Schimbarea

Anunţată de nenorocirea care a dat peste bătrînii ei părinţi, Ileana veni degrabă cu fetiţa cea mare, de numai cinci ani, să-i ajute. Tatălui ei îi scădea vederea pe zi ce trecea şi abia zărea cîte ceva prin casă. După ce truda de o viaţă le-a fost luată cu japca la colectiv, cei doi bătrîni neputincioşi se descurcau cu greu.
În sat, “bolşevicii” le luau tot, celor mai înstăriţi, chiar şi casele. Gospodarii s-au trezit, peste noapte, mutaţi în fostele grajduri sau coteţe de păsări. Li s-au luat pînă şi lucrurile puse deoparte pentru înmormîntări sau pentru fetele de măritat. Boii, caii, oile şi o parte din orătăniile din curţi erau pe alese. Umblau în bandă organizată, golanii satului! Beţivii şi derbedeii îmbrînceau gospodarii în ogrăzile cărora intrau, loveau cîinii sau îi împuşcau, înşfăcau tot ce le plăcea şi răscoleau pînă găseau ceva de luat. Miliţienii din sat se făceau că nu-i văd.
O astfel de bandă venise şi peste părinţii ei, în urmă cu o săptămînă. Le-au luat două perechi de boi şi carul, patru vaci, doi porci, 5.000 de litri de vin, trei putini cu brînză, ceapă, slănina afumată şi tot ce aveau agonisit pentru iarnă. L-au îmbrîncit pe tatăl Ilenei, care bîjbîia către uşa pe care au năvălit huliganii. Mama s-a vîrît între ei să-şi apere bărbatul neputincios şi a fost azvîrlită cît colo de un golan beat. Nicuţă, unul dintre băieţii lor, era plecat la Bîrlad cu nişte treburi şi poate că a fost mai bine aşa. L-ar fi bătut şi pe el. De atunci mama ei a paralizat. Acum s-au cules viile şi roadele de prin grădini, puii erau numai buni de tăiat, oile grase erau pregătite de iernat, momentul era prielnic pentru raiduri de jaf.

Noutăţi
De cum au intrat în curte au constatat că lipsea ceva şi nu ştiau ce. Fratele, îmbătrînit înainte de vreme, ros de boală, şi tatăl său, bătrîn şi orb, le întîmpinară în uşă. Se sărutară, lăcrimară şi merseră în camera unde zăcea pe patul de suferinţă mama ei. Seara şi-au petrecut-o depănînd noutăţi de ambele părţi. Ileana a dat o raită prin casă. Într-o cameră erau nişte velinţe mari, din lînă, legate ca nişte boccele, în care se aflau adunate lucruri care mai puteau fi dosite. Din camera cea mare lipsea mobila! Dormitorul din lemn de cireş, vechi de 100 de ani, fusese luat de “tovarăşi”. Fratele ei pusese acolo un pat, făcut de el, o masă şi o ladă goală, în care au fost velinţe din lînă, pînză, haine, prosoape, vase şi alte obiecte pentru înmormîntarea bătrînilor. Au fost luate. Cu o imensă tristeţe, Ileana îşi luă fetiţa în braţe şi se culcară.

La cîntatul cocoşilor s-a trezit. Fetiţa încă dormea. Cu un chibrit aprinse lampa, apoi plecă la bucătărie, unde îl găsi pe fratele ei, Nicuţă. Luă o cană de apă şi se duse afară să se spele pe faţă. Acum realiză că lipseau din curte: cărămida, dulapii, scîndurile şi celelalte materiale de construcţie din care fratele ei ar fi vrut să facă o casă. Intră în bucătărie cu întrebarea pe buze, dar Nicuţă i-o luă înainte:

– Le-au luat pe toate. Le-au încărcat în care şi au plecat.
Ileana simţea că leşină. Se prăbuşi pe un scaun şi plînse pînă se răcori. Nicuţă o mîngîie. Se apucară să pregătească masa de dimineaţă. Ileana o hrăni, o spălă şi vorbi cu mama ei, încercînd să-i ridice mo­ralul, apoi se ocupă de tatăl ei. Îl privea şi nu-i ve­nea să creadă: din bărbatul acela falnic rămăsese acum un bătrîn orb, neputincios, ajuns la mîna unor der­bedei puturoşi şi hoţi. Îl ajută să mănînce şi în­cercă să-şi ascundă lacrimile ce i se prelingeau pe obraji.

