duminică, 20 ianuarie 2008

Smântâna mozolită este mult mai sexi

Se anunţa o zi tristă şi lipsită de importanţă. Cu aceeaşi indiferenţă participam la traficul auto bucureştean, alături de oameni pe care am ajuns să-i cunosc la chip, după atâta amar de vreme de călătorit împreună.
Moţăiam pe unul dintre scaunele “rezervate” când se instalează lângă mine, în picioare, un tânăr care vorbea la telefonul mobil. Din discuţia purtată, cu efortul de a vorbi cât mai încet, am surprins cuvântul magic “ciorbiţă”. Brusc m-am trezit şi fără jenă, mi-am ascuţit auzul. Tânărul, din câte mi-am dat seama, vorbea cu soţia şi discuţia se purta pe tema mesei pe care aceasta avea de gând să i-o pregătească.
– Dragă, ce spuneai că faci? Au! De fasolică? Cu zeamă de varză? Mamăăă! Abia aştept! Şi mai ce? Cum ai reuşit? Cum? A, a minţit-o că vine aviara şi proasta îşi vinde păsările? Şi ai cumpărat şi tu? Ce? Bibilici? Mă, da’ eşti mare! Da’, spune-mi, cum eşti îmbrăcată? Cum? Cu hălăţelul verde? Şi eşti desculţă? Ia ceva pe tine, c-ai să răceşti! Cine sună? Mama?! Păi ce vrea? I-ai luat şi ei o bibilică? Păi... îi place? Aha! Bine. Da’... acum ce faceţi? Aha. Poate le daţi gata până vin eu. Păi... pe la prânz, mâine. Da.
Ce-mi pregăteşti bun? Cum? Nu vorbi! Conopidă cu pesmecior, presărată cu caşcaval ras? Mamăăă! Grozav!
Stai puţin!
Aici, tânărul s-a aplecat să ajute o bătrână care trăgea de o sacoşă şi ţinea morţiş să coboare cu ea.
– Da!, reluă el. Mă, sunt mort după tine, ştii bine! Da. Adică pui tu bibilica la cuptor? Cum, aţi şi căsăpit păsările? Da? Când pleacă? Acum. Aha. Pup-o din partea mea. Aha. Şi... acum zi, ţi-a fost dor de mine? Mie?! Oho! Păi la ăştia nu poţi mânca ceva gustos. Toate au izul ăla de ulei încins. Beah! Auzi, eu zic să vin mai devreme, poate reuşesc să găsesc ceva la “ia-mă nene”, şi îşi schimbă telefonul la urechea cealaltă.
– Cum? Ai şi pus-o în baiţ? Şi vrei să-mi spui că mâine la prânz... Ce-mi oferi? Bibilică la cuptor şi garnitură de conopidă cu pesmet şi caşcaval, cu sos de smântână cu hrean?
Chiar că mi-am ieşit din pepeni!
Ce naiba face fata aia?, îmi zic eu.
– Doamneee!, continuă el, transpirat. Abia aştept să vin acasă şi să te găsesc cu şorţuleţul ăla pe care ţi l-am adus de la Berlin. Da, ăla alb cu bucătarul ăla nebun care are în mâini un făcăleţ şi o furculiţă. Da, să stea platca aia, cu găina îngrozită, pe sânii tăi. Da, iubito! Pune-l puţin pe tine! Hai, fă-mi plăcerea... Cum, ţi-a scăpat şi mustaţa bucătarului e în dreptul... cum? Ah, mă înnebuneşti! Cum?! Cum să nu râd? Păi mâine să-l pui tot aşa, să văd şi eu. Da, bine, am să-ţi leg eu bretelele la spate... ţi-au căzut pe şolduri? Mă... ai puţină răbdare! Cum? Da, abia aştept să mă înfig în conopida aia minunată! Păi, numai tu poţi să faci aşa ceva, dragostea mea! Nu-mi mai spune că-mi vine apă în gură! Da, numai că tâmpiţii ăştia nu au fost în stare să inventeze telefoane prin care să şi primeşti mirosuri. Sosul? Ce-i cu el? Aaa, ai luat smântână adevărată de la naşa? Eşti mare! Aoleu! Abia aştept să ajung acasă! Da, iubito! Şi să desfac pulpele alea între care să găsesc bobiţe de mazăre, morcovel... şi... arpagic, pe care ştii tu cât de mult îmi place să-l trosnesc în dinţi... Auzi? Mi-a venit o idee. În timp ce eu mă lupt cu pulpele, tu să-mi torni încet smântână între ele, ca să alifieze legumele... Nu? Mai bine să înfig în bol câte un bucheţel de conopidă? Păi nu murdăreşte smântâna? Aaaa, e mai sexi aşa, mozolită puţin? Aha! Iubito!
Şi... coborî, lăsându-mă cu meniul incomplet!

Precizări
Bibilica se pregăteşte precum găina, dar e mai bună dacă o ungeţi, cu două ore înainte, cu vin, ulei, sare, piper, usturoi pisat. Se dă la cuptor şi se serveşte cu legume, după gust. Şi, musai, vin roşu!

Niciun comentariu: