Nicul musafir cu mari probleme

I-am promis ieri vecinei de la patru că-i găzduiesc nepotul pentru o zi. Ea trebuia să meargă la spital, unde nora ei avea să fie operată.
Vecina s-a prezentat, conform înţelegerii, cu nepoţelul şi cu un platou cu mâncare pentru acesta. M-am înfuriat, am înhăţat nepoţelul, i-am urat sănătate şi noroc nurorii şi am împins-o afară cu platou cu tot. În bucătărie l-am îmbiat să mănânce un ou fiert, moale, cu pâine, puţin unt şi o ceaşcă de ceai cu miere şi lămâie. Băiatul a mâncat în tăcere, apoi mi-a mulţumit. Am strâns masa şi am spălat vasele, timp în care am aflat că îl cheamă Dănuţ, că are 5 ani, că nu merge la grădiniţă pentru că mamaie nu are bani, că tati a murit şi mami e la spital de mult timp, apoi am intrat cu el în sufragerie. Aici a început un tur de recunoaştere. Am căutat desene animate la televizor, dar ne-am oprit la ceva despre viaţa animalelor. Băiatul s-a aşezat comod în fotoliu. Am urmărit împreună programul până a sunat telefonul. Mamaie dorea să ştie cum ne înţelegem. Ochii copilului s-au oprit asupra mea întrebători. I-am spus că era mamaie şi întreba dacă e cuminte. El m-a întrebat deodată: “Da’ mama?”. I-am zis că e bine, că a fost operată şi mamaie e lângă ea. A răsuflat liniştit şi a venit după mine la bucătărie.
Mă gândeam să-i fac o prăjitură. Doream să-i placă şi să fie rapid de făcut. Am luat din cămară, ajutată de Dănuţ, un pachet cu foi de napolitană, un pachet cu praf de budincă de vanilie, unul de lămâie, unul cu fulgi de cocos, cutia cu nucă pisată, esenţa de rom, apoi marmelada din frigider şi laptele. Ne-am spălat pe mâini şi ne-am pus şorţuri. Încântat de noua lui ţinută s-a proţăpit în faţa mesei gata de treabă. Am pus laptele la foc, pentru budinci, iar el a tăiat cu foarfeca, scoţând uşurel vârful limbii, aşa de ajutor, marginea pachetelor. Am făcut budincile, le-am lăsat la răcit uşor şi l-am pus să desfacă pachetul cu foile de napolitană. M-a întrebat din priviri ce urmează şi s-a căţărat cu genunchii pe scaun. Am pus într-un castron marmeladă şi i l-am dat să o amestece uşor cu puţin lapte. Cu multă grijă a încorporat laptele, i-am pus esenţă de rom şi trei linguri de tocătură de nucă. Dănuţ amesteca de zor, înroşindu-se la faţă de efort şi de emoţie.
A desfăcut pachetul cu fulgii de cocos. Şi-a ţuguiat buzele. I-am zis că, dacă suflă, nu mai avem ce pune în prăjitură. S-a resemnat şi a turnat uşurel fulgii în budincile călduţe. Am amestecat bine şi am trecut la montatul prăjiturii. Pe prima foaie am pus budincă de lămâie, amestecată cu puţin sirop de mentă, pe a doua foaie, budinca de vanilie, pe a treia, marmelada cu nucă. Ultima foaie am ornat-o cu un sirop gros de căpşuni. Când am turnat siropul desenând tot felul de linii şi rotocoale, băiatul radia de încântare. “Gata!”, a zis şi a răsuflat uşurat. I-am promis că o mâncăm după ce îşi trag foile gustul de la creme. A mâncat cu poftă, la prânz ne-am aşezat iar la televizor şi a adormit în fotoliu. Moţăiam şi eu, când a sunat mamaie. Nu-mi venea să cred! Se făcuse ora cinci după-amiază, şi noi am dormit buştean! Copilul s-a trezit. Mamaia ostenită s-a aşezat pe un scaun în bucătărie. Mi-a povestit ce şi cum. Dar se vedea clar că nu avea speranţe. Nora ei era pe moarte. Şi mamaia nu vrea să-i ia cineva copilul. Plânsul care o podidi avea şuvoaie adânci, în ani, în suflete, în vise năruite şi un firav izvoraş de viitor. Vădit încurcată, am scos prăjitura din frigider. Am luat cuţitul şi am porţionat frumoasa prăjitură, apoi am învelit-o în staniol. Mamaia s-a ridicat, s-a scuzat, mi-a mulţumit şi, luându-l de mână pe Dănuţ, s-a îndreptat spre uşă. I-am dat prăjitura şi i-am mai poftit pe la mine, asigurând-o de tot sprijinul meu.