Afară se lumină bine. Fetiţa se trezi, mîncă şi ieşi cu bunicul pe prispă. Ileana rămase să discute cu fratele ei şi aşa află că cele 16 hectare de pămînt în mijlocul căruia se afla via nobilă – îngrijită cu trudă şi iubire de Nicuţă, recunoscut în zonă ca cel mai bun horticultor şi viticultor –, precum şi cei 40 de nuci care o înconjurau au fost luate la colectiv, fără nici un fel de act, acord sau semnătură. Mai rău, via a fost distrusă cu plugul şi nucii au fost scoşi. Ileana plîngea iar. O gheară îi strîngea inima şi gîtul. Abia putea respira. Nu o mai ţineau picioarele şi se ghemui lîngă peretele casei. Plînse cu năduf şi apoi porni spre grădină. Cînd ajunse pe la mijlocul grădinii o hărmălaie provocată de cîinii din mai multe gospodării îi atrase atenţia. Ascultă o clipă şi, un ţipăt de femeie o făcu să se întoarcă în fugă. Nicuţă tocmai ieşea din casă cărînd una dintre boccelele din velinţă. Îi făcu semn să-l ajute şi se duseră degrabă în via din grădină, după nişte tufişuri. Pe drum o lămuri că iar veneau derbedeii să jefuiască de prin case. Mai făcură cîteva drumuri şi apoi ea şi fetiţa se ascunseră după tufişuri. De acolo puteau auzi şi chiar să vadă în faţa casei.

Hoarda

Un grup de oameni pînă în 50 de ani, şase bărbaţi îmbrăcaţi în costume închise la culoare şi două femei, una cu basma verde, alta cu broboadă neagră, a intrat în curte şi s-a îndreptat spre casă. Trei bărbaţi cu furci în mîini au început să înfigă furcile în căpiţe, răscolind şi împrăştiind fînul. Nicuţă s-a împotrivit, dar ei continuau, înjurînd, să împrăştie fînul. Unul dintre ei a început să care fînul din două căpiţe în carul care aştepta la poartă.

– Nu mai aveţi decît o vacă, nu aveţi nevoie nici de fîn! Ai dracului, nu aţi ascuns nimic în fîn! Mai avea omul cîte ceva de luat, da’ voi le-aţi ascuns în altă parte! Burjuii dracului!, bombănea nemulţumit cărînd fînul.

Un alt bărbat mai tînăr intră în tindă, îmbrîncindu-l pe Nicuţă şi deschise uşa bucătăriei, apoi năvăli în cămară. După el intră rapid şi una dintre femei, care-l îmbrînci pe bătrînul care încerca şi el să intre în bucătărie. La scurt timp, Ileana auzi zgomot de cioburi sparte şi vorbe murdare la adresa fratelui şi tatălui ei. Bărbatul ieşi, la fel de vijelios precum intrase, dar, foarte supărat, cu pantalonii stropiţi de ceva alb, pînă mai sus de genunchi şi înjura cumplit. Femeia aceea cu basma verde îl urmă şi ea, rîzînd, ţinînd în mîna dreaptă o vergea din lemn. Fusta plisată din tergal gri era pătată, precum şi pantofii bărbăteşti şi pulovărul maro, pus peste o cămaşă neagră. Tovarăşa era toată numai picăţele albe, dar se distra de minune. Ceilalţi au început şi ei să rîdă cu poftă şi toată hoarda a plecat hohotind.

Rezistenţa

Nicuţă o chemă pe Ileana din grădină. Ea veni în fugă şi intră în bucătărie. Imaginea era de coşmar: cratiţe şi oale aruncate pe jos, iar în cămară, toate strachinile, ce au fost pli­ne cu lapte pentru smîntînit, erau acum sparte şi îm­prăştiate. O strachină ciobită doar într-o parte mai păs­tra puţin lapte, pe care Ileana îl turnă într-un pa­har, pentru fetiţă. Cu lapte prins era murdărită toa­tă cămara, mai puţin tavanul. Nu-i venea să creadă!
– Ticăloasa aia beţivă, care a înşirat tot satul, e acum şefă de hoardă! Nu mai plînge! Dumnezeu le va plăti! Totul se va schimba! Rezistă!, îi zise Nicuţă plin de obidă. Hai, într-un beci avem cîteva găini, luăm una şi facem ceva de mîncare! Pune tu de o ciorbiţă cît mă duc la vecina să iau nişte borş!
Dar numai Ileana a mai apucat să vadă schimbarea.