Prietena şi vecina mea m-a rugat, la telefon, să mă grăbesc spre casă, pentru că ea va întîrzia şi fiu-său nu ajunsese acasă de la şcoală. Întrucît pe Micael îl consideram ca fiu adoptiv, m-am alarmat şi am alergat spre casă. Băieţii mei şi sora lui mai mare erau la şcoală după-amiază, iar el trebuia să fie acasă singur. Intru la ei... nu găsesc pe nimeni. Intru la mine şi surpriză: Micael aruncase ghiozdanul în mijlocul holului şi se instalase între cele două uşi, deschise, ale cămării. Aici, întinsese pe jos o pătură şi o pernă, apoi se aşezase turceşte, rezemat de o uşă. În mînă avea o sticlă, de o jumătate de litru, cu sirop de fragi, din care băuse aproape jumătate. Pe obraji i se prelingeau lacrimi fierbinţi.
Surpriză.
M-am speriat şi l-am întrebat ce-i cu el. Mi-a răspuns fără să mă privească:
– M-am hotărît să mă sinucid! Bine c-ai venit! Doar pe tine te mai am!
– Dar ce s-a întîmplat? De ce vrei să te sinucizi?, l-am întrebat intrigată.
– O ştii pe Ilinca? Mi-a zis că sînt urît şi tocilar şi să n-o mai iubesc, pentru că-l pune pe frate-său să mă bată, chiar dacă mă sinucid!, îmi răspunse izbucnind în plîns.
– Zău?! Cine mă, urîta aia?, i-am zis eu furioasă.
– Nu e urîtă!, mi-a răspuns Micael, cîntărind puţin la ce-am zis. Şi mă prinse de mînă trăgîndu-mă pe pătură lîngă el.
– Stai aici cu mine şi hai să ne sinucidem amîndoi! Şi tu ai necazuri! Şi... doar tu mă iubeşti!, îmi zise el, izbucnind iar în lacrimi.
– Ştii ceva? Ai dreptate! Numai să-mi spui cum şi cu ce?, îl testai eu.
– Păi? Nu vezi? Cu ăsta! N-a zis mama că-i sinucidere băutura?, şi-mi întinse sticla.
– Cu sirop de fragi? Crezi că-i cel mai bun?, l-am întrebat eu neîncrezătoare.
– Păi, mergea şi cu cel de vişine, dar n-am ajuns la el şi... eram prea supărat!, îmi răspunse el, izbucnind iar în lacrimi.
L-am luat în braţe, l-am mîngîiat şi am luat o gură de sirop din sticlă. Copilul m-a privit curios şi m-a întrebat ce simt. Mă pufnea rîsul, dar trebuia să fiu serioasă, aşa că am mijit ochii şi i-am zis că simt un leşin de la stomac.
– Da? Şi eu la fel! Da’ după ce ne sinucidem pot să dorm la tine? Îi spun lu’ mama mai tîrziu. Poate rezolv mîine cu Ilinca!, mai zise el gata să plîngă iar.
– Mă! Ce tot insişti cu Ilinca asta?! Ţi-am spus că e urîtă? Nu te merită şi e năroadă! Dacă avea ceva în căpăţînă, nu te ameninţa cu frate-său!, i-am zis eu. Caută una isteaţă, pe măsura ta!Micael se uita la mine cu privirile acelea care se agaţă de sufletul tău, pe care nu le uiţi toată viaţa.
– Ştii? Cred că m-am sinucis prea mult! Mă duc la toaletă!, şi ţîşni de lîngă mine.
Am răsuflat uşurată, am mai tras o duşcă de "sirop pentru sinucidere" şi am băgat sticla în frigider.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu