Prima zi de şcoală

Cu două ore mai devreme a verificat dacă uniforma e bine călcată, dacă are toţi nasturii, a pregătit ceaiul şi pacheţelul, ghiozdanul, pantofii. Şi-a făcut un ceai, a măncat o felie de păine cu unt şi a băut o cafea. Parcă şi-a mai revenit. S-a dus in dormitor ca să-l scoale. S-a aplecat să-i sărute fruntea. Mirosea atăt de frumos! L-a sărutat uşurel şi el s-a trezit. "Gata, trebuie să mergem?", a intrebat-o speriat. L-a luat in braţe şi l-a dus la baie. Apoi in bucătărie, ca să mănănce.
Băiatul nu avea chef de vorbă, la fel ca in dimineţile cănd trebuia să-l ducă la grădiniţă. Dimineţi pline de supărare şi multe lacrimi. Trei ani blestemaţi, de lacrimi! Cu greu a inghiţit sandvişul şi a băut ceaiul ca un insetat. L-a lăsat in dormitor şi, in timp ce el işi făcea de lucru verificănd ghiozdanul, ea se imbrăca. Amărăţii de pantaloni parcă deveniseră mai largi şi işi pusese tricoul pe dos. Noroc că a observat! L-a ajutat să se imbrace. Şi-a trecut măna prin părul lui. Şi-au făcut curaj şi au inşfăcat geanta şi ghiozdanul.

Cu teamă

Au ieşit in stradă, pe drumul către şcoală, unde s-au intălnit cu o mulţime de copii şi două mame care discutau despre calitatea uniformelor şi a rechizitelor, căţi bani au cheltuit şi altele. Observă că mănuţa băiatului transpirase in strănsoarea ei şi schimbă poziţia. Picioarele ii erau de plumb şi se găndea cu groază cum va face faţă momentului in care el va trebui să intre in clasă.
Au ajuns in curtea şcolii, unde era un balamuc de nedescris. Copiii din toate clasele alergau, se imbrăţişau, se imbrănceau, se tachinau. Erau intr-un careu, adunaţi in grupuri, pe clase. Cei mici, de clasa I, formau o grămadă măricică, impreună cu mamele, taţii, bunicii, unchii şi mătuşile. Unii se cunoşteau intre ei şi ciripeau ca nişte pui speriaţi aruncănd priviri curioase către cei mari şi temătoare către părinţii care incercau să se strecoare pe margine. Al ei nu i-a dat drumul la mănă nici cănd s-a intălnit cu Alina, prietena lui de la grădiniţă.
In sfărşit, a inceput festivitatea noului an şi cei mari au trecut la clasele lor, cu invăţători sau diriginţi. Cei mici au rămas pe loc, pentru a se organiza clasele. Fiecare invăţătoare a strigat catalogul să-şi adune grămada de invăţăcei. Pe măsură ce se auzeau strigaţi, puiuţii se rănduiau căte doi şi formau un şir lung pe care doamna il conducea spre clasă. A, B, C, Vali nu auzea numele fiului ei. Se duse la ultima invăţătoare şi o intrebă dacă ştie ceva. Aceasta ceru numele băiatului şi se mai uită o dată in foaia de hărtie. Da, era la ea in clasă! Ii puse băiatului o mănă pe cap şi ii măngăie obrăjorul care deveni brusc livid. "Ooo, ce frumuşel eşti! Hai, aşază-te aici!", şi-l impinse uşurel intre două fetiţe.

Promisiune

Copilul nu-i dădea drumul la mănă şi fu nevoită să se desprindă. Se uită in ochii lui şi-i zise: "Eşti in clasă cu Alina, o să stai cu ea in bancă. Am să vorbesc eu cu doamna să vă aşeze impreună! Te rog să nu mă faci de răs!". Şi ii şopti la ureche: "Toţi copiii merg in clase, ii vezi pe cei mai mari? Şi ei au fost ca tine!", incerca ea să-l imbărbăteze. Nu mai suporta nici ea tensiunea creată şi ii venea să ţipe. Dorea să intre mai repede in clasă, să scurteze chinul copilului. "Radu, uită-te mamă căt de bucuroşi sunt copiii că merg la şcoală! Lor nu le e frică! Ai văzut ce drăguţă e doamna? Şi dacă-mi promiţi că n-ai să plăngi, am să-ţi fac prăjitura aia care-ţi place ţie cel mai mult şi mai mult"... Copilul dădu din cap că da, lăsănd-o pe Vali să priceapă că "da, nu va mai plănge" sau că "da" in ceea ce privea prăjitura.
Doamna işi luă in sfărşit cărdul de bobocei şi intră incet cu ei in şcoală. Radu, cu mănuţa incleştată de mănerul ghiozdanului şi guriţa strănsă, mergea mai mult cu spatele, tărăit de Alina. Lacrimile i-au ţăşnit fierbinţi, fără control, adunăndu-se sub bărbia incleştată. Vali şi-a dus instinctiv măna la gură. Lacrimile ei au ţăşnit la fel de rapid. Sentimente ciudate au năpădit-o, de la ură la disperare şi un strigăt pe care nu şi-l recunoştea i-a izbucnit parcă din suflet: "Nu plănge, am să te-aştept afară! Stau aici şi te aştept!".
Şi aşa a făcut, pănă la prima pauză, cănd copiii au ieşit in curte. Puiul ei ieşise şi o căuta cu disperare. S-au imbrăţişat, l-a sărutat şi l-a măngăiat, l-a sfătuit şi l-a incurajat. Atăt a putut face. I-a spus că vine să-l ia la prănz, cănd se termină orele, şi că se duce acasă ca să-i pregătească prăjitura. Copilul, acum mai liniştit, dar tot cu inimioara strănsă, se indrepta către clasă.