A fost un Crăciun fericit

Anul incepea cu o promisiune implinită. Se mutau intr-o casă nouă. Toate lucrurile erau impachetate. Lăsase la urmă cele trei cutii din debara, le va pune acum intr-o sacoşă pe care o va lua in braţe. Se aplecă şi puse două cutii in sacoşă, iar pe cea de a treia o măngăie şi o deschise. Scoase de acolo o păpuşă. Păpuşa, cu braţele, picioarele şi trunchiul din călţi, avea capul din carton, atăt de frumos pic­tat. Capul acela, cu părul şaten, cu ochii albaştri precum cerul şi gene lungi, cu obrăjorii rumeni, bucălaţi, năsucul cărn şi guriţa roşie, o fascina­se. Acum era turtit. Avea partea dreap­tă infundată şi vopseaua crăpată. Copilul ei cel mic se impiedicase şi căzuse peste ea. Dar ce dacă, păpuşa avea aceeaşi influenţă miraculoasă asupra ei. Se aşeză pe un pachet cu păpuşa in poală.
Deodată se trezi in faţa vitrinei librăriei. Prin geamul ingheţat putea zări cutia in care se afla minunata păpuşă. Jos, in stănga cutiei, se afla preţul: 24,50 lei. Suma asta nu o va uita niciodată! Mama i-a spus de nenumărate ori că nu-şi puteau permite să cumpere păpuşa. De banii ăştia cumpărau un litru de ulei şi un kilogram de zahăr, care le-ar fi ajuns pănă la leafa următoare, cu puţină eco­no­mie. Păpuşa putea să mai aş­tepte. "Poate de Moş Crăciun", işi zicea fetiţa in gănd. Si păpuşa, cu ochii albaştri ca cerul, rămănea in cutia ei din vitrina ingheţată, cu privirile pline de speranţa că, intr-o bună zi, fetiţa aceea blondă, cu ochii verzi, plini de lacrimi, o va lua la ea acasă.
Au mers iar la cumpărături, pentru că se apropia Crăciunul şi trebuia să pregătească ceva deosebit. In timp ce mama era in Alimentara, la coadă, fetiţa a cerut voie să se uite la păpuşă, să-i spună "Bună ziua!" şi a zbughit-o spre librărie. Bucuroasă de revedere, fetiţa o salută pe frumoasa păpuşă, işi lipi palmele de geamul ingheţat şi incepu a o cerceta, din ochi, cu teamă ca nu cumva in timpul căt nu o văzuse cineva să-i fi făcut vreun rău. Rochiţa roşie cu buline albe şi cu guleraş din dantelă fină, juponul şi chiloţeii strălu­citor de albe, cu aceeaşi dantelă, botoşeii din tricot alb, mănuţele roz, toate erau la locul lor. Avea impresia că păpuşa iese din cutie şi se apropie mult de geam, căt să-şi lipească năsucul cărn de al ei. Parcă-i simţea căldura obrazului şi ge­nele lungi le gădilau pe ale ei, şi atunci lacrimi mari, fierbinţi, izbucneau din ochişorii verzi, pe obrăjorii im­bu­joraţi de ger şi se adu­nau pe fularul in­no­dat la găt. Rămasă aşa, sub vraja păpuşii, fetiţa nici n-a simţit cănd in spatele ei a venit mama.
- Să mergem, am luat uleiul, zahărul şi celelalte. Acum trecem pe la naşa să-i ducem nişte esenţă de rom pen­tru cozonaci. Hai! Las-o-ncolo de păpuşă! Dacă e să fie a ta, o să fie! Dumnezeu ştie ce face!

Spaima

A luat-o de mănuţa ingheţată şi au pornit către casă pe poteca ingustă dintre mormanele de zăpadă. In drum s-au oprit la naşa Florica. Fetiţa tristă a scărpinat căţelul, a măngăiat pisica, dar tot cu găndul la păpuşă era. Naşa, care observa tot, a intrebat de ce-i tristă fata. Mama i-a povestit ce probleme are cu ea din cauza păpuşii. I-a mai spus şi că nu poate să-şi permită s-o cumpere. Naşa s-a uitat cu subinţeles la ea şi au intrat amăndouă in bucătărie. Curănd, naşa le-a condus la poartă insoţite de scălămbăielile căţelului. Au ieşit in stradă, apoi au mers, una după alta, pe poteca de zăpadă. Deodată, mama se impiedică şi căzu. Căzătura ei a fost caraghioasă. In alunecare işi schimbase poziţia şi căzuse pe spate, cu măna dreaptă, in care avea plasa cu preţioasele cumpărături, deasupra corpului, ridicată căt mai sus, ca nu cumva să se spargă sticla. Fetiţa, speriată, se repezi s-o ajute, ii luă plasa şi o strănse la piept. Mama se ridică şi se scutură de zăpadă. Luă plasa de la fetiţă şi porniră amăndouă spre casă.
Din cumpărăturile făcute, bunica incropise minuni de cozonaci, sarmale, piftie şi plăcintă cu brănză şi stafide. La 23 decembrie, cănd se intunecase bine afară, mama apăru in prag cu un brad minunat. A doua zi, naşa Florica işi făcu apariţia cu o sacoşă plină, pe care o duse la bucătărie şi o predă bu­nicii. Mai discutară una alta, apoi naşa, mereu grăbită, luă fetiţa să o conducă pănă la poartă, de parcă n-ar fi cunoscut drumul. Spre seară, cănd s-a intors mama de la serviciu, au inceput să impodobească bradul. Era o frumuseţe! Se făcuse tărziu şi colindătorii nu se mai auzeau. S-au culcat, pentru ca a doua zi, de Crăciun, să se scoale mai devreme. Veneau ve­cinele cu i­mpărţitul de sufletul celor morţi şi bunica trebuia să impartă şi ea căte ceva.

Rochiţa

Fetiţa s-a sculat, s-a spălat şi s-a imbrăcat. Mama, mirată că fata nu se apropiase de brad, o indemnă să-l mai privească acum, de dimineaţă. Fata văzu in brad, pe un umeraş, o rochiţă roşie din diftină, cu măneci lungi, buline mici, albe şi guleraş din dantelă albă. Nu-i venea să-şi creadă ochilor. Mama i-o dădu jos din brad şi o in­demnă să o imbrace. Si ii spuse: "Cră­ciun fericit!". Işi puse rochiţa cea fru­moa­să şi, uluită, găsi, ascunsă după o cutie cu bomboane, minunea. Intinse măinile amăndouă şi tremurănd din tot trupul luă cu grijă păpuşa cea cu ochi albaştri. Se uită rapid după preţul ucigător, care sigur trebuia să fie acolo. Nu era! Deci putea să fie a ei. Din ochii măriţi de uimire ţăşniră lacrimi fierbinţi de bucurie. Nu se mai putea opri! O ţinea străns la piept. Mama o luă de după umeri şi cu lacrimile pe obraji ii spuse că Moş Crăciun i-a adus-o pentru că a fost un copil cu­minte, a invăţat bine şi... n-a mai putut spune nimic. Au stat imbrăţişate pănă cănd bunica le-a adus cozonac şi plăcintă. Fetiţa şi-a şters lacrimile şi a inceput să-şi studieze odorul. I-a măngăiat capul şi a privit-o in ochi. Da, era ea! Iubita ei, cea care o aştepta in frigul din vitrina ingheţată! Aveau rochiţele la fel! Erau făcute una pentru cealaltă! Si vor fi impreună toată viaţa! Si preţul acela! 24,50...