Coana Mare şi bulionul ei minunat

Se vor găsi persoane care să-şi aducă aminte, cu nostalgie, de vremurile cănd puteai să te duci la piaţă, să-ţi faci aprovizionarea de toamnă şi să vii atăt de incărcat incăt abia puteai să cari. Cu puţini bani, marfă multă şi de calitate. Astăzi, preparatele pe care gospodinele le făceau in casă se produc industrial şi e mai comod.
Dar fie vorba intre noi, ce e făcut de măna mea e curat, proaspăt şi delicios! E minunat să simţi in nări mirosul de roşie coaptă, spartă in două şi presărată cu sare. Mmm... ce gust minunat! Roşia ruptă, cu miros unic, işi etalează bobiţele fine, dulcege, pline de apă şi inroşite de soare. Nu există gospodărie in care să nu se folosească sucul de roşii, bulionul sau pasta.
Coana Mare nici nu concepea să nu pregătească, in fiecare toamnă, bulion, suc sau zarzavat pentru ciorbe. Pentru bulion, incă de la jumătatea lunii august, era spoit cazanul cel mare, din aramă. Erau pregătite lemnele de foc, pirostriile şi degrabă chemată Leana şi omul ei, ţiganii meşteşugari, finii femeii! Oameni harnici, Leana şi Sile, veneau să "spoiască tingirea" la "Coana Mare" sau "Naşa Mare", işi făceau treaba rapid şi cu multă artă, in aşa fel că un an intreg se putea găti in uriaşul cazan de aramă, fără nici o grijă de cocleală.

Pregătiri

Marele cazan martor-purtător al nenumăratelor bunătăţi pentru iarnă, dar mai ales pentru nunţile, botezurile şi inmormăntările din zonă, era pregă­tit pentru un nou sezon. Proaspăt spoit, se semeţea pe pirostriile reci, aşteptănd clipa in care avea să primească in uriaşul păntec sucul de roşii sau amestecurile zacuştelor, acoperit fiind cu un capac uriaş, din scănduri intocmite cu artă de Mihai, un alt fin de-al bătrănei. Mihai, meşter mare al lemnului, venea in oraş, la Coana Mare, toam­na şi pleca la inceputul ier­nii. Repa­ra sculele gos­po­dinelor, uşi şi ferestre, glafuri şi alte stricăciuni ale ca­se­lor, intămplate din decembrie pănă in prima zi de septembrie anul următor.
Odată pregătită, Coana Mare se aproviziona şi nu oricum. Făcea o vizită in piaţă, pentru studierea preţului şi calităţii, apoi tocmea vănzătorul pentru o zi anume, cănd el putea să-i aducă marfa direct acasă. La patru di­mineaţa, imbrăcată in ca­poţelul şi şorţul de bucătărie, des­chi­dea poarta cea mare, să intre in curte căruţa cu marfă. Pe podişca de scăndură pregă­tise două coşuri uriaşe, din nuiele, ce se umpleau rapid cu roşii, iar două panere ovale, mari, cu măner, se umpleau cu ardeii graşi şi gogoşarii pen­tru zacuscă. Lăngă podişcă era o masă mare, pe care se rănduiau vinetele, legăturile de pătrunjel şi leuştean. Ţă­ranul lăsa marfa, lua banii, mul­ţu­mea şi urma să vină iar, după cum fusese tocmeala, pănă la sfărşitul aprovizionării.

Cu rănduială

Cu furtunul in mănă, Coana Mare spăla roşiile in coşurile de nuiele, "la pri­ma mănă". Intr-un lighean uriaş le spăla iar, de aici tăindu-le şi punăndu-le la scurs pe o planşetă. După 3-4 ore de scurs, roşiile luau drumul caza­nului, sub care ardea un foc vesel. Roşiile pentru bulion, sau suc, amestecate din cănd in cănd cu un linguroi uriaş, se terciuiau, fără sare. Acum, Coana Mare scotea o parte, căt socotea ea, pentru suc, intr-un oloi mare, restul il mai lăsa la foc mic. Pentru suc, punea terciul, cu un polonic din lemn, intr-un aparat, deasupra unei oale. Aparatul, necunoscut prin zonă, adus de Mihai din Ardeal, era o strecurătoare mare, dintr-o tablă galvanizată, cu găuri mă­runte, fixată pe două mănere din lemn, care se sprijineau pe marginea vasului. Terciul de roşii se punea in stre­cu­ră­toa­re şi era strivit şi obligat să treacă prin găurele, de o sculă făcută dintr-un băţ care avea o gaură la un capăt, prin care trecea o andrea groasă din fier, pe care rulau două suluri groase din lemn. Toate acestea aveau exact lăţimea strecurătoarei şi nu se desfăceau cănd "roluiai" prin terciul de roşii, apăsănd uşurel ca să-l impingi prin găurele. In strecurătoare rămăneau doar cojile şi sămburii roşiilor pe care le scoteai cu o lingură de lemn, să nu te frigi. Coana Mare punea sucul in sticle de 500 ml, astupate cu dopuri gata opărite şi apoi legate cu sfoară, aşa, de siguranţă! Punea sticlele la fiert, infăşurate in ziare vechi, cufundate pănă la găt in apă, acoperite bine cu pătură de ziare, pentru două ore, la foc potrivit, pe aragaz. Le scotea a doua zi, cănd erau reci, şi le băga in beci.
Restul de terci, care se ingroşa bine, il trecea prin strecurătoare şi il punea in borcane sau sticle cu gură largă, apoi le fierbea şi le băga la rece, de ajungeau pănă apăreau roşiile următorului an.