurii de ceapă şi boabe de mazăre verzulii şi vesele, de le iau minţile cu mirosul, să vezi cum se preling către umbrar ca nişte bondari somnoroşi! Poţi să rezişti la o salată rece, de roşii cu ardei gras?, mai zise doamna de Geografie. Din păcate, femeile se ridicară ca la comandă, îndreptîndu-se către ieşire, lăsîndu-mă cu gîndul la omleta cu mazăre şi salata rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu