Pentru că tot a început sezonul de legume noi, de primăvară, am plecat în pas vioi la vînat trufandale.
După un raid de reperare, am achiziţionat cartofi noi şi castraveţi, din cei mici, de grădină. Şi ce dacă sunt de la solar? Sunt de la ţăran! Crescuţi fără chimicale şi cu mare efort! Dar să revenim la cartofi. Am comandat două kilograme, dar pe cei mititei, şi vînzătoarea s-a uitat chiorîş.
– Ce-i?, am întrebat-o. Nu glumesc! Vreau din cei mititei.
– Păi, doamnele cere din ăia mai mari!
– Nu sunt “doamnă d’aia” şi ştiu ce-i mai bun! Dă-mi din ăia, doar dacă nu ai alt plan cu ei!?!
– Nu, Doamne fereşte! D’aia
i-am adus! Da’ pînă acum n-am vîndut că... fuge dă ei!
– Pentru că nu ştiu să-i pregătească şi mai ales să-i spele!, îi zic eu cu mîna vîrîtă în grămada de cartofiori.
– Da, matale cum îi faci? Nu te pătezi pă mîini?, întrebă o vînzătoare de alături.
– Păi, mai întîi îi aleg pe cei mici de cei mijlocii şi de cei mai mărişori. Pentru curăţat am un săculeţ din pînză mai groasă în care vîr mai întîi cartofii mărişori, un pumn de sare grunjoasă, închid sacul şi încep să-i frămînt, nu prea tare, cam cinci minute. Scot cartofii, îi curăţ de resturile de coji, îi spăl şi-i scurg de apă. Scutur sacul şi bag la curăţat pe cei mijlocii, la fel, dar frămîntaţi mai uşor, îi spăl şi-i pun la scurs separat. Pe ăştia micuţi îi las în apă cinci minute, îi spăl bine ca să-i curăţ de pămînt şi nisip. Apoi îi scot într-o strecurătoare la scurs. În 15 minute termini şi nu te pătezi!, i-am zis eu.
– Şi cum îi faci matale, bre?, mă întreabă un vînzător care pînă atunci părea neinteresat.
– Pe cei mari îi fac la cuptor, înăbuşiţi cu ceapă verde şi verdeaţă. Pot să le pun şi bulion. Pe cei potriviţi îi fac supă.
– Zi, bre, cu ăia mici ce faci? Că aia vreau să ştiu io?, mă zori vînzătoarea de cereale.
– Îi şterg într-un prosop. O cîrpă curată, să-i usuc bine!, îi zisei eu mai apăsat, ca să priceapă. Încing uleiul într-un tuci sau
într-un vas mai adînc. Cînd s-a încins, torn cartofeii şi-i amestec bine, să se ungă cu ulei toţi şi dau focul mic. Scutur din cînd în cînd vasul, ca să se facă pe toate părţile. După 15 minute, dacă sunt moi înăuntru, le scurg uleiul şi presar pe ei usturoi verde, pisat şi mult mărar. Pun un capac şi gata. Sunt buni şi reci.
– Hai, bre, că mi-ai făcut o foameee!, zise bărbatul de alături. Mă duc să-mi iau nişte mici! Vezi mata şi la mine, pînă viu!, îi zise vecinei şi plecă la bufet.
Vînzătoarea de cartofi încuviinţă, îmi dădu restul şi-mi zise:
– Bre, da’ mai pui ceva la ei?
– Pune ce vrei, că merge! Şi o salată de castraveţi!, îi zisei fericită de achiziţie.
După un raid de reperare, am achiziţionat cartofi noi şi castraveţi, din cei mici, de grădină. Şi ce dacă sunt de la solar? Sunt de la ţăran! Crescuţi fără chimicale şi cu mare efort! Dar să revenim la cartofi. Am comandat două kilograme, dar pe cei mititei, şi vînzătoarea s-a uitat chiorîş.
– Ce-i?, am întrebat-o. Nu glumesc! Vreau din cei mititei.
– Păi, doamnele cere din ăia mai mari!
– Nu sunt “doamnă d’aia” şi ştiu ce-i mai bun! Dă-mi din ăia, doar dacă nu ai alt plan cu ei!?!
– Nu, Doamne fereşte! D’aia
i-am adus! Da’ pînă acum n-am vîndut că... fuge dă ei!
– Pentru că nu ştiu să-i pregătească şi mai ales să-i spele!, îi zic eu cu mîna vîrîtă în grămada de cartofiori.
– Da, matale cum îi faci? Nu te pătezi pă mîini?, întrebă o vînzătoare de alături.
– Păi, mai întîi îi aleg pe cei mici de cei mijlocii şi de cei mai mărişori. Pentru curăţat am un săculeţ din pînză mai groasă în care vîr mai întîi cartofii mărişori, un pumn de sare grunjoasă, închid sacul şi încep să-i frămînt, nu prea tare, cam cinci minute. Scot cartofii, îi curăţ de resturile de coji, îi spăl şi-i scurg de apă. Scutur sacul şi bag la curăţat pe cei mijlocii, la fel, dar frămîntaţi mai uşor, îi spăl şi-i pun la scurs separat. Pe ăştia micuţi îi las în apă cinci minute, îi spăl bine ca să-i curăţ de pămînt şi nisip. Apoi îi scot într-o strecurătoare la scurs. În 15 minute termini şi nu te pătezi!, i-am zis eu.
– Şi cum îi faci matale, bre?, mă întreabă un vînzător care pînă atunci părea neinteresat.
– Pe cei mari îi fac la cuptor, înăbuşiţi cu ceapă verde şi verdeaţă. Pot să le pun şi bulion. Pe cei potriviţi îi fac supă.
– Zi, bre, cu ăia mici ce faci? Că aia vreau să ştiu io?, mă zori vînzătoarea de cereale.
– Îi şterg într-un prosop. O cîrpă curată, să-i usuc bine!, îi zisei eu mai apăsat, ca să priceapă. Încing uleiul într-un tuci sau
într-un vas mai adînc. Cînd s-a încins, torn cartofeii şi-i amestec bine, să se ungă cu ulei toţi şi dau focul mic. Scutur din cînd în cînd vasul, ca să se facă pe toate părţile. După 15 minute, dacă sunt moi înăuntru, le scurg uleiul şi presar pe ei usturoi verde, pisat şi mult mărar. Pun un capac şi gata. Sunt buni şi reci.
– Hai, bre, că mi-ai făcut o foameee!, zise bărbatul de alături. Mă duc să-mi iau nişte mici! Vezi mata şi la mine, pînă viu!, îi zise vecinei şi plecă la bufet.
Vînzătoarea de cartofi încuviinţă, îmi dădu restul şi-mi zise:
– Bre, da’ mai pui ceva la ei?
– Pune ce vrei, că merge! Şi o salată de castraveţi!, îi zisei fericită de achiziţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu