Cu mulţi ani în urmă existau mulţi muncitori (zidari, strungari, matriţeri, turnători, forjori, petrolişti), mulţi ingineri, mulţi profesori, mulţi medici, mulţi ţărani şi mulţi, mulţi alţi oameni care vieţuiau, bineînţeles muncind, pe meleagurile ţării noastre. Toţi au avut la rîndul lor copii, care au avut şi ei copii, dintre care unii sînt printre noi. Se spune că pe vremea cînd existau atît de mulţi oameni ai muncii, aceştia aveau o zi a lor, care era sărbătorită la 1 Mai a fiecărui an, iar la 2 Mai, ziua tineretului. Deci erau zile în care toată suflarea petrecea la iarbă verde, dacă nu ploua. Şi tot acum se deschideau ştrandurile. Familiile de orăşeni năvăleau la marginea localităţilor. Cu nevastă, soacră, copii, purcel, căţel, pisică şi chiar colivii cu păsărele, omul muncii pleca de acasă în ziua de 1 Mai pentru a petrece la iarbă verde, la aer curat, la un grătar, la o tablă, o miuţă sau un Popa prostu’. Cu noaptea în cap erau luate cu asalt autobuze, trenuri şi "ocazii" dacă familia respectivă nu avea maşină proprie. Încă de la ora 9:00 nu mai găseai un loc mai aproape de marginea vreunui ochi de apă, de era rîu sau lac, şi trebuia să faci incursiuni serioase pentru a vîna vreascuri pentru foc. Pe pături sau în corturi improvizate din cearşafuri se aşezau unii lîngă alţii şi-şi încropeau vetre pentru grătarele care aveau să afume, dar şi să înmiresmeze aerul cu izuri îmbietoare. În găleţi din plastic erau înghesuite în apă, şi chiar gheaţă, sticle cu bere, vin, apă minerală şi sucuri pentru copii. Pregătite de cu seară, pachetele cu pui, cu peşte, cîrnaţi, mititei şi altele erau păzite cu străjnicie de mame şi bunici, care alungau căţeii vagabonzi, şi mai ales de scîrboasele furnici aflate în delir la mirosurile ce se răspîndeau în jurul lor. Copiii se zbenguiau.
Relaţii. Cum spaţiul nu era întotdeauna suficient, gropiţele vetrelor de grătar deveneau comune, la două, chiar trei pături, şi familiile care le foloseau legau prietenii. De la prînz pînă spre seară, grătarele sfîrîiau, bericile, spriţurile şi sucurile stingeau setea. Se întîmpla ca vreun copil să rămînă cu ochii holbaţi şi pofta în gît la chifteaua de pe pătura vecină, imediat o mînă întinsă îi oferea o chiftea. Ai uitat acasă muştarul? Din partea cealaltă a păturii cineva îţi dădea borcanul ca să-ţi condimentezi cîrnaţii. "Sare? Cine n-are sare? Poftiţi, noi avem mai multă!" "Vreascuri?! A adus al meu mai multe! Luaţi, că avem destule! Dă-i şi cutia aia de pate, să dea şi lu’ ăla micu’! Vrea slănină afumată? Din asta friptă la foc? Cum e culmea? Lasă, domnu’ doctor, că nu-i nici o ruşine! Copiii mănîncă mai bine la iarbă verde!" Cu burţile pline, relaxaţi şi bine dispuşi, unii lîncezeau pe pături, alături de familii, alţii, sîcîiţi de propriii copii, încingeau miuţe sau formau echipe de fotbal pe terenurile din preajmă, pînă erau alungaţi de cei care nu mai suportau praful stîrnit, gălăgia şi mingile de care se fereau mereu. Rumoarea era străpunsă, rar, de răcnetul unui plod recalcitrant, ce a primit o palmă zdravănă, administrată disciplinar de unul dintre părinţi. Urmau cîteva secunde de linişte totală, apoi rumoarea îşi relua locul pînă pe înserat. Treptat, păturile se împachetau, se făceau bagajele, se strîngeau mîini, se stabileau întîlniri pentru duminici, pentru concedii, se schimbau numere de telefon şi pe rînd se retrăgeau pe la case, mulţumiţi, relaxaţi şi optimişti.
La terasă. Cei rămaşi în oraş luau masa în familie, apoi, spre seară, năvăleau pe bulevarde şi în grădinile de vară. Multe restaurante scoteau pe trotuare grătare pe care sfîrîiau micii şi cîrnaţii, oale mari din care te ademeneau minunaţi crenvurşti, pîine caldă şi muştar, precum şi pungi cu solzi uriaşi de crevete vietnameze. Berea se vindea în local, la halbă sau la ţap, pe alese, Gambrinus, Bragadiru, Rahova... Cu nevasta sau cu prietenii, la o friptură şi o baterie cu vin Pelin de Dealu Mare, Cotnari, Murfatlar sau chiar o "surcea", petreceai seara într-o atmosferă plăcută. În grădinile mari, Cişmigiu, Herăstrău şi terase cu renume, petrecerile începeau după ora 20:00 şi se terminau mult după miezul nopţii. Luai un taxi şi ajungeai rapid acasă, indiferent în ce colţ de cartier te aflai.
Şi tineretul. La 2 Mai mergeau toţi la spectacole în aer liber, în parcuri şi grădini de vară. Ansambluri de dansuri populare, cîntece de voie bună şi nelipsitele grătare cu mici şi cîrnaţi, bere la sticlă, vin şi baloane completau atmosfera de sărbătoare. Deconectaţi, a doua zi, muncitorii începeau munca, veseli, optimişti, plini de speranţă. În ce?! Care muncitori? Unde sînt medicii? Unde sînt profesorii? Care ţărani? Asta este o altă poveste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu